Home Logistics Depozitare Grupul GEFCO a înregistrat afaceri de 3,6 mld. euro în 2012

Grupul GEFCO a înregistrat afaceri de 3,6 mld. euro în 2012

Grupul GEFCO, cu activități în logistică auto și în domeniul logisticii pentru sectorul industrial, a înregistrat o cifră de afaceri de 3,6 miliarde de euro în 2012.

Veniturile operaționale au fost de 109 milioane de euro, respectiv 3,0% din cifră de afaceri. Compania a încheiat anul pe profit.

Grupul a continuat să se extindă la nivel global pe piețele vizate și intenționează să accentueze această direcție de dezvoltare în 2013.

În următorii cinci ani, GEFCO intenționează să devină lider în logistică industrială pe piețele cu creștere rapidă din întreagă lume, iar anul acesta vrea să devină lider în transportul de mărfuri.

Prezent în Asia Centrală, Europa Centrală și de Est și Orientul Mijlociu, Grupul GEFCO a profitat de dinamismul acestor regiuni reușind o creștere globală de 17% în 2012. GEFCO operează, de asemenea, prin intermediul a două companii: EMMA (Eurasia MultiModal Alliance, cu sediul la Riga), care se ocupă de fluxul de distribuție între Europa și Asia; și Algai, companie specializată în logistică auto, cu sediul în Moscova.