Home Logistics Green Logistics FOTON T5 – un vehicul pentru logistică urbană cu zero emisii

FOTON T5 – un vehicul pentru logistică urbană cu zero emisii

FOTON T5 – un vehicul pentru logistică urbană cu zero emisii

În 2022, la nivel global, vânzările FOTON, cel mai mare producător de vehicule comerciale din lume, parte a concernului Beijing Automotive Group au ajuns la 460.000 de unităţi, dintre care 21.761 au fost vehicule electrice sau cu pile de combustie cu hidrogen, reprezentând o creștere de 154,81% comparativ cu 2021.

Și tot din 2022, , fiind în acest moment prezent pe pieţele din Spania, Italia, România și Polonia, acolo unde va inaugura în 2024 o unitate de asamblare a camioanelor electrice. FOTON a primit în 2022 certificarea WVTA UE (European Whole Vehicle Type Approval certificate) pentru modelul FOTON iBlue EV Truck, în prezent cunoscut pe piaţa europeană sub numele FOTON T5.

Obţinerea certificării WVTA UE înseamnă că modelul îndeplinește cele mai înalte standard UE și, prin urmare, poate fi exportat în ţările și regiunile din UE și din afara UE care necesită certificare WVTA. Acesta este, de asemenea, primul certificat de omologare de tip UE pentru camioane electrice acordat FOTON. Autocamionul FOTON T5 a trecut mai mult de 30 de teste pentru obţinerea certificatului WVTA, cum ar fi EMC, specificaţiile de siguranţă electrică, NVH, avertizarea la părăsirea benzii de rulare și frânarea de urgenţă avansată.

Cu o baterie LFP de 81 kWh, de mare capacitate și densitate energetică, motor puternic, un șasiu ultra-rezistent, noul FOTON T5 este un vehicul eficient pentru logistica urbană din România.

Conform unor calcule prezentate de către Sergiu Bolocan, Business Development FOTON în România în cadrul evenimentului LogInCity 2023, luând în calcul valoarea ratei de leasing, precum și costul motorinei și energiei electrice, FOTON T5 are deja un TCO mai mic decât al autoutilizarelor diesel similare.

TCO autoutilitară diesel – 4.000 km/lună – 2.100 EUR / lună

TCO FOTON T5 care rulează 4.000 km/lună – 1.900 EUR / lună

Avantaje FOTON T5

  • Mai ușor decât modelele similare de pe piaţă
  • Încărcare rapidă 100% energie electrică
  • Funcţionează silenţios, cu zero emisii
  • Cuplu disponibil instantaneu
  • Costuri de funcţionare reduse
  • Tehnologie de ultimă generaţie

FOTON T5 – date tehnice

  • MMA 6.000 kg
  • Putere/cuplu maxim – 115 kw/350 N-m
  • Capacitate baterie 81,14 kW/h
  • Durată încărcare AC/DC 8 ore/1 oră
  • Viteză maximă 90 km/h