Home Companii ORTEC Central & Eastern Europe aniverseaza 5 ani

ORTEC Central & Eastern Europe aniverseaza 5 ani

ORTEC Central & Eastern Europe, divizie a companiei olandeze ORTEC, unul dintre cei mai importanţi furnizori de software şi servicii de consultanţă pentru planificare şi optimizare, va aniversa în luna aprilie, 5 ani de activitate în România.

Momentul aniversar va fi marcat de un eveniment „Customer Day“, la care vor lua parte aproximativ 150 de invitaţi, din ţară şi din străinătate. Astfel, pe data de 18 aprilie, la Palatul Bragadiru, clienţii vor avea din nou prilejul de a se întâlni şi de a împărtăşi opinii şi experienţe în utilizarea soluţiilor ORTEC. În plus, în cadrul work-shop-urilor pregătite de către specialiştii ORTEC, invitaţii vor avea ocazia de a vedea cele mai noi sisteme de planificare şi optimizare ale producătorului olandez. În ultimii 30 de ani ORTEC a implementat soluţii şi a încheiat proiecte de succes, dezvoltând o serie de produse software care astăzi sunt utilizate în întreaga lume.

Conform unui sondaj realizat de compania de consultanţă americană Capgemini, Ortec este cea mai mare companie din lume în ceea ce priveşte numărul de angajaţi care lucrează în domeniul sistemelor de planificare în transport.

Cu un număr de peste 1.750 de clienţi, peste 700 de angajaţi şi birouri în Europa, America de Nord, America de Sud şi regiunea Asia-Pacific, compania olandeză oferă soluţii de planificare optimizată a rutelor, proiectare a procesului de paletizare a încărcăturii, previzionare a cererii, planificare a personalului, planificare a producţiei şi serviciilor, consultanţă în domeniul logisticii. Produsele şi serviciile ORTEC au aplicabilitate în diverse domenii, precum retail, transport şi logistic, FMCG, servicii poştale şi de curierat, industria petrolului, gazelor şi produselor chimice, industria farmaceutică.

Sistemele software ORTEC optimizează rutele pentru mai mult de 300.000 de vehicule din întreaga lume, ceea ce înseamnă o reducere anuală a dioxidului de carbon eliberat în atmosferă cu 650.000 de tone. Economiile de combustibil realizate de către utilizatori cu ajutorul soluţiilor ORTEC sunt semnificative. Astfel, potrivit datelor furnizate de companie, din 1981 şi până în 2008, economiile de combustibil se ridicau la 978 milioane de litri echivalentul a 482 milioane de euro.

Compania olandeză a înregistrat în ultimii 10 ani o creştere anuală de aproximativ 20% a cifrei de afaceri, care în 2012 a atins valoarea de 65 de milioane de euro.

Divizia ORTEC Central & Eastern Europe, cu sediul la Bucureşti, şi-a construit un portofoliu larg de clienţi, atât naţionali cât şi regionali, care cuprinde nume precum Dunca Expediţii, Arcelik, Lazăr Internaţional, Coca Cola Hellenic, Carrefour, Delhaize Group, E van Wijk sau Holcim.