Home Logistics Finanțare din PNRR pentru un campus de învățământ dual la Timișoara

Finanțare din PNRR pentru un campus de învățământ dual la Timișoara

Finanțare din PNRR pentru un campus de învățământ dual la Timișoara

Proiectul Consorțiului Regional, condus de Universitatea Politehnica Timișoara, alături de Primăria Timișoara, Alianța Timișoara Universitară, nouă licee și 16 companii din vestul țării a obținut o finanțare de 25 milioane de euro din PNRR pentru înființarea unui campus de învățământ dual la Timișoara. Campusul dual va fi specializat în pregătirea tinerilor conform celor mai exigente cerințe ale pieței muncii.

Mai multe companii din vestul României au proiecte în desfășurare pentru extinderea unităților lor de producție și fabrici. Valoarea totală a acestor proiecte se apropie de un miliard de euro, care acoperă construcția și echiparea clădirilor cu tehnologie de vârf, roboți industriali și linii de producție similare celor din vestul Europei.

O consecință a acestor investiții este creșterea necesarului de angajați, atât de meseriași cât și de specialiști, în următorii ani. Pentru a asigura eficiența investițiilor, aceste fabrici au nevoie de tehnicieni bine pregătiți și operatori de producție.

Campusul dual este una dintre soluțiile care poate furniza acești angajați pieței muncii. Finanțarea proiectului a fost obținută prin Planul Național de Redresare și Reziliență, iar consorțiul care va implementa această investiție reprezintă un parteneriat între 31 de instituții, companii și asociații profesionale.

„Piața muncii are nevoie de parteneriate sănătoase și este timpul să lăsăm orgoliile de o parte pentru că vin vremuri grele. Schimbările produse de automatizare sau tehnologiile emergente, precum și accelerarea impactului schimbărilor climatice sunt doar câteva dintre provocările industriei și sistemului educațional, în egală măsură.

Răspunsul la aceste provocări poate fi doar un parteneriat sănătos și deschis pentru construcția unei piețe a muncii echitabilă și rezilientă. Campusul regional pentru învățământ dual reprezintă esența unui astfel de parteneriat, între comunitatea educațională, autoritatea publică și industrie.

Automatizarea și integrarea intereselor comune și specifice într-un proiect de mari dimensiuni, cu un impact relevant, pozitiv, asupra tuturor părților implicate e în sine o provocare”, a afirmat Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara.

Ce include Campusul Regional pentru Învățământ Dual?

Campusul Regional pentru Învățământ Dual va cuprinde clădiri cu eficiență energetică, cu o suprafață totală de aproximativ 14.000 mp. Acesta va include șase clustere educaționale pre-universitare, fiecare cu cinci săli de clasă, laboratoare și spații de recreere, precum și șase clustere educaționale universitare, fiecare cu câte trei săli de curs și laboratoare.

De asemenea, în cadrul campusului vor fi amenajate ateliere pentru practică specializată în domenii precum electronică, mecanică, electrică, robotică, telecomunicații, industria apei și HoReCa. Elevii și studenții vor beneficia de 60 de camere de locuit, spații de co-working, sală de sport și cantină.

În timpul construcției campusului, proiectul va fi implementat folosind infrastructura existentă a universităților și liceelor partenere. De asemenea, în urma consultărilor cu companiile, se vor acredita mai multe calificări profesionale care sunt necesare în piața muncii. Termenul de finalizare a campusului este stabilit pentru anul 2026.

„Campusul va acoperi patru domenii economice foarte importante: automotive – cu componentele specifice de automatizări, industry 4.0, mecatronică, inginerie electrică și mecanică, electronică și telecomunicații – în domenii de vârf, gestionate de partenerii locali, industria apei – cu toate componentele sale prin parteneriatul cu companiile de apă din regiune, construcții și industria ospitalității.

Practic, prin construcția rutei complete de educație în sistem dual, campusul va avea ca beneficiari atât elevi din liceele partenere, dar și studenți din noile programe de studiu ce se vor construi în sistem dual, la nivelul universităților.

Până la construcția campusului, proiectul își propune formarea a cel puțin 150 de studenți și 250 de elevi, dintre care un procent important îl reprezintă cei ce provin din mediile defavorizate”, a afirmat Dan Diaconu, director în cadrul Universității Politehnica Timișoara.

NEETs – o posibilă soluție la problemele de pe piața muncii?

Potrivit celor mai recente date publicate de Eurostat, România se confruntă cu o rată de 19,8% a tinerilor care nu sunt angajați și nici nu sunt înscriși la o instituție de învățământ, cunoscuți sub numele de NEETs. Această rată este cea mai ridicată din Uniunea Europeană și se apropie de dublul mediei din această regiune. Având în vedere creșterea cererii de meseriași pe piața muncii, tinerii NEETs ar putea constitui o soluție pentru a răspunde acestei provocări.

„Dacă reușim să vorbim pe înțelesul lor, să le arătăm tinerilor ce pot învăța în campusul dual, să le oferim burse să nu mai părăsească școala prematur, vom reuși să scădem acest procent îngrijorător pentru România. Va fi o muncă extraordinar de dificilă pentru că în primul rând trebuie să schimbăm mentalitatea unor categorii de oameni. Avantajul acestui model este că poți avea o meserie și apoi, dacă ai potențial, poți să-ți continui studiile prin pași succesivi, chiar până la nivel de doctorat”, a declarat  Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara.