Home Logistics Curierat și e-commerce Livrări last mile: Amazon lansează o comandă record de 1.800 van-uri electrice Mercedes-Benz

Livrări last mile: Amazon lansează o comandă record de 1.800 van-uri electrice Mercedes-Benz

Livrări last mile: Amazon lansează o comandă record de 1.800 van-uri electrice Mercedes-Benz

Gigantul online Amazon a lansat cea mai mare comandă de vehicule comerciale electrice de la producătorul german Mercedes-Benz.

Astfel, flota europeană de livrări a retailerului online va include 1.800 de vehicule electrice – 1.200 de Mercedes eSprinter și 600 de van-uri eVito, acestea urmând să fie livrate începând cu acest an către locațiile europene ale Amazon.

“Sunt încântat să consolidăm parteneriatul îndelungat pe care îl avem cu Amazon și să lucrăm împreună la viitorul unui transport electrificat” a declarat Marcus Breitschwerdt, Președinte al Mercedes-Benz Vans. “Odată cu lansarea modelelor eVito și eSprinter, avem în portofoliu nostru vehicule electrice care sunt ideale pentru cerințele industriei de curierat și livrări expres pentru livrarea bunurilor pe segmentul last-mile. Aceste modele demonstrează că performanțele, confortul, costurile reduse de operare și condusul fără emisii pot fi combinate perfect.” 

Adoptarea de soluții de transport electrice pe segmentul de livrări last mile progresează rapid, industria de curierat și livrări expres fiind unul dintre motoarele acestei dezvoltări. Creșterea comerțului online și a flexibilității serviciilor de livrare din ultimii ani a adus nu doar o creștere a traficului urban, ci și o creștere a necesității de soluții fără emisii în interiorul orașelor. În plus, premisele pentru utilizarea vehiculelor electrice pentru livrări în industria de curierat sunt bune: rutele pot fi planificate în avans, pot fi bine controlate în termeni de distanțe și lungime, iar existența centrelor logistice și de distribuție în apropierea orașelor permit amplasarea infrastructurii necesare pentru încărcarea bateriilor.

Amazon, cel mai important partener al Mercedes-Benz Vans pentru transport sustenabil

Mercedes-Benz Vans și Amazon colaborează încă din anul 2018 pentru o mobilitate modernă. Mercedes-Benz împreună cu partenerul de contract Fahrzeug-Werke LUEG AG și alți parteneri au echipat centrul de distribuție Amazon din Bochum, Westfalia din Germania cu infrastructură pentru încărcare.

În iulie 2020, cea mai mare infrastructură de încărcare conectată din Europa – Amazon Delivery Station din Essen, ce cuprinde aproximativ 340 puncte de încărcare, a fost dată în funcțiune de către LUEG basecamp GmbH.