Home Logistics Curierat și e-commerce Gazzelle – găsirea echilibrului între etică și estetică

Gazzelle – găsirea echilibrului între etică și estetică

Gazzelle – găsirea echilibrului între etică și estetică

“Cred că industria fashion se împarte în două mari categorii – cei care sunt interesaţi numai de profit și cei care sunt interesaţi și de alte aspecte, cum ar fi sustenabilitatea.”

Afirmaţia Biancăi Dănilă, fondatoarea brandului românesc Gazzelle, sintetizează una dintre cele mai mari provocări ale modei contemporane – abilitatea de a găsi echilibrul între estetică, etică și economie.

De 11 ani, antreprenoarea a reușit să ducă un proiect născut din nevoia unui venit suplimentar, la nivelul unui business stabil, bazat pe respect faţă de client și faţă de mediu.

„Noi nu avem mii de perechi în stoc, ci le realizăm pe măsură ce primim comenzile. Astfel reducem semnificativ numărul de produse care rămân nevândute și care, în timp, se pot transforma în sursă de poluare”, explică fondatoarea Gazzelle.

Este o decizie simplă, dar cu efecte majore: evitarea supraproducţiei, una dintre cele mai mari probleme ale industriei de modă, care generează anual milioane de tone de deșeuri textile la nivel global. Și este o reţetă care funcţionează, mai ales că modul în care clientele cumpără pantofi începe să se schimbe radical. “Au început sa aprecieze mai mult calitatea produsului primit, decât să pună accent pe preţ. Nu mai caută neapărat ieftin, ci bun, rezistent, de calitate, un produs pe care sa îl poată folosi o perioada îndelungată.”

Ambalajul, eleganţă responsabilă

Ambalajele în care vin împachetate hainele reprezintă o altă componentă care dăunează mediului înconjurător, din pricina risipei exagerate de materiale. „Folosim cutii de carton reciclat și plicuri de împachetat din plastic reciclat”, spune antreprenoarea. Deși ambalajul este o componentă esenţială a experienţei clientului, ea recunoaște provocarea de a găsi varianta perfectă:

„Am schimbat nenumărate variante de ambalare… încercăm să folosim cutii care să aibă un aspect elegant, dar din carton reciclat.” Și materialele din care sunt făcuţi pantofii sunt atent selecţionate și provin atât din Italia, cât și de la furnizori locali. „Încercăm să eficientizăm procesul cât mai mult, astfel încât să devină cât mai sustenabil, de la furnizor până la momentul în care clienta deschide coletul.”

Industria fashion este unul dintre cei mai mari poluatori ai lumii. E clar că încă mai trebuie făcute multe in acest sens și că nu toată lumea a înţeles ce înseamnă sustenabilitatea în modă. Bianca Dănilă Fondatoarea Gazzelle

Fără risipă: a doua viaţă pentru comenzile neridicate

În același spirit al responsabilităţii, brandul a găsit soluţii și pentru situaţiile mai puţin plăcute, precum comenzile neridicate de către cliente. „E multă, multă muncă în spatele unui colet și când vezi că se întoarce, fără ca măcar să fi fost deschis, te lovește acea senzaţie de lucru făcut în zadar.” Totuși, Gazzelle se opune cu vehemenţă ideii de risipă: „Produsele care nu sunt ridicate ajung în zona de reduceri, iar ce nu reușim să vindem, donăm către persoanele care au nevoie.” Pentru a preveni retururile inutile, Bianca ia în calcul implementarea plăţii în avans, cu toate că, baza de clienţi nu este pregătită pentru așa o schimbare.

Brand 100% digital, comunicare constantă cu clienţii

Întrucât nu are magazin fizic, Gazzelle se bazează 100% pe mediul digital pentru a atrage și a comunica cu potenţialele cumpărătoare. „Social media este esenţială în acest moment pentru noi. Suntem prezenţi în Meta (Facebook și Instagram), TikTok și în curând și pe YouTube… cea mai mare parte din bugetul de marketing, probabil în jur de 80%, se duce către reclame în Meta.

” Relaţia dintre Gazzelle și clientele sale se bazează însă pe încredere și dialog constant. Feedback-ul este esenţial pentru adaptarea produselor și a serviciilor, iar rezultatele vorbesc de la sine: „Cele mai multe dintre ele revin și pentru a doua, a treia și chiar a 22-a achiziţie.”

De altfel, brandul românesc oferă acum și servicii postvânzare menite să reducă risipa și să crească satisfacţia clientului: „Am introdus serviciul de schimb de mărime/produs și posibilitatea de a modifica produsul dacă acesta nu îi vine perfect. Trimitem curierul, rezolvăm problema și apoi îl trimitem înapoi clientei, fără ca aceasta să aibă bătăi de cap suplimentare.

Calitatea, forma autentică a sustenabilităţii

Deși ar fi fost mai ușor să opteze pentru piele ecologică, Bianca Dănilă a ales calitatea ca formă de respect faţă de client și faţă de resurse: „Clientele noastre ne aleg tocmai pentru că lucrăm cu piele naturală de înaltă calitate”.

Totuși, modul în care gestionează produc ţia, materialele și retururile demonstrează că sustenabilitatea nu se rezumă doar la eticheta „eco”, ci implică o întreagă filozofie de business. Astăzi, Gazzelle înseamnă peste 11 ani de experienţă, în jur de 300 de comenzi lunare și o comunitate loială.

Într-o lume acaparată de fast fashion și tendinţe efemere, Gazzelle alege să “danseze” pe alt ritm – cel al lucrului bine făcut, al transparenţei și al respectului faţă de resurse.

Politica privind cookie-urile

Cookie-urile sunt date stocate în calculatorul unui utilizator web și utilizate de site pentru a trimite informații către browserul utilizatorului, permițându-i acestuia din urmă să trimită înapoi informații către site-ul original (de exemplu, un ID de sesiune, alegerea unei limbi sau a unei date) .

Cookie-urile permit stocarea informațiilor de stare în timpul perioadei de valabilitate a cookie-ului în cauză ori de câte ori un browser accesează diferitele pagini ale unui site web sau când browserul revine ulterior pe acest site web. Numai emitentul unui cookie poate citi sau modifica informațiile conținute în acesta.

Există diferite tipuri de cookie-uri:

– Cookie-uri de sesiune care dispar imediat ce ieșiți din site;

– Cookie-uri permanente care rămân pe dispozitivul dvs. până la sfârșitul vieții lor utile sau până când le ștergeți, utilizând funcțiile browserului.

Sunteți informat că, în timpul vizitelor pe site, pot fi instalate cookie-uri pe terminalul dvs

SCOPURILE COOKI-URILOR UTILIZATE

Cookie-urile utilizate de noi sunt utilizate în scopul analizei traficului vizitatorilor și a modului în care este utilizat site-ul.

CE COOKIE FOLOSIM?

Cookie-urile utilizate pe site sunt cookie-uri ale unor terțe părți, selectate restrictiv pentru a atinge obiective specifice. Noi folosim serviciile Google Inc., o companie americană de motoare de căutare.

Datele colectate prin intermediul cookie-urilor sunt transmise către și stocate de către; Google Inc. Google Inc. este membru al Privacy Shield (proiectul deciziei de adecvare a scutului de confidențialitate UE-SUA din 12 iunie 2016) și, prin urmare, asigură un nivel adecvat de protecție a datelor cu caracter personal.

Serviciul Google Analytics ne permite să urmărim vizitatorii și să identificam modul în care aceștia utilizează site-ul. Aceste cookie-uri sunt plasate și citite pe terminalul utilizatorului și imediat ce utilizatorii accesează un site web folosind serviciul „Google Analytics”.

Datele generate de aceste cookie-uri se referă la:

– utilizarea dvs. de către site;

– adresa dvs. IP pentru a determina orașul de unde vă conectați la site. Aceste date sunt imediat anonimizate după ce ați fost localizat și nu sunt dezvăluite către noi.

Puteți obține informații suplimentare despre serviciul Google Analytics accesând pagina http://www.google.com/analytics/learn/privacy.html

DENUMIREDESCRIEREFURNIZORDURATA
Tip cookie:
Statistice
_gaAcest tip de cookie este asociat cu Google Universal Analytics.

Acest modul cookie este folosit pentru a distinge utilizatorii unici prin atribuirea unui număr generat aleatoriu, ca un identificator al vizitatorului. Acesta este inclus în fiecare cerere de acces la o pagină dintr-un site și este folosit pentru a calcula numărul de vizitatori.

intermodal-logistics.ro2 ani
_gatAcest tip de cookie este asociat cu Google Universal Analytics. Este folosit pentru a accelera rata de solicitare – limitând colectarea de date pe site-uri de mare trafic.intermodal-logistics.ro2 ani
_gidAcest tip de cookie este asociat cu Google Universal Analytics. Acesta stochează și actualizează o valoare unică pentru fiecare pagină vizitată.intermodal-logistics.ro1 zi
YSCAcest tip de cookie ofera un ID unic vizitatorului, pentru a putea contoriza ce clipuri a urmarit acestaYoutube.comsesiune
LOGIN_INFOAceste module cookie pot stoca preferințele utilizatorilor, pot verifica conturile și pot fi utilizate pentru a personaliza conținutul publicitar.Youtube.com2 ani
VISITOR_INFO1_LIVEAre ca scop estimarea dimensiunii afișării pe pagină a videoclipurilor din canalul Youtube, perioada în care acest cookie este activ este de 179 zile.Youtube.com6 luni
Tip cookie:
Preferenţiale
moove_gdpr_popupAcest tip de cookie salvează preferinţele vizitatorului în materie de cookie.intermodal-logistics.ro1 an
Tip cookie:
Marketing
SIDCCCookie de securitate, protejeaza utilizatorul contra accesarilor neautorizateGoogle/YoutubeO zi
SSIDCookie utilizat pentru a salva preferitele utilizatorului, de exemplu limba de afisare preferataGoogle/Youtube2 ani
__Secure-3PAPISIDFolosit în scopuri de targetare pentru a construi un profil al intereselor vizitatorului website-ului pentru a arăta reclame Google relevante şi personalizate. Datele sunt trimise în S.U.A (adecvat).Google.com2 ani
__Secure-3PSIDFolosit în scopuri de targetare pentru a construi un profil al intereselor vizitatorului website-ului pentru a arăta reclame Google relevante şi personalizate. Datele sunt trimise în S.U.A (adecvat).Google.com2 ani
__Secure-3PSIDCCFolosit în scopuri de targetare pentru a construi un profil al intereselor vizitatorului website-ului pentru a arăta reclame Google relevante şi personalizate. Datele sunt trimise în S.U.A (adecvat).Google.com1 an
CONSENTFolosit pentru stocarea preferințelor de advertising pe rețeaua Google pentru utilizare în reclamele targetate. Datele sunt trimise în S.U.A (adecvat)Google.com20 ani
PREFUtilizat pentru a salva preferintele utilizatorilorYoutube.com10 ani
HSID, APISID, SAPISID, SIDUtilizat pentru a salva preferintele utilizatorilor precum si decizia de a activa sau nu serviciul Google SafeSearchGoogle/Youtube2 ani

CONSIMTAMANT

Ori de câte ori navigați pe site-ul nostru, plasarea și citirea cookie-urilor ne permit să analizăm obiceiurile dvs. de navigare și să măsurăm audiența site-ului web.

Aveți opțiunea de a gestiona cookie-urile utilizate pe site prin setarea browserului, așa cum este detaliat mai jos.

GESTIONAREA COOKI-URILOR

Aveți mai multe opțiuni pentru a șterge cookie-urile.

Într-adevăr, dacă majoritatea browserelor sunt setate în mod implicit și acceptă instalarea cookie-urilor, puteți, dacă doriți, să acceptați toate cookie-urile sau să le respingeți sistematic sau să le alegeți pe cele pe care le acceptați în funcție de emitent.

De asemenea, vă puteți seta browserul astfel încât să accepte sau să respingă cookie-urile de la caz la caz înainte de a fi instalate. De asemenea, puteți șterge în mod regulat cookie-urile de pe dispozitivul dvs. prin intermediul browserului.

Nu uitați să configurați toate browserele diferitelor dispozitive (tablete, smartphone-uri și computere).

Configurația fiecărui browser este diferită pentru gestionarea cookie-urilor și pentru a face alegeri. Este descris în meniul de ajutor al browserului dvs., care vă va permite să aflați cum să modificați preferințele dvs. pentru cookie-uri. Ca exemplu:

Internet Explorer™: http://windows.microsoft.com/fr-FR/windows-vista/Block-or-allow-cookies

Safari™: http://docs.info.apple.com/article.html?path=Safari/3.0/fr/9277.html

Chrome™: http://support.google.com/chrome/bin/answer.py?hl=fr&hlrm=en&answer=95647

Firefox™ : http://support.mozilla.org/fr/kb/Activer%20et%20d%C3%A9sactiver%20les%20cookies

Opera™ : http://help.opera.com/Windows/10.20/fr/cookies.html

Cu toate acestea, dorim să vă informăm că prin setarea browserului dvs. să refuze cookie-urile, anumite caracteristici, pagini sau spații ale site-ului web nu vor mai fi accesibile, fapt pentru care nu putem fi considerați responsabili. De asemenea, vă atragem atenția asupra faptului că, atunci când vă opuneți la instalarea sau utilizarea unui cookie, pe terminalul dvs. este instalat un cookie de refuz. Dacă ștergeți acest cookie de refuz, nu va mai fi posibil să se retina că ați refuzat utilizarea cookie-urilor. În mod similar, atunci când consimți la instalarea cookie-urilor, este setat un cookie de consimțământ. Cookie-urile de consimțământ sau de refuz trebuie să rămână pe calculatorul dvs.