Home Intermodal Investitii GRAMPET: investiție de 14 milioane euro în fabrica de reparații vagoane din Ungaria

GRAMPET: investiție de 14 milioane euro în fabrica de reparații vagoane din Ungaria

GRAMPET: investiție de 14 milioane euro în  fabrica de reparații vagoane din Ungaria

Grupul GRAMPET, cel mai mare grup feroviar și operator logistic privat din România şi Europa Centrală și de Sud-Est, a achiziționat terenul pe care se află fabrica Debrecen Vagongyár din Ungaria.

Investiția în achiziția celor 28 hectare teren s-a ridicat la 6,5 milioane de euro și face parte dintr-un plan mai amplu al companiei, care intenționează să investească 14 milioane de euro în următorii 5 ani pentru dezvoltarea fabricii.

Peste 70% din cifra de afaceri a GRAMPET Debreceni Vagongyár este generată în prezent de contracte cu parteneri din vestul Europei. În fiecare an, uzina desfășoară activități generale de revizie, modernizare și reparație pentru aproape 2.000 de vagoane. În uzină lucrează aproximativ 400 de angajați, iar planurile de investiții pe termen mediu ar putea genera alte 100 de noi locuri de muncă. Compania este liderul pieței maghiare de reparații și întreținere vagoane cisternă pentru transportul gazelor și derivatelor petroliere.

„Anul acesta aniversăm 12 ani de când Debrecen Vagongyár s-a alăturat brandului românesc GRAMPET”, spune Gruia Stoica, Președintele și fondatorul grupului. „Am preluat un lider cu tradiţie pe piaţa reparatorie de material rulant din Europa şi  ne-am asumat să îl creştem, ducând mai departe reputația maghiară în domeniu. În acest timp, divizia din țara vecină și-a dublat cifra de afaceri și a devenit profitabilă. Astăzi, activitățile noastre din Ungaria (transportatorul feroviar de marfă Train Hungary din Budapesta și uzina de vagoane din Debrecen) contribuie cu aproape 11,2% la cifra de afaceri pe care o raportăm anual la nivel de grup”.  

Gruia Stoica consideră că sprijinul autorităților din Ungaria a fost extrem de important în dezvoltarea fabricii de vagoane din Debrecen.

 „Faptul că am putut achiziționa acum terenul pe care se află fabrica arată aprecierea de care ne bucurăm ca investitor străin în țara vecină. Autoritățile din Ungaria ne-au arătat susținere încă de la început și ne-au invitat ca partener în proiecte importante. Spre exemplu, în 2019 guvernul maghiar a câștigat o licitație de 1,2 miliarde de euro în Egipt, iar compania GRAMPET Debrecen a fost invitată să participe la acest proiect. Această deschidere ne determină să ne asumăm noi angajamente de creștere pe termen lung. Suntem optimiști în ceea ce privește viitorul diviziei noastre din Ungaria și estimăm că proiectele noi de investiții pot atrage vânzări în creștere cu 20% și un avans similar al numărului de angajați, ceea ce echivalează cu o consolidare a prezenței noastre atât pe piața vecină, cât și pe piața europeană de profil”.