Home Intermodal Faci transport în Marea Britanie? Ce se schimbă din 2023?

Faci transport în Marea Britanie? Ce se schimbă din 2023?

Faci transport în Marea Britanie? Ce se schimbă din 2023?

Din 2023, Marea Britanie introduce noi reguli și restricții pentru transportatorii rutieri de marfă din UE care efectuează operațiuni de transport pe teritoriul țării.

Restricțiile vizează atât operațiunile de cabotaj, dar și pe cele de transport combinat de marfă și transport trilateral.

Potrivit unei scrisori transmise de către Departamentul de Transport către asociații ale transportatorilor rutieri din UE, Marea Britanie își modifică legislația națională și aduce câteva modificări în ceea ce privește operațiunile de transport rutier de marfă ca parte a Acordului Comercial și Cooperare între UE și Marea Britanie.

Principalele schimbări pentru companiile de transport rutier de marfă din UE care vor intra în vigoare la începutul anului 2023 sunt:

  • Operatorii de transport rutier din statele memebre UE nu mai pot efectua operațiuni de cabotaj atunci când camioanele intră goale pe teritoriul Marii Britanii;
  • Companiile de transport din UE nu mai pot efectua operațiuni de transport intermodal în Marea Britanie;
  • Operatorii de transport din UE nu mai au dreptul de a încărca marfă în Marea Britanie pentru a o livra ulterior către o țară non-UE (transport trilateral) utilizând o Licențî Comunitară. Companiile de transport din UE pot să efectueze transporturi trilaterale doar dacă dețin o autorizație CEMT.

Regula privind posibilitatea de a efectua două operațiuni de cabotaj într-un interval de 7 zile de la finalizarea unei curse internaționale către Marea Britanie rămâne în vigoare.

Decizia impunerii acestor restricții a fost luată ca urmare a faptului că Acordul Comercial și de Colaborare cu UE nu extinde aceste drepturi și pentru companiile de transport din Marea Britanie care prestează servicii de transport rutier de marfă pe teritoriul UE.