Home Automotive Industry 4.0: BMW face trecerea către inteligența artificială în logistică

Industry 4.0: BMW face trecerea către inteligența artificială în logistică

Industry 4.0: BMW face trecerea către inteligența artificială în logistică

Producătorul auto, BMW Group continuă planurile de implementare a conceptului Industry 4.0 în cadrul operațiunilor sale și plănuiește să crească gradul de utilizare a tehnologiei computerizate de înaltă performanţă, în special a inteligenței artificiale (AI) în zona de logistică.

Producătorul își concentrează atenția pe introducerea roboților inteligenți, analiza de date și simularea de înaltă definiţie a proceselor logistice pentru a optimiza fluxul de materiale, robotica și a crește precizia proceselor de planificare.

Într-un proiect pilot, BMW Group a echipat roboți de logistică și roboți de transport inteligenți (STR), dezvoltați in-house cu o tehnologie performantă și module speciale AI. Acestea au îmbunătățit coordonarea roboților, precum şi capacitatea lor de a recunoaște oameni și obiecte în comparație cu tehnologia folosită anterior. De asemenea, creșterea performanțelor sistemului de navigație permit roboților să identifice mai rapid și mai clar obstacolele – stivuitoare, vehicule de transport tip convoi, oameni, ceea ce face posibilă calcularea rutelor alternative în câteva milisecunde. Această tehnologie bazată pe AI permite aplicaţiilor robotice să învețe și să aplice răspunsuri diferite la oameni şi obiecte.

“Utilizarea tehnologiilor de vizualizare şi AI de înaltă performanţă pentru reproiectarea logisticii noastre este revoluţionară. Colaborarea noastră cu NVIDIA ne permite să dezvoltăm tehnologii Industry 4.0 de ultimă generaţie”, declară Jürgen Maidl, director de logistică în cadrul reţelei de producţie a BMW Group. “Cu această tehnologie performantă putem optimiza inovaţiile şi procesele noastre logistice. Combinarea inovaţiilor noastre cu tehnologia de înaltă performanţă a NVIDIA este un pas înainte.”

Procese logistice mai rapide și precise

În prezent, BMW Group lucrează la dezvoltarea a cinci roboţi de logistică activaţi AI pentru îmbunătăţirea proceselor logistice – Smart Transport Robots (STR) pentru transportul autonom al materialelor, precum şi roboţi logistici pentru selectarea, prinderea şi manevrarea componentelor şi transportoare de sarcini.

Dezvoltate pe baza platformei software robotice ISAAC a NVIDIA, roboţii utilizează o serie de reţele neuronale profunde (Deep Neural Network DNN-uri), inclusiv pentru analiza datelor furnizate de senzor, segmentarea, aprecierea poziţiei şi estimarea poziţiei umane. În plus faţă de datele reale, roboţii sunt instruiţi să scaneze componentele într-o varietate de condiţii de lumină şi vizibilitate. Apoi, datele reale şi artificiale sunt utilizate pentru a antrena reţele neuronale pe serverele DGX. Robotii sunt practic instruiţi şi testaţi pe platforma ISAAC, funcţionând în mediul virtual Omniverse, unde mai mulţi angajaţi ai BMW Group din diferite locaţii geografice pot lucra într-un singur mediu simulat.

Planificare logistică virtuală optimizată

BMW Group foloseşte deja tehnologie computerizată de înaltă performanţă împreună cu inteligenţa artificială în planificarea logistică virtuală. Scanările 3D prin AI pot recunoaşte diferite obiecte – precum containere, structuri de construcţie sau maşini – şi pot utiliza aceste informaţii pentru a crea un plan de dispunere virtuală prin scanări 3D de înaltă rezoluţie ale clădirilor şi fabricilor ca ansamblu. Tehnologia le permite inginerilor să elimine obiecte individuale din scanarea 3D folosind software de planificare 3D şi apoi să le schimbe pe rând. Acest lucru facilitează simularea şi înţelegerea modificărilor de dispunere în halele de producţie.

Reţeaua de producţie a BMW Group utilizează o gamă de tehnologii digitale inovatoare şi Industry 4.0 (IoT), inclusiv realitate virtuală, inteligenţă artificială şi aplicaţii de imprimare 3D. Procesele şi structurile standardizate din sistemul de producţie asigură calitate premium constantă şi permit un grad ridicat de personalizare.