Home Logistics Comerț international #ProfilDeManager: Anca Popa, Supply Chain Manager ETI European Foods Industries

#ProfilDeManager: Anca Popa, Supply Chain Manager ETI European Foods Industries

#ProfilDeManager: Anca Popa, Supply Chain Manager ETI European Foods Industries

Supply chain-urile de succes, care devin modele de business și bune practici, se bazează pe lideri puternici, capabili să îi motiveze pe oamenii din jurul lor să facă performanţă. #ProfilDeManager prezintă astfel de lideri din industria logistică din România.

Anca Popa, Supply Chain Manager ETI European Food Industries, este un manager model, cu o carieră de peste 18 ani în industria logistică din România, care a condus și a format echipe de profesioniști, inspirându-i cu pasiunea și abordarea sa.

Pe când avea cinci ani i-a cerut lui Moș Crăciun al acelor vremuri (Moș Gerilă cum era cunoscut) nu o păpusă, așa cum ceruse sora sa și cum își doreau fetiţele, în general, ci un camion și un tren. În perioada gimnaziului, știinţele exacte, matematica și fizica, au fost materiile care i-au trezit interesul și pentru care a dezvoltat o pasiune.

A absolvit Universitatea Tehnică de Construcţii București, dar nu a profesat ca inginer, în schimb și-a găsit locul în logistică, domeniu în care a reușit să aducă împreună lucrurile care îi plăceau încă de când era copil: cifrele și camioanele.

De-a lungul anilor, s-a implicat în nenumărate proiecte interesante, unul dintre acestea, despre care își amintește cu mândrie, este cel de implementare a reţelei de aprovizionare și distribuţie pentru clientul Petrom OMV, pe vremea când făcea parte din echipa HAVI Logistics.

În prezent, se ocupă de conturarea unor branduri globale, fabrica ETI European Food Industries din Craiova exportând produse în toată Europa. În același timp, se implică în proiecte de consultanţă în logistică și planificare, la dezvoltarea cărora contribuie cu succes. La toate aceste realizări în plan profesional, se adaugă și rolul de mamă, Anca având un băieţel în vârstă de 10 ani.

Primul contact cu logistica l-a avut în 2001 și, odată cu primul rol a venit și prima lecţie: planificarea este cheia succesului în Supply Chain și în business, în general.

“Sfatul meu pentru toţi colegii noi, din domeniu sau echipă, este să aibă un plan pe care să îl urmeze. De fapt aceasta este deviza mea: dacă eșuezi să planifici, planifici să eșuezi. Disciplina joacă un rol esenţial în reușită, indiferent de domeniu.”

ETI International, un proiect cu multe provocări și satisfacţii prin disciplină și ambiţie

Anca Popa și-a construit o carieră solidă, ocupând funcţii de management în companii multinaţionale, iar diversele situaţii pe care le-a întâmpinat au ajutat-o să progreseze în plan profesional.

“Am învăţat și m-am dezvoltat cu fiecare  nouă provocare și cu siguranţă voi accepta noi provocări pe viitor. Însă, proiectul ETI International a fost pentru mine cu adevărat unul încărcat de provocări. Am avut curajul să urmez un vis și un lider, pe Stephane Batoux, Head of International Business ETI Group, și am părăsit o companie multinaţională de renume pentru un proiect care la acel moment era doar un vis. Am avut oportunitatea să construiesc de la zero echipe, procese, să dezvolt relaţiile cu clienţii și cu fabricile ETI – șase în Turcia și una în România și am înţeles sentimentul pe care îl are un pictor în faţa pânzei goale. A fost un moment unic care a justificat toate provocările venite mai târziu.”

Astăzi, pe pânza care nu mai este goală, Anca Popa încadrează armonios, alături de echipa sa formată din 6 colegi aflaţi în subordine directă, prin­cipiile de bază din Supply Chain:

■ gestionarea lanţului de aprovizionare și a tuturor operaţiunilor logistice

■ planificarea, implementarea și monitorizarea strategiei lanţului de aprovizionare

■ dezvoltarea și menţinerea relaţiei cu furnizorii și clienţii

■ maximizarea eficienţei producţiei și reducerea costurilor

■ organizarea și gestionarea procesului de S&OP (Sales & Operations Planning)

Rolul unui Supply Chain Manager, al unui lider, este să dezvolte viziunea, strategia de viitor, dar în același timp să răspundă provocărilor de zi cu zi. Și, spre deosebire de un pictor obișnuit care lucrează solitar, un Supply Chain Manager are nevoie de o echipă puternică pentru a-l susţine.

nca Popa, Supply Chain Manager ETI European Food Industries
“Pentru mine colegul ideal este un om onest, disciplinat, expert funcţional și jucător de echipă” – Anca Popa, Supply Chain Manager ETI European Food Industries

“Oamenii reprezintă cel mai frumos, dar și cel mai dificil aspect în rolul pe care îl am. Am o echipă extraordinară – The Dream Team, iar priorităţile noastre sunt clare și aliniate constant, ceea ce ne face să fim eficienţi și eficace în același timp. Încrederea este elementul cheie de succes în modul în care colaborăm, învăţăm și progresăm împreună. Acţionăm ca un tot unitar și cred că un motto potrivit pentru această echipă este “Unul pentru toţi și toţi pentru unul!”.

Ce au în comun oamenii din echipa logistică ETI? Pe lângă integritate, interesul pentru dezvoltarea personală și abilitatea de a lucra în echipă pentru a face performanţă, valori esenţiale pentru orice rol, oamenii din logistică au nevoie și de capacitatea de a vedea și a înţelege imaginea de ansamblu a business-ului, puterea de a se adapta rapid în funcţie de situaţie, eficienţă, competenţe și cunoștinţe de project management și gândire strategică.