Home Logistics Curierat și e-commerce ARKA: producţie de Smart Lockere la Brașov într-o fabrică high-tech

ARKA: producţie de Smart Lockere la Brașov într-o fabrică high-tech

ARKA: producţie de Smart Lockere la Brașov într-o fabrică high-tech

Compania de automatizare industrială ARKA a inaugurat la începutul lunii septembrie o fabrică ultramodernă la Brașov, dedicată producţiei de Smart Lockere pentru industria de curierat. Iar planurile producătorului nu se opresc aici: compania se uită extrem de atent nu doar la pieţele din Europa, ci și la cea din SUA, unde ar putea construi o nouă fabrică de Smart Lockere.

În plus, în  2023 producătorul din Brașov se pregătește să diversifice portofoliul de produse și să lanseze prototipul unui Smart Locker cu temperatură controlată.

ARKA activează deja din 2007 pe segmentul de producţie componente pentru industria auto și aviaţie și mai deţine o fabrică în Brașov. Experienţa de peste 20 de ani în aceste domenii a susţinut dobândirea know-how-ului necesar pentru a avansa în proiectele de logistică și curierat.

„ Cerințele riguroase ale domeniilor în care am activat, înainte de a produce echipamente automatizate pentru curierat, ne-au făcut să fim foarte exigenţi și înclinaţi către dezvoltare tehnologică, aceasta constituind cartea noastră de vizită pentru următoarele proiecte de automatizare din industria poștală și de curierat. În urmă cu trei ani, unul dintre liderii de piaţă ai curieratului din România ne-a contractat pentru a realiza sisteme automatizate de sortare, cântărire și scanare a coletelor. Ulterior, ne-a solicitat și Smart Lockere, moment ce a marcat intrarea în producţia de profil a companiei ARKA,” spune Lucian Ulmanu, CEO ARKA Industrial Automation.

De la componente pentru industria auto și aviaţie la Smart Lockere pentru curierat

Investiţia în fabrica de Smart Lockere de la Brașov s-a ridicat la aproximativ 2 milioane de euro și va duce la crearea a 50 de noi locuri de muncă. În prezent compania are o capacitate de producţie de 200 de Smart Lockere pe lună, dar “utilajele automatizate în completare cu liniile de asamblare dedicate fiecărui client cresc exponential capacitatea de producţie a lockerelor, prin urmare, cu fiecare client nou, ARKA își crește capacitatea de producţie,” explică CEO-ul companiei.

ARKA are un grad foarte avansat de automatizare, similar fabricilor constructoare de automobile din Vestul Europei. “Avem multe utilaje și procese de producţie automatizate în totalitate prin folosirea roboţilor industriali. Folosim roboţi la procesele de îndoire, sudură, șlefuire și debitare laser. În acest fel, asigurăm o productivitate crescută și o calitate continuă la standarde ridicate,” afirmă Lucian Ulmanu. Compania se aprovizionează de la zeci de furnizori din România și din străinatate, însă principala materie primă folosită este oţelul adus de la oţelăriile din vestul Europei, de o calitate superioară care permite ARKA să ofere o garanţie de 10 ani pentru componentele din metal ale Smart Lockerelor.

“Cea mai complexă componentă este subsistemul de securitate achiziţionat de la o companie suedeză. Punem preţ foarte mare pe controlul calităţii, iar de-alungul timpului, în funcţie de cerinţele avute, am decis să producem intern cât mai multe componente și să efectuăm cât mai multe operaţiuni. Un exemplu ar fi vopsitoria profesională în câmp electrostatic, nou instalată în fabrica ARKA. Vopseaua folosită pentru lockere este rezistentă UV,” explică managerul.

 

Complexitatea tehnică a unei fabrici cu un grad atât de mare de automatizare necesită foarte mult timp. Provocarea noastră a fost să pornim producţia în mai puţin de opt luni, concomitent cu dezvoltarea Smart Locker-ului care a realizat salturi tehnologice de 40% – Lucian Ulmanu CEO ARKA

Extinderea producţiei de Smart Lockere în SUA

Momentan, pentru ARKA prioritară este extinderea prezenței pe piețele din Europa, însă compania aspiră și la piaţa din SUA, o piaţă extrem de atractivă, unde ia în calcul construcţia unei noi unităţi de producţie. “În prezent, căutăm locaţia ideală în SUA pentru a construi o nouă fabrică de Smart Lockere, echipată cu cele mai avansate tehnologii de producţie. Astfel, ne putem asigura că producţia ARKA SUA are aceeași calitate și productivitate înaltă ca în Europa.” spune Lucian Ulmanu.

În acest an compania și-a promovat tehnologiile companiilor de poștă și curierat din SUA în cadrul unei expoziţii din Las Vegas, Nevada și la Package Fulfillment, Logistics & Delivery Expo care a avut loc în Cincinnati, Ohio. „Suntem încrezători în oportunităţile viitorului, drept urmare, vom fi prezenţi și la Promat Expo din Chicago, Illinois și Modex Expo din Atlanta, Georgia. De altfel, la Package Fulfillment, Logistics & Delivery Expo am întâlnit un client din Canada care ne-a cerut un Smart Locker cu temperatură controlată, așadar, am decis creșterea portofoliului de produse ARKA cu astfel de lockere. În prezent acest produs este în dezvoltare și estimăm lansarea prototipului în a doua jumătate a anului viitor.”