Home Intermodal Maersk crește tarifele de transport pentru containere între Asia și Nordul Europei

Maersk crește tarifele de transport pentru containere între Asia și Nordul Europei

Maersk crește tarifele de transport pentru containere între Asia și Nordul Europei

În timp ce pe 29 iunie, indexul Drewry arăta o scădere de 2,7% a ratelor pentru transportul maritim al containerelor până la 1.494 dolari pentru un container de 40’, linia maritimă daneză Maersk a anunțat astăzi o creștere substanțială a ratelor de transport pe ruta comercială Asia-Nordul Europei.

Tarifele FAK ale Maersk din principalele porturi asiatice către cele trei hub-uri nord-europene: Rotterdam, Felixstowe și Gdansk vor crește de la 31 iulie la 1.025 dolari pentru containerul de 20’ și la 1.900 de dolari pentru 40’.

Pentru porturile Aarhus, Danemarca și Gothenburg, Suedia ratele de transport vor crește până la 1.050 dolari pentru containerul de 20’ și 1.950 pentru containerul de 40’. Costul de transport al unui container din Asia până în portul Oslo din Norvegia va fi de 1.175 dolari pentru 20’ și 2.200 dolari pentru 40’.

Potrivit armatorului danez, acest lucru este necesar pentru “a continua să ofere un portofoliu larg de servicii de înaltă calitate” clienților săi. În anunțul său, Maersk a precizat că ratele vor fi valabile până la o nouă evaluare a situației, dar nu mai departe de 31 decembrie 2023.

În plus, a precizat linia maritimă, “alte rute comerciale, mărfuri și tipuri de containere (inclusiv containere frigorifice) pot face, de asemenea, obiectul unor creșteri ale ratelor de transport.”

Indexul Drewry din 29 iunie arăta un tarif de 1.313 dolari pentru un container de 40’ pe ruta Shanghai-Rotterdam, cea mai redusă rată de transport înregistrată din noiembrie 2019 pe acestă rută comercială.