Home Industrial Ce spune Fitch Ratings’ despre evoluția industriei siderurgice în 2025?

Ce spune Fitch Ratings’ despre evoluția industriei siderurgice în 2025?

Ce spune Fitch Ratings’ despre evoluția industriei siderurgice în 2025?

Perspectiva Fitch Ratings pentru industria siderurgică la nivel global în 2025 este „neutră”, reflectând așteptările experților privind o ușoară redresare a acestui sector.

Redresarea sectorului siderurgic în 2025 s-ar datora unei piețe chineze a oțelului mai echilibrate, scăderii costurilor și a unei ușoare creșteri a prețurilor și a marjelor producătorilor.

“Ne așteptăm ca în 2025 consumul aparent de oțel să crească cu o singură cifră, susținut de India, de cererea constantă din China și de o redresare în SUA și UE. Marjele din Brazilia, Turcia, Europa și India ar trebui să se îmbunătățească, deoarece aceste țări ar trebui să beneficieze de mai puține exporturi din China,” explică experții Fitch Ratings.

Potrivit acestora, India ar trebui să rămână o piață extrem de importantă pentru industria siderurgică, cu o creștere a producției și a consumului, în timp ce piața din Brazilia ar trebui să se redreseze, pe măsură ce importurile scad și cererea crește. De asemenea, piața europeană ar urma să se redreseze ușor, după mai mulți ani în care s-a contractat.

“În SUA, anticipăm că profitabilitatea va continua să se normalizeze, dar marjele vor rămâne la niveluri sănătoase.

Posibilele măsuri comerciale ale noii administrații americane și intensificarea protecționismului comercial în alte părți vor avea probabil un impact negativ asupra economiei globale, cu implicații regionale diferite.

O creștere la scară largă a taxelor vamale ale SUA pentru mărfurile provenite din China ar pune presiune pe cererea de oțel din China și ar genera efecte în cascadă pe piețele globale,” se arată în raportul Fitch Ratings.