Dan Suciu,Manager Intermodal, Gopet România: Intermodalul e deja aici și funcţionează pentru decarbonizare
Deși ponderea transportului intermodal nu se apropie de ideal, rutierul rămânând modul favorit de a transporta mărfurile în Europa, în 2024 se remarcă o accelerare a ritmului în care clienţii finali includ în mixul de transport și componenta de intermodal.
Pe de o parte, spune Dan Suciu, Manager Intermodal Gopet România, aceasta este un rezultat al maturizării pieţei prin înţelegerea felului în care transportul intermodal poate susţine în mod real stabilitatea atât prin costuri, cât și prin capacitate de încărcare.
În privinţa stabilităţii capacităţii, important de menţionat este potenţialul intermodalului de a acoperi și perioade de vârf/ sezonalităţi, precum și perioadele de dezechilibru între export – import, prin încărcarea unui unui tonaj mai mare.
„Dar factorul accelerant major rămâne noua legislaţie ESG care pune un mare accent pe decarbonizare. Toţi actorii implicaţi în lanţurile europene de valoare vor depune deja primele raportări non-financiare obligatorii în 2026, așadar vedem multă „acţiune” către definirea de strategii viabile, cu metrici și termene de execuţie clar definite, mai ales în condiţiile în care strategiile generice pot fi considerate greenwashing. Nu în ultimul rand, accesul la finanţare devine nu doar mai ușor, dar și cu condiţii mai avantajoase pentru cei care merg în această direcţie,” afirmă Dan Suciu.
Un aspect important punctat de acesta este și faptul că raportările iau în calcul nu numai emisiile de carbon, ci întregul impact asupra mediului – Emisii GHG (calculate ca echivalent CO2), incluzând aici oxigenul consumat la combustie și principalii poluanţi ai aerului – oxid de azot, hidrocarburi nemetanice, dioxid de sulf, și particule în suspensie. Astfel, cel mai sustenabil serviciu de transport la ora actuală este cel combinat: rutier pe distanţe scurte cu combustibili alternativi și feroviar – trenuri de mare tonaj la lungimea maximă admisă pe distanţe lungi, utilizând locomotive electrice.
Se reduce în acest fel nu doar amprenta de CO2 , ca în cazul transportului rutier door-to-door utlizând combustibili alternativi, ci se evită congestionarea drumurilor și emanarea emisiilor de gaze cu efect de seră care provin din descompunerea pieselor și a anvelopelor camioanelor și remorcilor utilizate pe distanţe lungi.
Noi conexiuni cu vestul Europei
Gopet România continuă să dezvolte paleta de servicii de transport intermodal. Astfel, începând din octombrie, pe lângă rutele clasice între Curtici și Genk (Belgia) și Duisburg ( Germania), compania a iniţiat un parteneriat cu CFL multimodal pentru serviciul ce conctează terminalul Curtici de Bettembourg (Luxemburg). Principalul avantaj oferit de acest parteneriat, subliniază Dan Suciu, este posibilitatea de avea servicii 24/7, ceea ce aduce o flexibilitate crescută.
Gopet poate răspunde mult mai bine unor eventuale întârzieri cauzate de calamităţi naturale. „În urma vizitării acestui terminal, am rămas plăcut surprinși de infrastructură, dat și de profesionalismul și deschiderea întâlnite. Avem acces la un terminal de 33 ha, cu echipamente de ultima generaţie, parcări securizate, dotate cu toate facilităţile pentru conducătorii auto, atelier de mentenanţă pentru locomotive și vagoane, depozite de cross-dock, staţie alimentare HVO.
Toate acestea ne susţin să extindem în mod eficient aria de acoperire a serviciilor intermodale din/către Franţa. Mai mult, utilizând trenurile de mare viteză între Bettembourg și Le Boulou avem legături directe de tren între România și Spania. Tot pe acest nou setup am început implementarea camioanelor cu HVO pentru tracţiunea semiremorcilor la terminalele din vestul Europei. Intenţionăm să implementăm această soluţie și pentru camioanele din România, însă așteptăm finalizarea legislaţiei HVO pentru a putea face planuri concrete,” a explicat Dan Suciu.
Direcţii de dezvoltare
Lucrările la infrastructura feroviară și fenomenele meteo extreme au perturbat negativ transportul intermodal în 2024, ceea ce s-a tradus în performanţe mai reduse și costuri mai ridicate. În acest context, Gopet România a trebuit să identifice soluţii alternative pentru a nu afecta operaţiunile clienţilor, însemnând rerutarea pe rutier. Astfel, operatorul logistic a folosit o parte semnificativă din parcul propriu de remorci intermodale – aproape 50%, pentru securizarea livrărilor și a colectărilor.
Pe măsură ce factorii perturbatori vor dispărea, Gopet va reveni la utilizarea flotei intermodal 100% pe trenuri și va continua și investiţiile în noi semiremorci mega XL. „Evident, ne vom uita și după surse de finanţare care să susţină acest efort. O altă direcţie de lucru este și susţinerea partenerilor noștri de transport rutier pentru investiţii în camioane HVO ready.
De asemenea, avem în plan crearea de noi rute intermodal, însă acestea se află în stadiul de proiect. Așteptăm planul de construcţii feroviare 2025- 2026 pe principlalele coridoare intermodal – Germania, Ungaria și Austria, dar și la cele din România,” spune Managerul Intermodal al Gopet România.
În materie de „înverzire” a transportului de marfă, solutia de transport intermodal este deja prezenta pe piaţă și are un grad de maturitare suficient.
Mai mult, este o zonă a industriei în care avansul tehnologic e prezent, prin noi tipuri de echipamente. Așadar, pare mai fezabil acum să începem deja tranziţia spre net zero prin intermodal și să construim sau să aducem noi componente în jurul lui, ca de exemplu camioanele electrice, care vor deveni, probabil, „norma/ standardul” pe piaţă, însă într-un orizont de timp încă incert.
Consider că sustenabilitatea în transportul de marfă este într-o etapă incipientă, dar cu un ritm de dezvoltare alert. Deși pare o cursă spre limitarea emisiilor, cred că în urmatorii ani vom vedea o calibrare a proceselor si metodelor de lucru, iar asta va conduce de fapt la eficienţă economică și performanţă. Dan Suciu, Manager Intermodal Gopet România.
Măsurarea emisiilor de CO2
Calculul emisiilor de CO2 devine tot mai important, în contextul noilor reglementări europene, iar utilizarea unor metode și instrumente de calcul precise este imperativ necesară. Atât Gopet România, cât și operatorii feroviari cu care compania lucrează, dar și o parte din clienţi folosesc instrumentul EcoTransIT World pentru a măsura emisiile GHG (calculate ca și echivalent CO2 ).
Rapoartele generate au un nivel de acurateţe ridicat și sunt conforme cu standardul european . EN 16258:2012. Formula de calcul utilizată de EcoTransIT World include greutatea mărfii, distanţa parcursă pe rutier și pe feroviar, norma de poluare a camionului, consumul de energie al locomotivei.
Platforma oferă comparaţii pentru aceeași rută acoperită de transportul combinat rutier-feroviar, dar și de cel rutier. În plus, pentru a sustine clienţii cu propriile raportări, Gopet România le pune la dispoziţie documentele de transport feroviar ale semiremorcilor contractate de aceștia.