Home Companii Spider România – eficientizarea spaţiului în depozite

Spider România – eficientizarea spaţiului în depozite

Organizarea eficientă şi valorificarea spaţiului disponibil într-un depozit poate face diferenţa între pierdere şi câştig de clienţi, timp, resurse umane şi implicit bani. În acest context sistemul de rafturi ales capătă o importanţă majoră, contribuind la modelarea spaţiului în funcţie de necesităţi.

Compania Spider România Productions este un important furnizor de soluţii de depozitare cu o bogată experienţă pe piaţa românească, unde este prezent din anul 1997 ca importator al producătorului italian Metalsistem S.p.a. Spider România Productions comercializează sisteme de rafturi pentru depozitare paletizată, picking piese de schimb, arhive şi spaţii comerciale, iar în cei peste 15 ani de existenţă şi-a format un portofoliu impresionant de clienţi, care cuprinde nume precum Coca- Cola, Vodafone, Pepsi, Brown Boveri, Peugeot, AVON Cosmetics, Henkel România, Delhaize Group, BRITISH AMERICAN TOBACO, PHILLIP MORRIS, Opel, EREBUS, Porsche România, Aeroportul internaţional Bucureşti Otopeni, Holcim, METRO, Selgros, Titan, Black Sea, Procredit Bank, Banca Românească, ATS-Citroen, Delaco, Kaufland, E.ON România, Einhell, Valeo Lighting.

„Produsele pe care le oferim clienţilor noştri respectă cele mai exigente standarde de calitate, fiind certificate ISO 9001/2000, TÜV-Gs, Ö-Norm. În acelaşi timp şi noi încercăm să oferim servicii la aceleaşi standarde“ declară

Daniel Ciurea, director general Spider România. Compania oferă o gamă variată de soluţii şi servicii menite să răspundă tuturor cerinţelor venite din partea clienţilor, indiferent de domeniul în care îşi desfăşoară activitatea. De asemenea Spider România dispune de specialişti şi deţine experienţa necesară pentru a realiza cele mai complexe proiecte, începând cu proiectare şi layout, instalare de rafturi şi accesorii şi terminând cu training personal.

Sisteme de rafturi pentru arhivare

Produsele Super 1/2/3 şi Unirack prezintă şi o serie specializată pentru mobilier de arhivă. Această serie se caracterizează prin adâncimea poliţelor care este de 320 mm (creată special pentru arhive).

În timp ce arhivele clasice ocupă 40-50% din suprafaţa incintei, cele mobile pot ocupa până la 80% din această suprafaţă

Cu elementele din gama de 320 mm se pot concepe trei tipuri de arhive: arhivă

clasică, arhivă de tip mezanin sau arhivă cu module acţionate mecanic sau electric.

Sisteme de rafturi pentru picking (depozitare uşoară)

Produsele Super 1/2/3/ și Unirack au la rândul lor multe serii de elemente interschimbabile ordonate pe criteriul încărcării pe modul. Astfel se acoperă o gamă de încărcări cuprinsă între 1.500 şi 4.800 kg/modul.

Rafturile de picking pot fi organizate în:

  • sistem clasic cu înălţimi cuprinse între 1.500 mm şi 3.500 mm (cu scări mobile ataşate direct pe rafturi);
  • sistem mezanin – cu coridoare de circulaţie integrate în sistemul de rafturi. Întrucât înălţimea acestor sisteme poate ajunge la 8.000 m, se pot amplasa chiar şi două coridoare de circulaţie, formându-se astfel în sistem supraetajat de tip P+2.

Produsele din această gamă au un număr mare de accesorii (divizoare, cuve, sertare, închideri, uşi, separatoare, etc.) care facilitează personalizarea sistemului de depozitare în funcţie de mărfuri.

Sisteme de rafturi pentru paleţi

Acestea se pretează la depozitări industriale şi comerciale, Spider România oferind întreaga gamă de sisteme: clasice, drive-in, FIFO, FILO, automatizate. Gama Metalsistem din această categorie are trei grupuri de produse – Super 4/5/6, Unibuild şi Superbuild – grupuri care la rândul lor se compun din trei sau mai multe serii de elemente interschimbabile, reuşind astfel să îndeplinească aproape orice cerinţă a clienţilor. Gama de încărcări pe modul este cuprinsă între 5.000 şi 36.000 kg.

Produsele Metalsistem sunt realizate din oţel pregalvanizat prin metoda Sendzimir, ceea ce duce la obţinerea unor caracteristici mecanice deosebite pentru elementele de structură. Toate elementele de rezistenţă sunt executate din oţel de standard EN 10204 3.1B.

„Calculaţiile de rezistenţă sunt puse la dispoziţia clienţilor noştri, ele fiind efectuate în conformitate cu EN 10204, EN 101142, EN 10147 bazându-se pe EUROCODE 3 şi cu coeficienţi de siguranţă recomandaţi de standardele F.E.M“ explică Daniel Ciurea.

Sisteme de rafturi speciale

Acestea sunt de trei tipuri şi sunt disponibile în producţia de serie Metalsistem Spa.

  • Rafturi de tip cantilever fixe sau mobile – pentru produse lungi;
  • Rafturi cu pereţi autoportanţi – pentru depozite cu închideri fixate pe sistemul de rafturi;
  • Sisteme de manipulare automată a mărfurilor în depozit şi în zona de producţie. Aceste sisteme conţin şi benzi transportoare automate sau poduri de transport a produselor agăţate.