Home Logistics Depozitare Yusen Logistics (România): creștere pe toate verticalele de business

Yusen Logistics (România): creștere pe toate verticalele de business

Yusen Logistics (România): creștere pe toate verticalele de business

Yusen Logistics (România) a înregistrat o creștere de 21% a businessului în 2022 comparativ cu 2021, conform rezultatelor financiare ale companiei.

Evoluţia a fost susţinută de volumele în creștere și demararea colaborării cu clienţi noi atât pe segmentul de transport (domestic, internaţional și intermodal), logistică și depozitare pentru mărfuri ambientale și la temperatură controlată, precum și de creșterea înregistrată pe segmentele de transport maritim și aerian.

Clienţii au nevoie de soluţii viabile, adaptate nevoilor lor, predictibilitate, flexibilitate și nu în ultimul rând de un cost competitiv. Pe piaţa de transport și logistică remarcăm la ora actuală o serie de tendinţe precum integrarea de noi canale de vânzare (B2C), diversificarea gamelor de produse gestionate de clienţi, solicitarea de servicii cu valoare adăugată (curăţarea de ambalaje returnabile, pregătirea de pachete promoţionale, etc).

Nu în ultimul rând, am remarcat o cerere crescută pe segmentul de transport intermodal, ca urmare a strategiei UE de decarbonizare și reducere a emisiilor,” afirmă Cosmin Rusu, Managing Director Yusen Logistics (România).

Yusen Logistics (România) activează pe piaţa de transport intermodal încă din 2008, înregistrând un interes crescut din partea clienţilor pentru acest tip de transport. Recent, compania și-a relocat temporar activitatea de transport intermodal într-un nou terminal situat în estul Bucureștiului, conectat la centură și viitoarea autostrada A0. “Considerăm că tendinţa pentru acest tip de transport este în creștere,“ adaugă Adriana Popescu, CEE Intermodal Development Manager.

Provocări și oportunităţi ale pieţei de logistică din România

Oportunităţile pe care le oferă piaţa din România se adresează tuturor segmentelor de business, acoperind toate verticalele industriale este de părere Cosmin Rusu.

“România are șansa să devină hub logistic regional pentru Europa Centrală și de Est, având în vedere poziţia geografică și proiectele de infrastructură ce avansează într-un ritm accelerat.“

Se poate observa deja o consolidare a poziţiei României ca hub logistic pentru regiunea CEE. În prima jumătate a anului 2023 au fost deschide câteva centre regionale de distribuţie, la care se vor mai adăuga altele până la finalul anului, Yusen Logistics (România) făcând parte dintre furnizorii 3PL ale acestor centre, punctează Cosmin Rusu.

În același timp, operatorii logistici de pe piaţă se confruntă și cu o serie de provocări, cum ar fi impredictibilitatea pieţei ce obligă furnizorii 3PL să fie extrem de flexibili și să se adapteze rapid la schimbări și la stagnarea sau scăderea volumelor în relaţia cu anumiţi parteneri, ceea ce duce în anumite cazuri la spaţiu de depozitare neutilizat.

Yusen Logistics (România) în cifre:

  • 84 milioane euro cifră de afaceri în 2022
  • 1.450 angajaţi
  • Depozite logistice operate în București/Ilfov, Ploiești, Deva, Arad, Satu-Mare
  • 230.000 mp suprafaţă logistică totală operată
  • 185 unităţi de transport în flota proprie (ambientale, cu temperatură-controlată și port-containere)