Home Logistics Linde N20 SA și N20 C SA: picking cu până la 20% mai eficient în depozite și centrele de distribuţie

Linde N20 SA și N20 C SA: picking cu până la 20% mai eficient în depozite și centrele de distribuţie

Linde N20 SA și N20 C SA: picking cu până la 20% mai eficient în depozite și centrele de distribuţie

Selectarea comenzilor (n.red. order picking) poate fi definită ca procesul intralogistic prin care produsele ce compun comanda unui client sunt preluate din depozitul logistic.  Aceasta reprezintă o primă etapă esenţială în expedierea unei comenzi către un client și este vital ca acest proces să fie impecabil, astfel încât procesele ulterioare – ambalarea comenzii, livrarea și activităţile post-vânzare să se poată realiza fără probleme, iar nivelul de satisfacţie a clientului să rămână ridicat.

Un proces eficient de selectare a comenzilor ar trebui să poată asigura că produsul potrivit este ales pentru fiecare comandă. În cazul unui proces de picking realizat la nivelul solului, viteza și precizia operatorului au un impact major asupra ratei de productivitatate. Mare parte din proces constă în deplasarea angajaţilor către rafturi și întoarcerea lor la selectorul de comenzi. Aceasta este o activitate care consumă timp și energie, fiind estimat că 30 până la 45% din timpul de lucru al operatorilor de picking este ocupat cu deplasarea prin depozit, dar nu creează nicio valoare adăugată. Astfel, distanţele scurte de deplasare și condus oferă economii de timp și efort și cresc eficienţa procesului.

Producătorul de echipamente și soluţii de manipulare, Linde Material Handling a lansat în cadrul evenimentului online YOUR WAY MASTERPIECES 2021 o nouă opţiune semiautomatizată pentru sortatoarele de comenzi N20 SA și N20 C SA, cu o capacitate de încărcare de până la 2,5 tone. Odată cu această nouă opţiune, care oferă două moduri de antrenare: echipamentele urmează automat operatorul sau se deplasează înainte, furnizorii de servicii logistice și retailerii pot exploata potenţialul de optimizare a procesului de picking.

Ambele moduri semiautomate de operare au ca scop reducerea semnificativă a distanţelor de deplasare și mers pe jos în timpul procesului de comisionare efectuat pe culoare. În același timp, nu mai este necesar ca operatorul să urce și să coboare în mod constant din utilaj, ceea ce reduce riscul de accidente și are efecte pozitive asupra performanţei de manipulare și a productivităţii în depozit.

Drept urmare, angajaţii nu mai trebuie să efectueze activităţi care nu au valoare adăugată, iar rezultatele operaţiunilor de selectare a comenzilor pot crește cu până la 20%.

„Investiţia în noua opţiune a echipamentului se recuperează de obicei într-un timp redus, datorită traseelor mai scurte, confortului sporit în funcţionare și, prin urmare, a performanţelor de comisionare îmbunătăţite, precum și a prevenirii erorilor costisitoare”, explica Philipp Stephan, Product Manager Automation & Intralogistics Solutions în cadrul Linde Material Handling (MH) în cadrul evenimentului de lansare.

Însoţire și deplasare înainte

Unul dintre cele mai frecvente procese care au loc în depozitele cu rafturi la înălţimi mari este comisionarea pe o parte a rafturilor, în timpul căreia un operator se deplasează de-a lungul culoarului și înapoi. Această activitate este susţinută de funcţia semiautomată „urmează-mă” a selectorului. Dacă operatorul se oprește, utilajul se oprește și el, permiţând așezarea mărfurilor de pe raft direct pe palet. Dacă operatorul continuă să meargă, stivuitorul continuă să se deplaseze în faţă. În acest fel, operatorul merge de-a lungul raftului și colectează marfa fără a fi nevoit să se întoarcă în mod constant la staţia de lucru. Mișcarea continuă înainte este declanșată în urma trecerii operatorului pe lângă un anumit punct al utilajului, așa-numitul „perete virtual”.

Dacă selectorul trebuie încărcat din ambele părţi, acest lucru se poate efectua folosind funcţia „oprire și pornire”. Echipamentul se deplasează prin mijlocul culoarului cu o viteză constantă și este direcţionat înainte de către operator folosind telecomanda, purtată în mod ideal pe o centură. În același timp, operatorul merge înainte și înapoi în spatele echipamentului între marginile rafturilor pentru a prelua sau așeza mărfurile – un mod de funcţionare potrivit pentru utilizarea în depozite mai mici.

Ambele funcţii se bazează pe tehnologia radio în bandă ultra-largă și pot fi setate cu precizie de centimetri. La finalul culoarului, selectorul se oprește automat pentru a evita coliziunile cu alte echipamente. Urcând în selector, operatorul anulează modul semiautomat și poate direcţiona echipamentul în mod manual, către următorul culoar.

Siguranţă deplină

Având în vedere faptul că una dintre cele mai mari preocupări cu privire la echipamentele automatizate este legată de siguranţă, Linde Material Handling a echipat selectoarele de comenzi N20 SA și N20 C SA cu un scaner de siguranţă de înaltă performanţă, capabil să detecteze persoane și alte stivuitoare în zona din jurul său.

Montat foarte jos pe șasiu, scanerul poate detecta și obstacole neașteptate și, prin urmare, poate preveni coliziunile și accidentele. Pentru a evita deteriorarea rafturilor și pentru a oferi operatorilor suficientă libertate pentru a-și putea desfășura munca, utilajul menţine o distanţă minimă de 50 de centimetri faţă de rafturi, dar poate fi poziţionat și la o distanţă mai mare la începutul culoarului, dacă se dorește.

  • SIGURANŢĂ – Scanerul de siguranţă de înaltă performanţă, precum și alte caracteristici de siguranţă minimizează riscul de accidente și vătămări în timpul lucrului în modul automat
  • PERFORMANŢĂ – Modurile de conducere semi-automate contribuie la creșterea eficienţei procesului de selectare a comenzilor cu până la 20%
  • INTEGRARE – Opţiunea semi-automată a selectoarelor de comenzi N20 SA și N20 C SA poate fi integrată perfect în procesele existente.
  • EFICIENŢA COSTULUI – Datorită performanţei mai mari comisionare și capacităţii de manipulare, investiţia în noile opţiuni semi-automate se amortizează foarte rapid.

Nevoia de automatizare, tot mai prezentă pe piaţa autohtonă

„În ultimul an și jumătate, criza sanitară a influenţat în mare măsură business-urile de retail și logistică prin creșterea consumului și implicit a comerţului online și offline. Ca o consecinţă a acestui fapt, nevoia companiilor din România de a-și eficientiza procesele interne a devenit o prioritate. Digitalizarea, automatizarea și extinderea capacităţilor de depozitare și transport reprezintă principalele zone de dezvoltare către care se îndreaptă investiţiile companiilor din acest domeniu. Cerinţa de automatizare a diferitelor procese devine astfel din ce în ce mai prezentă pe piaţă, cu provocări în personalizarea si configurarea soluţiilor asociate. Linde Material Handling vine proactiv în întâmpinarea acestor nevoi și propune utilaje semi automatizate sau automatizate în toate etapele proceselor intralogistice,” declară Dragoș Lungu – Sales Director, Elmas SRL, dealer autorizat Linde Material Handling în România.