Home Intermodal Transport maritim containerizat: o primă jumătate de an cu rezultate solide

Transport maritim containerizat: o primă jumătate de an cu rezultate solide

Transport maritim containerizat: o primă jumătate de an cu rezultate solide

Segmentul de transport maritim containerizat a înregistrat performanțe solide în primele șase luni ale anului 2025.

Potrivit Container Trade Statistics, în luna iunie au fost transportate 16,1 milioane TEU, marcând o scădere lunară de 3,4% față de luna mai, când a fost atins un record absolut de 16,5 milioane TEU. În ciuda acestei ușoare scăderi, volumul total pentru prima jumătate a anului se ridică la 93,5 milioane TEU, în creștere cu 4,5% față de aceeași perioadă a anului trecut.

America de Nord, singura regiune unde exporturile au scăzut

În prima jumătate a anului, majoritatea regiunilor au înregistrat creșteri ale exporturilor. America de Nord este singura excepție notabilă, cu o scădere de -3% YTD, cauzată în principal de reducerea exporturilor către Asia de Est.

Cele mai mari creșteri ale exporturilor (YTD) s-au înregistrat în America de Sud și Centrală, Subcontinentul Indian și Orientul Mijlociu și Asia de Est.

Toate cele trei regiuni au înregistrat o creștere de 6%, exporturile din Asia de Est fiind stimulate de cererea crescută din regiunile menționate anterior, precum și din Africa Subsahariană.

Importuri- creștere pe toate fronturile

Pe partea de importuri, toate regiunile au înregistrat creșteri YTD. Lider detașat este Africa Subsahariană, cu o creștere de 14%, susținută de volumele în creștere din Asia de Est și America de Nord (ambele cu peste 20% pe această rută comercială).

Europa continuă să performeze bine, depășind pragul de 18 milioane TEU la importuri, devenind astfel a doua cea mai mare regiune importatoare, după Asia de Est.

Indicele global al prețurilor: ușoară creștere

Indicele global al prețurilor pentru transport maritim containerizat pentru iunie 2025 a urcat la 86 de puncte, în creștere cu 8 puncte față de luna mai. Cu toate acestea, indicele rămâne cu 15 puncte sub nivelul din iunie 2024. De la începutul anului, indicele a scăzut cu 8 puncte, pornind de la 94 în ianuarie. De reținut că acest indice include atât prețurile spot cât și cele pentru contracte pe termen lung.