Home Intermodal Rail Cargo și Yusen Logistics (Romania): un nou serviciu feroviar între București și Budapesta

Rail Cargo și Yusen Logistics (Romania): un nou serviciu feroviar între București și Budapesta

Rail Cargo și Yusen Logistics (Romania): un nou serviciu feroviar între București și Budapesta

Rail Cargo Group, în parteneriat cu Yusen Logistics (Romania), a inaugurat un nou serviciu de transport feroviar de marfă pe ruta București-Budapesta, respectiv între terminalul BIRFT din Chiajna și terminalul Bilk din Budapesta.

Primul tren din Budapesta a sosit în terminalul BIRFT duminică, 21 august și a plecat către BILK luni 22 august. Trenul a avut în componență 23 de vagoane capabile sa transporte 92 TEU.

“Partenerii noștri de la Rail Cargo, cu care avem o relație de colaborare foarte bună, folosesc conexiunea noastră feroviară zilnică Constanța-București pentru a transporta volumele clienților care ajung în Portul Constanța din Asia prin Middle Corridor. Containerele sunt consolidate în terminalul BIRFT și ulterior sunt încărcate pe trenul organizat de Rail Cargo. Din terminalul BILK marfa este expediată către clienții finali din Europa prin intermediul rețelei de servicii intermodale Rail Cargo“ declară reprezentantul Yusen Logistics (Romania), Andrei Ilie- Business Development Manager.

Acesta precizează că serviciul nu este dedicat doar volumelor care sosesc pe Middle Corridor, ci este deschis și altor clienți care vor să folosească transportul feroviar pentru a-și exporta/importa mărfurile în țări din Vestul Europei, de exemplu.

Serviciul feroviar va fi unul regulat, cu un timp de tranzit de aproximativ 48h pe tronson. Trenul Rail Cargo pleacă din Ungaria către România în fiecare vineri, iar din România pleacă luni și ajunge miercuri la Budapesta.