AFLUENT Arad South Terminal – 5 ani de creștere și un nou parteneriat strategic cu METRANS
Pe 21 mai, terminalul AFLUENT Arad South Terminal a fost gazda unui eveniment aniversar prilejuit de împlinirea a 5 ani de la inaugurarea terminalului, o investiție 100% privată a familiei Oală, dar și de aniversarea a 25 de ani de la înființarea Flora Arno, una dintre cele mai mari companii de agribusiness din vestul țării.
Evenimentul aniversar a reunit reprezentanți ai autorităților locale și europene, parteneri, furnizori și colaboratori și a marcat nu doar bilanțul activității de până acum, ci și începutul unei noi etape pentru terminalul intermodal din Arad. Noua direcție de dezvoltare este susținută de parteneriatul strategic cu METRANS Group, unul dintre cei mai mari operatori de transport intermodal din Europa, parte a grupului german HHLA, care a preluat recent 50% din acțiunile AFLUENT Arad South Terminal. Tranzacția a primit aviz favorabil de la Consiliul Concurenței, iar parteneriatul a fost marcat simbolic în cadrul acestui eveniment.
Integrarea în rețeaua METRANS deschide noi oportunități pentru dezvoltarea transportului feroviar de marfă între România și Europa, inclusiv prin conexiuni directe către hub-ul Budapesta Csepel și mai departe către porturile Hamburg, Rotterdam, Koper sau Rijeka. Investiția consolidează poziția Aradului ca punct strategic pe harta logistică regională și europeană și confirmă potențialul terminalului AFLUENT ca nod important pentru transportul intermodal în Europa de Sud-Est.

Continuăm să dezvoltăm ce am început- Flora Arno și AFLUENT Arad South Terminal, unde avem de acum un nou partener, prin grupul METRANS.” a afirmat Mircea Oală, Fondator Flora & Flora Arno, primele companii ale grupului, cu activitate în sectorul agribusiness.


Suntem extrem de bucuroși, mândri și recunoscători că avem oportunitatea de a fi parteneri ai AFLUENT și că ne-am găsit „casa” aici, la Arad. Avem în față noi proiecte și noi etape de dezvoltare, iar împreună cu colegii mei vom face tot posibilul să fim un partener de încredere și un membru valoros al acestei familii.” – Peter KISS, CEO METRANS Group
AFLUENT Arad South Terminal – investiție strategică
Prezent la eveniment, Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, a susținut un discurs și a subliniat rolul strategic al investițiilor logistice și intermodale în dezvoltarea economică a județului, evidențiind atât contribuția familiei Oală, cât și avantajele competitive pe care Aradul le are în noul context economic european.

Aradul are avantajul poziției geografice, al infrastructurii logistice, al tradiției industriale și al unei comunități economice care și-a demonstrat capacitatea de adaptare. Felicit familia Oală pentru cei 35 de ani de activitate și pentru modul în care a valorificat oportunitățile fondurilor europene, reușind să creeze plus valoare pentru economia arădeană”, a spus Președintele Consiliului Județean Arad.
Aradul conectat la infrastructura europeană
În intervenția sa la Arad, Gheorghe Falcă, europarlamentar și membru al Comisiei TRAN din Parlamentul European a subliniat rolul strategic pe care Aradul îl joacă în infrastructura europeană de transport și logistică, evidențiind și importanța investiției realizate în terminalul intermodal AFLUENT Arad South Terminal, dar și a celorlalte proiecte de infrastructură feroviară și rutieră.
Europarlamentarul a vorbit despre noile oportunități generate de bugetul european pentru perioada 2028–2034 și despre fondurile dedicate competitivității și dezvoltării infrastructurii de mare viteză.

Infrastructura intermodală, element critic pentru mobilitatea militară
Lt.Col.Ovidiu-Alexandru Belea, reprezentantul Centrului Euroatlantic pentru Reziliență-E-ARC din cadrul a evidențiat importanța strategică a terminalului intermodal AFLUENT Arad South Terminal, subliniind rolul pe care infrastructura logistică îl poate avea atât în economie, cât și în contextul mobilității militare și al rezilienței regionale.

În actualul context regional și de securitate, asemenea proiecte trebuie privite inclusiv prin prisma capabilităților cu dublă întrebuințare, civil-militară. O infrastructură logistică performantă poate deveni, în situații de criză sau conflict, un element esențial pentru susținerea fluxurilor critice, mobilizarea resurselor necesare apărării și conectarea efortului național la cerințele de mobilitate aflate pe agenda NATO și a partenerilor europeni”, a declarat reprezentantul Centrului Euroatlantic pentru Reziliență”, a declarat reprezentantul Centrului Euroatlantic pentru Reziliență- E-ARC.







