Home Intermodal Metrans reduce suprataxa pentru combustibil în România

Metrans reduce suprataxa pentru combustibil în România

Metrans reduce suprataxa pentru combustibil în România

De la 1 iulie 2023, Metrans va reduce suprataxa pentru combustibil (FS) pentru transporturile prin mai multe terminale, printre care şi România. Compania a luat această decizie pe baza evoluției viitoare a prețurilor la combustibil.

Pe baza rapoartelor autorităților relevante ale căilor ferate maghiare, slovene și ale altor căi ferate regionale, evoluția prețului energiei de tracțiune (TES) pentru trimestrul al treilea nu s-a schimbat semnificativ, informează operatorul într-o notă către clienţi. Compania spune că a adăugat doar tarifele pentru portul croat Rijeka, recent deservit, și pentru terminalul ADRIA RAIL Indija din Serbia.

În ceea ce privește supraacciza pentru combustibil (FS), aceasta va fi anulată pentru transporturile prin terminalele din Cehia şi va fi redusă pentru transporturile prin Slovacia, Austria (excepţie Salzburg), Ungaria, România și Germania (excepție München) și pentru transferurile în porturile Hamburg și Bremerhaven.

Referitor la alte costuri, compania a mai spus că va exista şi o suprataxă de ocolire în Slovacia, din cauza închiderii drumului I/18 Strážske – Michalovce, proces care va dura cel puțin 3 luni, ceea ce va face ca rutele ocolitoare să crească semnificativ kilometrajul și, prin urmare, și costurile de transport. Din acest motiv, tot de la 1 iulie, va fi aplicată o așa-numită suprataxă de ocolire (DTS) pentru rutele prin terminalul Košice:

– Košice – 07222 Strážske – 07101 Michalovce – Košice: 70,00 EUR

– Košice – 07101 Michalovce – 06601 Humenné – Košice: 70,00 EUR

– Košice – 07222 Strážske – 07221 Nacina Ves – 07222 Strážske – 07101 Michalovce – Košice: 70,00 EUR

O prezentare generală a informaţiilor poate fi găsită aici