Home Intermodal Boxline UCL: Servicii LCL neutre și independente adresate exclusiv freight forwarderilor

Boxline UCL: Servicii LCL neutre și independente adresate exclusiv freight forwarderilor

Boxline UCL: Servicii LCL neutre și independente adresate exclusiv freight forwarderilor

Boxline UCL este un NVOCC (n.red. Non Vessel Owning Common Carrier) internațional specializat în grupaje maritime, cu reprezentanțe europene în Austria, Cehia, Italia, Lituania, Polonia, România, Serbia, Slovenia, Ucraina si Ungaria.

Compania furnizează servicii de transport maritim containerizat în regim LCL caselor de expediții mici și mijlocii din Europa Centrală și de Est, deservind o piață de peste 200 de milioane de locuitori.

Din septembrie 2021, Boxline UCL a deschis o filială în București care activează sub umbrela firmei-mamă din Slovenia, Boxline UCL Sezana – în acest fel toate operațiunile efectuate atât la nivel global cât și în Romania fiind scutite de TVA la facturare. Decizia a fost luată ca urmare a deschiderii tot mai mari a freight forwarderilor din România de a accesa servicii competitive și stabile de grupaj internațional de mărfuri.

Distribuție eficientă a mărfurilor prin servicii directe de grupaj în Europa Centrală și de Est

Astfel, mărfurile de export sau cele de import destinate pieței comerciale și industriale românesti beneficiază implicit de noi canale eficiente de distribuție internațională la prețuri competitive, prin cele 3 porți de intrare și ieșire din Europa Centrală și de Est operate de Boxline UCL – prin servicii directe de grupaj ce deservesc porturile Constanta, Koper și Genova.

În calitate de consolidator neutru și independent, echipa de profesioniști Boxline UCL – sucursala București oferă clienților săi, case de expediții românești și internaționale, posibilitatea ca marfa să fie expediată pe următoarea navă disponibilă din portul de încărcare cǎtre oricare dintre porturile meționate  și să asigure timpi de tranzit optimi pentru transporturile multimodale în regim LCL, evitând astfel congestiile portuare temporare sau deja cronice.

Pe lângă consolele de mărfuri generale, Boxline UCL operează 2 console bi-lunare “Dangerous Cargo” – mărfuri periculoase- din porturile Shanghai și Hong Kong la Genova, cu livrare ulterioară de marfă DG către depozitul companiei din Otopeni, o opțiune viabilă pentru importul de baterii și alte componente care nu pot fi transportate decât în regim special.

De asemenea, în completarea serviciilor maritime, compania oferă și servicii de grupaj pe cale ferată din orice localitate din China via Budapesta până la CFS Otopeni, de unde partenerii Boxline UCL – case de expediții – își pot organiza vama finală și livrarea la ușa clienților lor, în completă siguranță si aducând un plus de valoare relației profesionale forwarder – client direct.