Home Automotive Criza de semiconductori duce la pierderea a 11 milioane de mașini

Criza de semiconductori duce la pierderea a 11 milioane de mașini

Criza de semiconductori duce la pierderea a 11 milioane de mașini

Având în vederea acutizarea deficitului de semiconductori și a altor componente intermediare în industria auto, compania de consultanță Boston Consulting și-a revizuit semnificativ estimările privind perioadele de oprire a producției la nivel global.

“Presupunem că anul acesta nu pot fi construite zece până la unsprezece milioane de vehicule”, a declarat Albert Waas, partener la Boston Consulting, pentru WELT AM SONNTAG.

În urmă cu doar o lună, compania estima că șapte până la opt milioane de mașini nu vor mai putea fi produse în acest an din cauza lipsei de semiconductori. În ceea ce privește prognozele pentru 2022, Boston Consulting se așteaptă la o scădere globală de cinci milioane de mașini.”Deficitul de microcipuri încetinește redresarea economică a industriei auto după pandemie”, a explicat Waas, precizând că nu se așteaptă la o revenire a producției în Europa la cifrele de dinainte de criză.

Albert Waas a declarat pentru publicația germană că nu se așteaptă la un val de închideri de fabrici, rolul sindicatelor în industrie fiind unul puternic, însă vor mai exista relocări în Europa de Est și China.