Home Companii Wolters Kluwer Transport Services și Cargo.LT au încheiat un parteneriat

Wolters Kluwer Transport Services și Cargo.LT au încheiat un parteneriat

Wolters Kluwer Transport Services și Cargo.LT au încheiat un parteneriat

Furnizorul european de servicii și software pentru managementul transporturilor Wolters Kluwer Transport Services și Cargo.LT, principala bursă de transport lituaniană au anunțat inițierea unei colaborări între bursele de transport Teleroute, BursaTransport și Cargo.LT, cu scopul creșterii siguranţei pe piaţa transporturilor de la nivel european.

Parteneriatul dintre celor trei burse de transport include schimbul celor mai bune practici (precum procesul de verificare a noilor clienți care doresc să obţină acces la  bursele de transport, colaborarea privind medierea datoriilor), precum și schimbul listei negre cu clienții frauduloși și rău-platnici. Astfel, unei firme de transport false, descoperite ca atare de către una dintre bursele de transport din cadrul parteneriatului, nu i se va permite accesul la nici o altă bursă de transport parteneră.

„Acest tip de parteneriat subliniază faptul că 99,99% din datele noastre sunt prelucrate în siguranță. Ne străduim zilnic să fim cel mai sigur loc pe piața paneuropeană în ceea ce privește transportul, și să asigurăm livrarea cu succes a fiecărei încărcături” a precizat Fabrice Maquignon, directorul executiv al Wolters Kluwer Transport Services.

Colaborarea a rezultat dintr-un angajament comun în vederea îmbunătățirii pieței și reprezintă un element important pentru viitorul burselor de transport și pentru activitatea de transport din Europa