Home Companii Reguli vamale stricte pe piața de e-commerce din Rusia

Reguli vamale stricte pe piața de e-commerce din Rusia

Reguli vamale stricte pe piața de e-commerce din Rusia

Autoritățile vamale din Rusia și-au anunțat recent intenția de a percepe companiilor de comerț online o taxă de 30% pentru achizițiile care valorează mai mult de 150 de euro (200 de dolari). Anterior acestei decizii, taxele erau aplicate doar comenzilor care valorau 1.000 de euro sau care cântăreau mai mult de 31 de kg.

Conform datelor furnizate de reprezentanții Guvernului din Rusia, creșterea veniturilor rezultate din aplicarea noilor taxe,  este estimată între 20 și 40 de miliarde de ruble (560 de milioane de dolari și 1,2 miliarde de dolari) vor fi utilizate pentru finanțarea proiectelor de infrastructură.

În urma adoptării noilor reguli vamale, care implică și realizarea unei serii de documente, companiile DHL, DPD și FedEX au suspendat săptămâna trecută livrările de marfă din străinătate, către clienții din Rusia. Purtătorul de cuvânt al DHL Express a declarat că stoparea livrărilor va afecta în principal livrarea de mărfuri business-to consumer, pentru clienți precum Amazon și Net-a-Porter.

Piața de comerț online din Rusia se află în plină expansiune. Potrivit estimărilor efectuate de compania  Morgan Stanley, vânzările din comerțul electronic vor crește în medie cu 35%, până la 36 miliarde de dolari, până în 2015. Printre cele mai importante companii cu website-uri dedicate pieței din Rusia se numără Amazon, Ebay, Aliexpress și Net-a-Porter, sectorul fiind dominat de compania Ozon. Săptămâna trecută, grupul rusesc Yandex a anunțat că a investit în compania MultiShip, un furnizor de servicii logistice pentru magazinele online. Potrivit companiei, investiția va ajuta companiile online să livreze mai ușor marfa către clienții din regiunile țării.