Home Logistics Curierat și e-commerce FAN Courier: investiții în noul hub din Cluj și extinderea centrului logistic din Brașov

FAN Courier: investiții în noul hub din Cluj și extinderea centrului logistic din Brașov

FAN Courier: investiții în noul hub din Cluj și extinderea centrului logistic din Brașov

FAN Courier, liderul pieței locale de curierat, reconfirmă strategia de investiții pe termen mediu, nivelul bugetat pentru 2021 ridicându-se la 20 milioane de euro.

Compania se concentrează în acest an pe investiția în noul său hub din Cluj-Napoca, precum și pe extinderea celui din Brașov cu încă 2.500 mp, continuând totodată proiectul de dotare a filialelor mari cu sisteme automate de sortare. De asemenea, FAN Courier analizează oportunitatea de a da startul unui nou centru logistic în Ștefănești, pentru a dezvolta serviciile de fulfillment și logistică.

HUB-ul de la Cluj-Napoca, una dintre cele mai importante investiții asumate de FAN Courier, va fi dat în funcțiune la finalul lui 2021, după ce, recent, compania a obținut autorizația finală de construire. HUB-ul de la Cluj-Napoca, al treilea construit după cele de la Ștefănești și Brașov, va fi dotat cu  bandă de sortare cu o capacitate de 7.500 de colete/oră și va avea 300 de angajați. Investiția în noul HUB este estimată la 7 milioane de euro. Noul hub este un punct de tranzit extrem de important pentru FAN Courier, fiind conectat cu Iași, Baia Mare și Oradea și contribuind la reducerea timpilor de livrare și creșterea productivității companiei.

Afacerile FAN Courier au depășit în 2020 pragul de 1 miliard de lei, un avans de peste 27% față de anul anterior, ca urmare a creșterii activității generate de pandemie.

”Schimbările majore și rapide pe care le-a adus criza provocată de SARS-COV2 în economie și societate s-au reflectat pe tot parcursul anului trecut și în activitatea noastră curentă, echipele noastre de curieri fiind în linia întâi pe tot parcursul anului. Din cauza restricțiilor impuse, multe business-uri s-au reorientat către vânzările exclusiv online, consumatorii au ales să folosească mai mult și mai des serviciile de curierat, astfel că activitatea noastră curentă a fost luni de zile comparabilă cu vârfurile de sărbători sau Black Friday. Ne așteptam la o creștere mai mare decât estimările inițiale și chiar la depășirea pragului de 1 miliard de lei. Acum, odată cu încheierea exercițiului financiar pentru anul trecut, rezultatele financiare confirmă efortul excepțional făcut de echipa noastră pe tot parcursul anului trecut. În 2020, Afacerile FAN Courier au depășit 1 miliard de lei”, a declarat  Felix Pătrășcanu, managing partner FAN Courier.

Compania își menține estimările de creștere pentru 2021 între 10% și 15%, bazate pe două scenarii, în funcție de evoluția crizei sanitare și impactul acesteia în economie. Astfel, liderul pieței locale de curierat ia în calcul un avans de 10% al veniturilor în varianta în care situația sanitară începe să se relaxeze sau un avans de 15% în cazul în care presiunea pe serviciile de curierat generată de comerțul online rămâne ridicată.

În condițiile în care cererea de servicii de curierat se va menține la un nivel ridicat și în 2021, FAN Courier ia în calcul creșterea numărului de angajați cu 10% în acest an, ritm similar celui din anul anterior.