Home Logistics Depozitare Altex investește 37 milioane euro într-un nou centru logistic

Altex investește 37 milioane euro într-un nou centru logistic

Altex investește 37 milioane euro într-un nou centru logistic

Altex Romania va dezvolta un nou centru logistic lângă București, prima etapă a proiectului urmând să fie finalizată în primăvara anului 2019. Retailerul IT&C a achiziționat de pe piața liberă un teren cu o suprafață de 15,2 ha în comuna Dragomirești Vale cu suma de 5,5 milioane euro. Noul hub logistic, care reprezintă o investiție totală de peste 37 mil €, este alcătuit din două clădiri principale de depozitare de aproximativ 90.000 mp suprafață totală și 46.000 mp de platforme logistice externe. Proiectarea și construcția vor fi realizate de GSE Romania, companie selectată pentru experiența sa și pentru soluțiile tehnice inovatoare care vor fi implementate în proiect.

Prima etapă a proiectului va fi finanțată în proporție de 80% de către EximBank și urmează să fie finalizată în trimestrul I al anului 2019. Etapa a doua a proiectului urmează să fie dezvoltată anul viitor și necesită o investiție de 15 mil € pentru care Altex Romania caută finanțare. „Noul centru logistic va cumula activitatea care astăzi se desfășoară în 4 depozite, oferind astfel disponibilitate mai bună pentru o gamă variată de produse și servicii de livrare mai rapidă clienților noștri. Această investiție reduce costurile operaționale sprijinind promisiunea Altex de a oferi clienților o gamă variată de produse și cel mai mic preț din România” a declarat Dan Ostahie, CEO Altex Romania.

Centrul logistic este proiectat pentru a găzdui toate tipurile de produse, de la electrocasnice mari până la componente IT şi accesorii. Această facilitate va fi deservită de 60 de căi de acces, iar cele patru lifturi de ultimă generaţie, fiecare cu o capacitate de 1,7 tone, vor deservi zona de E-commerce.