Home Logistics 3 PL Green Logistics, pledoarie pentru o logistică mai verde

Green Logistics, pledoarie pentru o logistică mai verde

Green Logistics, pledoarie pentru o logistică mai verde

Activitățile de transport și logistică generează un sfert din emisiile de CO2 la nivel global, iar normele legislative tot mai strice impuse în ultimii 10 ani atât în Europa, cât și pe continentul nord-american pentru reducerea emisiilor de CO2 şi a impactului tuturor activităţilor industriale asupra mediului, au condus marile corporaţii să acorde maximă atenţie construirii de supply chainuri sustenabile, “verzi”, acestea fiind corelate direct și cu eficientizarea costurilor. Sectorul de logistică și transport din România nu face o excepție de la regulă și treptat, se aliniază acestor normative. Pornind de la această premisă, revista Intermodal&Logistic a organizat pe 16 octombrie, în cadrul Translogistica, seminarul cu tema Green Logistics.

Evenimentul a adus laolaltă peste 70 de specialiști din transporturi și logistică, dar și producători, retaileri, furnizori de produse și servicii, demonstrând astfel interesul specialiștilor din logistică pentru ceea ce înseamnă conceptul “green logistics” și beneficiile pe care le poate aduce în îmbunătățirea eficienței în supply chain corelate cu reducerea amprentei de carbon asupra mediului.

Printre companiile prezente la GreenLogistics s-au numărat: Delamode România, FM Logistic, DTZ Echinox, Holcim România, Transart, Kuehne Nagel, Mega Image, Alka Co, Pizza Hut, DHL Freight, Gebruder Weiss, Ana si Cornel, Nestle, Bergenbier, Wim Bosman, Gefco, TransCare Logistics; Transport Feroviar Grup, Rhenus Logistics, Europrim Group, Unicom Tranzit, Safe Fleet, Truck Support, Antalis, Auchan.

Cei cinci speakeri ai evenimentului: Iñigo Canalejo Lasarte, Sustainability Senior Manager CHEP Europe; Cristian Cărare, Consultant Vânzări STILL Motostivuitoare; Marius Cae, Director General Delfinul Trans Grup; Bogdan Barbu, Director Vânzări și Marketing DB Schenker Rail și Adriana Popescu, Multimodal Manager Tibbett Logistics au oferit exemple de bune practici, modele de business „verzi” și soluții practice pentru reducerea impactului activităților logistice asupra mediului.

Iñigo Canalejo Lasarte, Sustainability Senior Manager CHEP Europe a explicat cum nucleul filozofiei companiei CHEP, reprezentat de principiul economiei circulare a permis, prin introducerea sistemului de pooling al paleților, crearea unui model de business “verde”, dar și sustenabilitate de-a lungul întregului lanț logistic. În trei ani de activitate în Romania, prin reutilizarea în comun a paleților CHEP, companiile partenere au economisit în total 3.364 mc de lemn şi au eliminat aproape 4.000 de tone de emisii de CO2 din industria locală de Supply Chain.

Green Logistics are mai multe componente, și odată stabilită o politică  “verde” a companiei aceasta se reflectă și la nivelul depozitelor, iar echipamentele sunt cele care pun depozitele în mișcare. Astfel, după cum a arătat Cristian Cărare, Consultant Vânzări STILL Motostivuitoare, utilizarea unui echipament de depozit ecologic cu acționare diesel-electrică din gama 1-2 tone poate aduce o reducere a emisiilor de CO2 cu până la 55%, o reducere a emisiilor de particule de funingine cu până la 83% și îi poate aduce utilizatorului o economie de 17%.

Domnul Marius Cae, director general Delfinul Trans Group, companie ce a marcat în cadrul Translogistica 25 de ani de activitate, a oferit câteva exemple de bune practici, exemplificând practic cum este transpus conceptul de “green logistics” în cadrul grupului: recuperarea paleților și transformarea acestora în piese unicat de mobilier, reciclarea ambalajelor, utilizarea transportului combinat cale ferată-rutier  în cadrul terminalelor companiei din Bacău și Satu Mare, epurarea apelor sau epurarea hidrocarburilor din apele pluviale.

Transportul intermodal este văzut drept o soluție viabilă pentru decongestionarea drumurilor publice și minimizarea consecințelor negative ale activităților de transport asupra mediului, la nivelul Uniunii Europene fiind stabilită o strategie clară pentru creșterea utilizării transportului feroviar de mărfuri.

Lipsa investițiilor în infrastructură, incapacitatea României de a atrage finanțări europene pentru modernizarea liniilor de cale ferată care au condus la o scădere a vitezei de deplasare a trenurilor de la 30 km/h în urmă cu câțiva ani la 23 km/h în prezent sau lipsa accesului la terminalele de cale ferată ale CFR Marfă sunt doar câteva dintre obstacolele cu care se confruntă transportatorii de marfă pe cale ferată. Aceste aspecte au fost punctate în cadrul seminarului Green Logistics de către Bogdan Barbu, Director de Vânzări și Marketing DB Schenker Rail România, parte a grupului Deutsche Bahn.

Tibbett Logistics, singurul operator privat de transport pe cale ferată ce deține propriul terminal, Bucharest International Rail Freight Terminal (BIRFT) și operează actualmente 3 trenuri pe săptămână pe ruta Constanţa-Bucureşti, cu o capacitate de 96TEU/tren/direcție, este un exemplu concludent ce demonstrează că transportul intermodal are potențial în România. Potrivit Adrianei Popescu, Multimodal Manager Tibbett Logistics se remarcă o creștere a numărului de solicitări venite din partea clienților pentru segmentul de transport intermodal,precizând  însă că una dintre piedicile în calea dezvoltării acestui domeniu este existența taxei de utilizare a infrastructurii (TUI), România fiind singura țară din Europa care încă mai are o astfel de taxă.

 

 

 

 

Politica privind cookie-urile

Cookie-urile sunt date stocate în calculatorul unui utilizator web și utilizate de site pentru a trimite informații către browserul utilizatorului, permițându-i acestuia din urmă să trimită înapoi informații către site-ul original (de exemplu, un ID de sesiune, alegerea unei limbi sau a unei date) .

Cookie-urile permit stocarea informațiilor de stare în timpul perioadei de valabilitate a cookie-ului în cauză ori de câte ori un browser accesează diferitele pagini ale unui site web sau când browserul revine ulterior pe acest site web. Numai emitentul unui cookie poate citi sau modifica informațiile conținute în acesta.

Există diferite tipuri de cookie-uri:

– Cookie-uri de sesiune care dispar imediat ce ieșiți din site;

– Cookie-uri permanente care rămân pe dispozitivul dvs. până la sfârșitul vieții lor utile sau până când le ștergeți, utilizând funcțiile browserului.

Sunteți informat că, în timpul vizitelor pe site, pot fi instalate cookie-uri pe terminalul dvs

SCOPURILE COOKI-URILOR UTILIZATE

Cookie-urile utilizate de noi sunt utilizate în scopul analizei traficului vizitatorilor și a modului în care este utilizat site-ul.

CE COOKIE FOLOSIM?

Cookie-urile utilizate pe site sunt cookie-uri ale unor terțe părți, selectate restrictiv pentru a atinge obiective specifice. Noi folosim serviciile Google Inc., o companie americană de motoare de căutare.

Datele colectate prin intermediul cookie-urilor sunt transmise către și stocate de către; Google Inc. Google Inc. este membru al Privacy Shield (proiectul deciziei de adecvare a scutului de confidențialitate UE-SUA din 12 iunie 2016) și, prin urmare, asigură un nivel adecvat de protecție a datelor cu caracter personal.

Serviciul Google Analytics ne permite să urmărim vizitatorii și să identificam modul în care aceștia utilizează site-ul. Aceste cookie-uri sunt plasate și citite pe terminalul utilizatorului și imediat ce utilizatorii accesează un site web folosind serviciul „Google Analytics”.

Datele generate de aceste cookie-uri se referă la:

– utilizarea dvs. de către site;

– adresa dvs. IP pentru a determina orașul de unde vă conectați la site. Aceste date sunt imediat anonimizate după ce ați fost localizat și nu sunt dezvăluite către noi.

Puteți obține informații suplimentare despre serviciul Google Analytics accesând pagina http://www.google.com/analytics/learn/privacy.html

DENUMIREDESCRIEREFURNIZORDURATA
Tip cookie:
Statistice
_gaAcest tip de cookie este asociat cu Google Universal Analytics.

Acest modul cookie este folosit pentru a distinge utilizatorii unici prin atribuirea unui număr generat aleatoriu, ca un identificator al vizitatorului. Acesta este inclus în fiecare cerere de acces la o pagină dintr-un site și este folosit pentru a calcula numărul de vizitatori.

intermodal-logistics.ro2 ani
_gatAcest tip de cookie este asociat cu Google Universal Analytics. Este folosit pentru a accelera rata de solicitare – limitând colectarea de date pe site-uri de mare trafic.intermodal-logistics.ro2 ani
_gidAcest tip de cookie este asociat cu Google Universal Analytics. Acesta stochează și actualizează o valoare unică pentru fiecare pagină vizitată.intermodal-logistics.ro1 zi
YSCAcest tip de cookie ofera un ID unic vizitatorului, pentru a putea contoriza ce clipuri a urmarit acestaYoutube.comsesiune
LOGIN_INFOAceste module cookie pot stoca preferințele utilizatorilor, pot verifica conturile și pot fi utilizate pentru a personaliza conținutul publicitar.Youtube.com2 ani
VISITOR_INFO1_LIVEAre ca scop estimarea dimensiunii afișării pe pagină a videoclipurilor din canalul Youtube, perioada în care acest cookie este activ este de 179 zile.Youtube.com6 luni
Tip cookie:
Preferenţiale
moove_gdpr_popupAcest tip de cookie salvează preferinţele vizitatorului în materie de cookie.intermodal-logistics.ro1 an
Tip cookie:
Marketing
SIDCCCookie de securitate, protejeaza utilizatorul contra accesarilor neautorizateGoogle/YoutubeO zi
SSIDCookie utilizat pentru a salva preferitele utilizatorului, de exemplu limba de afisare preferataGoogle/Youtube2 ani
__Secure-3PAPISIDFolosit în scopuri de targetare pentru a construi un profil al intereselor vizitatorului website-ului pentru a arăta reclame Google relevante şi personalizate. Datele sunt trimise în S.U.A (adecvat).Google.com2 ani
__Secure-3PSIDFolosit în scopuri de targetare pentru a construi un profil al intereselor vizitatorului website-ului pentru a arăta reclame Google relevante şi personalizate. Datele sunt trimise în S.U.A (adecvat).Google.com2 ani
__Secure-3PSIDCCFolosit în scopuri de targetare pentru a construi un profil al intereselor vizitatorului website-ului pentru a arăta reclame Google relevante şi personalizate. Datele sunt trimise în S.U.A (adecvat).Google.com1 an
CONSENTFolosit pentru stocarea preferințelor de advertising pe rețeaua Google pentru utilizare în reclamele targetate. Datele sunt trimise în S.U.A (adecvat)Google.com20 ani
PREFUtilizat pentru a salva preferintele utilizatorilorYoutube.com10 ani
HSID, APISID, SAPISID, SIDUtilizat pentru a salva preferintele utilizatorilor precum si decizia de a activa sau nu serviciul Google SafeSearchGoogle/Youtube2 ani

CONSIMTAMANT

Ori de câte ori navigați pe site-ul nostru, plasarea și citirea cookie-urilor ne permit să analizăm obiceiurile dvs. de navigare și să măsurăm audiența site-ului web.

Aveți opțiunea de a gestiona cookie-urile utilizate pe site prin setarea browserului, așa cum este detaliat mai jos.

GESTIONAREA COOKI-URILOR

Aveți mai multe opțiuni pentru a șterge cookie-urile.

Într-adevăr, dacă majoritatea browserelor sunt setate în mod implicit și acceptă instalarea cookie-urilor, puteți, dacă doriți, să acceptați toate cookie-urile sau să le respingeți sistematic sau să le alegeți pe cele pe care le acceptați în funcție de emitent.

De asemenea, vă puteți seta browserul astfel încât să accepte sau să respingă cookie-urile de la caz la caz înainte de a fi instalate. De asemenea, puteți șterge în mod regulat cookie-urile de pe dispozitivul dvs. prin intermediul browserului.

Nu uitați să configurați toate browserele diferitelor dispozitive (tablete, smartphone-uri și computere).

Configurația fiecărui browser este diferită pentru gestionarea cookie-urilor și pentru a face alegeri. Este descris în meniul de ajutor al browserului dvs., care vă va permite să aflați cum să modificați preferințele dvs. pentru cookie-uri. Ca exemplu:

Internet Explorer™: http://windows.microsoft.com/fr-FR/windows-vista/Block-or-allow-cookies

Safari™: http://docs.info.apple.com/article.html?path=Safari/3.0/fr/9277.html

Chrome™: http://support.google.com/chrome/bin/answer.py?hl=fr&hlrm=en&answer=95647

Firefox™ : http://support.mozilla.org/fr/kb/Activer%20et%20d%C3%A9sactiver%20les%20cookies

Opera™ : http://help.opera.com/Windows/10.20/fr/cookies.html

Cu toate acestea, dorim să vă informăm că prin setarea browserului dvs. să refuze cookie-urile, anumite caracteristici, pagini sau spații ale site-ului web nu vor mai fi accesibile, fapt pentru care nu putem fi considerați responsabili. De asemenea, vă atragem atenția asupra faptului că, atunci când vă opuneți la instalarea sau utilizarea unui cookie, pe terminalul dvs. este instalat un cookie de refuz. Dacă ștergeți acest cookie de refuz, nu va mai fi posibil să se retina că ați refuzat utilizarea cookie-urilor. În mod similar, atunci când consimți la instalarea cookie-urilor, este setat un cookie de consimțământ. Cookie-urile de consimțământ sau de refuz trebuie să rămână pe calculatorul dvs.