Home Logistics Green Logistics REI: Peste 1,5 miliarde EUR pentru energie verde și eficiență energetică în 2026

REI: Peste 1,5 miliarde EUR pentru energie verde și eficiență energetică în 2026

REI: Peste 1,5 miliarde EUR pentru energie verde și eficiență energetică în 2026

România intră în 2026 cu una dintre cele mai mari alocări financiare destinate energiei verzi și eficienței energetice. Potrivit REI Grup, companiile și autoritățile locale vor putea accesa peste 1,5 miliarde de euro prin șase scheme dedicate industriei, transporturilor, logisticii, producției energetice și infrastructurii de încărcare.

În prezent, peste 70.000 MW în proiecte fotovoltaice au deja contracte de racordare semnate, ceea ce transformă România într-una dintre cele mai dinamice piețe din Europa.

REI gestionează în acest moment mai mult de 500 de proiecte în regenerabile și soluții de stocare, însumând 1.500 MW în producție de energie și 2.000 MW în baterii. Interesul pentru investiții a crescut accelerat începând cu 2022, odată cu criza energetică, fiind alimentat apoi de programele de finanțare lansate în 2023 și 2024.

Datele Eurostat arată că, în trimestrul al doilea din 2025, 54% din energia produsă la nivelul UE a provenit din surse regenerabile, iar România se situează pe locul 11 în clasament, peste Spania, Italia, Grecia sau Polonia. Creșterea accelerată a capacităților fotovoltaice și eoliene, coroborată cu potențialul hidroelectric, ar putea permite țării noastre să urce până în top 5 european până în 2030.

Programe pentru industrie, transport și infrastructură de încărcare

Cele șase programe de finanțare includ investiții în înlocuirea echipamentelor industriale energofage, achiziția de vehicule cu emisii zero pentru transport rutier greu, feroviar sau naval, modernizarea utilajelor portuare și aeroportuare, precum și dezvoltarea infrastructurii de încărcare pentru vehicule electrice atât pe drumurile naționale, cât și în zonele logistice sau în cadrul flotelor private. De asemenea, autoritățile locale dispun de o alocare de peste 650 milioane euro pentru instalarea de parcuri fotovoltaice și sisteme de stocare.

REI subliniază că, pe măsură ce aceste scheme vor fi lansate, companiile din producție, logistică, transport și distribuție vor putea reduce semnificativ costurile energetice și vor accelera tranziția către tehnologii cu emisii zero, într-un moment în care competitivitatea depinde tot mai mult de integrarea energiei regenerabile în infrastructura operațională.