Home Logistics Depozitare Laurențiu Lazăr, Colliers: Piața spațiilor logistice și industriale, cel mai solid sector imobiliar

Laurențiu Lazăr, Colliers: Piața spațiilor logistice și industriale, cel mai solid sector imobiliar

Laurențiu Lazăr, Colliers: Piața spațiilor logistice și industriale, cel mai solid sector imobiliar

În ton cu încetinirea economiei, și piața imobiliară din România dă ceva semne de lentoare pe mai multe segmente, însă rezultatele rămân destul de solide în general, spun experții Colliers România într-o radiografie pentru prima jumătate de an.

Piața spațiilor logistice și industriale oferă cele mai promițătoare rezultate, crescându-și activitatea de închirieri cu aproximativ un sfert față de aceeași perioadă a anului trecut.

„Contextul actual nu este cel mai ușor, în condițiile în care economia transmite semnale mixte, vedem și vești bune, și semnale oarecum îngrijorătoare, mai ales cu privire la economia globală. Piața imobiliară locală merge în ton cu aceste evoluții, dar fiecare sector trăiește diferit prezentul.

Probabil cea mai solidă piață este cea a spațiilor industriale, unde în mod clar nu s-a ținut ritmul cu pasul rapid de dezvoltare a economiei și a pieței de consum locale din ultimul deceniu, iar acum, mai nou, e tot mai evidentă și tendința de relocare a activităților logistice și de producție în contextul tensiunilor geopolitice”, spune Laurențiu Lazăr, Managing Partner & Head of Investment în cadrul Colliers România.

Astfel, potrivit datelor disponibile în spațiul public, în prima jumătate de an s-au închiriat aproximativ 500.000 de metri pătrați de spații logistice moderne, aproape dublu comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, fără a lua în calcul tranzacțiile directe care nu sunt publice (inclusiv prelungiri de contracte).

O schimbare destul de importantă față de alți ani ar fi că Bucureștiul reprezintă doar o treime din totalul tranzacțiilor de închiriere, tendință pe care experții Colliers o așteaptă de ceva timp, în contextul în care dezvoltările de infrastructură, disponibilitatea forței de muncă și dezvoltarea regională împing tot mai multe firme să caute spații logistice în alte zone decât lângă capitală. În trecut, Bucureștiul reprezenta și peste jumătate din totalul tranzacțiilor de închiriere.