Home Logistics Depozitare WDP – investiții de 142 de milioane euro în derulare în România

WDP – investiții de 142 de milioane euro în derulare în România

WDP – investiții de 142 de milioane euro în derulare în România

Dezvoltatorul belgian de spații logistice și industrial WDP, cu investiții semnificative în România, a finalizat în primele nouă luni ale anului proiecte ce însumează o suprafață de 414.000 mp, reprezentând investiții de aproximativ 278 de milioane de euro.

Mai mult de o treime dintre acestea, respectiv, 97 de milioane de euro, reprezintă investiții finalizate în România pentru companii precum Auchan, Pirelli, Aeronamic Eastern Europe, Alcar, Lecom sau Aggreko.

Compania are în derulare, în mai multe state din Europa, proiecte în valoare de 467 de milioane de euro care însumează 599.000 mp. Perioada medie de închiriere este de 9,3 ani pentru construcțiile finalizate și 9,5 ani pentru cele în curs de derulare.

În România, investițiile în derulare însumează 142 de milioane de euro și reprezintă proiecte pentru mari retaileri precum Carrefour la Deva, Decathlon la Ștefăneștii de Jos, Profi la Craiova, Roman și Timișoara, LPP, dar și pentru companii de producție – Ursus Breweries și Rosti, furnizor pentru industria de ambalaje, la Păulești cu termene de livrare în următoarele 12 luni.

Retailerul alimentar Profi își va extinde centrul de distribuție la Roman cu încă 12.000 mp, ceea ce va crește suprafața totală la aproximativ 50.000 mp. Extinderea este programată să fie livrată în Q4 2021, iar investiția este estimată de WDP la aproximativ 14 milioane de euro. Închirierea va fi efectuată pe o perioadă de 15 ani.

De asemenea, retailerul de fashion LPP plănuiește extinderea activităților de ecommerce. WDP va adăuga încă 22.000 mp la centrul de distribuție existent și inaugurat în 2019. Investiția este estimată la aproximativ 9 milioane de euro. Depozitul va fi livrat în Q3 2021, iar LPP va semna un contract de închiriere pe 9 ani.