Home Logistics Quo vadis, AEO?

Quo vadis, AEO?

Quo vadis, AEO?

La începutul lunii mai Organizaţia Mondială a Vămilor (World Customs OrganizationWCO) a organizat la Shenzen (China) cea de-a 6-a Conferinţă Globală a Operatorilor Economici Autorizaţi (AEO).

În cadrul conferinţei cu tema “Harnessing the Power of AEO Programmes for Inclusive and Sustainable Global Trade” s-a analizat atât starea actuală a programelor AEO, cât și modul în care acestea ar putea aduce o contribuţie mai mare la facilitarea comerţului internaţional și la securitatea reţelelor globale de supply-chain.

Programul AEO, recunoscut ca un factor cheie în tranzacţiile internaţionale, devenit emblematic și implementat de WCO, se regăsește în Parteneriatul Customs-to Business, iar companiile pot fi certificate de către vamă când demonstrează că au capacitatea de a asigura conformitatea operaţiunilor vamale, de a realiza tranzacţii transparente, având la bază o abordare armonizată a procedurilor și instrucţiunilor de lucru.

AEO și Codul Vamal al UE

Reforma vamală din Uniunea Europeană, începută în 2016 prin aplicarea Codului Vamal al Uniunii (CVU), a făcut pași importanţi în modernizarea statutului AEO și transformarea sectorului vamal într-un mediu informatizat.

Implementarea reformei, în rândul celor 27 state membre, deși cu anumite sincope și cu două amânări ale termenelor de finalizare, este în curs de desfășurare și va fi încheiată până la finele anului 2025. Aceasta se axează pe transformarea proceselor care stau la baza regimurilor vamale și în acest sens s-au făcut pași importanţi în digitalizarea operaţiunilor de export (Automated Export System-AES) și de tranzit (NCTS5).

Acest proces de digitalizare va fi susţinut și de o legislaţie modernă și flexibilă care să ţină pasul cu toate schimbările survenite de la publicarea ultimului Cod Vamal în luna octombrie anul 2013. Astfel, Comisia Europeană a prezentat un proiect legislativ de schimbare radicală a uniunii vamale în luna mai a anului trecut.

Noul cadru legislativ are ca principal scop apărarea intereselor financiare, aplicarea unor măsuri care să garanteze securitatea și siguranţa Statelor Membre fiind capabil să asigure implementarea unor simplificări vamale într-un mod unitary.

Trust and Check Traders

Reforma cuprinde mai multe variante de simplificări. Una dintre ele, aplicabilă doar unui grup de operatori economici denumiţi „încredere și control” (“Trust and Check traders”), va porni de la conceptul existent de operator economic autorizat (“Authorised Economic Operator”).

Statutul de “Trust and Check trader” se va baza și va consolida statutul actual AEO care poate fi obţinut de către operatorii economici ce îndeplinesc anumite standarde de siguranţă, de securitate, de conformitate cu normele vamale și solvabilitate financiară și care demonstrează că au un nivel ridicat de control al operaţiunilor și al lanţului lor de aprovizionare.

Solicitanţii vor trebui să deţină un sistem electronic care să furnizeze sau să pună la dispoziţia autorităţilor vamale, în timp real, toate datele referitoare la mărfurile tranzacţionate asigurând, astfel, transparenţa totală a operaţiunilor de import și export pe care le derulează.

Companiile “Trust and Check” vor fi autorizate să-și plaseze singure, în liberă circulaţie mărfurile, fără intervenţia autorităţilor vamale. De asemenea, li se va permite să plătească taxele datorate periodic fără a depune declaraţii vamale, iar în marea majoritate a cazurilor mărfurile vor fi direcţionate pe „culoarul verde” fără control documentar sau fizic, indiferent de localizarea biroului vamal de intrare în Uniunea Europeană.

Direcţia indicată de această reformă este una clară și anume: de simplificare și standardizare a sistemelor care vor genera un cadru comun și coerent de lucru al activităţii vamale în toate Statele Membre ale Uniunii.

Avantajele statutului AEO în România

În România, conform Ordonanţei de Urgenţă (OUG) nr.115, publicată în luna decembrie anul 2023, firmele care sunt certificate AEO pot beneficia de amânarea plăţii TVA-ului la import doar în cadrul vămuirii centralizate, a vămuirii la domiciliu (înscrierea în evidenţele declarantului) sau prin obţinerea unui certificat de amânare de la plată, sub condiţia ca operatorul economic să fi realizat importuri cu o valoare cumulată de cel puţin 50 milioane lei, în ultimele 6 luni.

În cazul în care firmele certificate AEO lucrează în procedura vamală standard, nu mai beneficiază de amânarea plăţii TVA la import.

Deși publicarea OUG 115 a avut un efect negativ în primele luni ale acestui an asupra procesului de autorizare a unor noi companii, certificarea AEO rămâne, în continuare, de interes oferind operatorilor economici următoarele avantaje în activităţile de transport și cele vamale:

  • în ceea ce privește sistemul RO e-Transport pentru companiile AEO, sancţiunile pentru nerespectarea obligaţiilor de raportare nu se aplică de la începutul lunii iulie, ele fiind amânate până la data de 1 ianuarie 2025;
  • aprobarea de către autoritatea vamală a unui loc în care să fie prezentate mărfurile în vamă, la export sau la reexport, altul decât biroul vamal;
  • accesul la vămuire a centralizată la nivel naţional și unional;

Vămuirea centralizată pentru import

Începând cu 1 iulie 2024, vămuirea centralizată pentru import (“Centralised Clearance for Import-CCI”) la nivelul Uniunii Europene a intrat în prima etapă de implementare. Acest nou sistem transeuropean urmărește să asigure digitalizarea procesului de vămuire centralizată la nivel european, așa cum este definit în Codul Vamal al Uniunii (“Union Customs Code-UCC”).

În acest prim stadiu, este disponibil pentru utilizare de către companiile certificate AEO din Bulgaria, Estonia, Spania, Luxemburg, Letonia, Lituania, Polonia și România.

Vămuirea centralizată este una dintre cele mai importate simplificări vamale menţionate în Codul Vamal al Uniunii, permiţând operatorilor economici autorizaţi (AEO) să depună o declaraţie vamală la un biroul vamal de supraveghere dintr-un stat membru,în principal unde își au sediul, pentru mărfurile care sunt prezentate fizic la un birou vamal din alt Stat Membru.

Prelucrarea declaraţiilor vamale și eliberarea a mărfurilor este coordonată de către birourile vamale implicate, care asigură schimbul electronic de informaţii fără întreruperi. Prin folosirea operaţiunilor centralizate, procedurile vamale se vor derula mai rapid, cu costuri mai reduse, nemaifiind necesară aplicarea regimului de tranzit, oferind transparenţă și conformitate odată cu implicarea unui singur punct de contact pentru obţinerea liberului de vamă.

Articol scris de către Marius Gaiță – Customs Manager EUROCCOPER 

Politica privind cookie-urile

Cookie-urile sunt date stocate în calculatorul unui utilizator web și utilizate de site pentru a trimite informații către browserul utilizatorului, permițându-i acestuia din urmă să trimită înapoi informații către site-ul original (de exemplu, un ID de sesiune, alegerea unei limbi sau a unei date) .

Cookie-urile permit stocarea informațiilor de stare în timpul perioadei de valabilitate a cookie-ului în cauză ori de câte ori un browser accesează diferitele pagini ale unui site web sau când browserul revine ulterior pe acest site web. Numai emitentul unui cookie poate citi sau modifica informațiile conținute în acesta.

Există diferite tipuri de cookie-uri:

– Cookie-uri de sesiune care dispar imediat ce ieșiți din site;

– Cookie-uri permanente care rămân pe dispozitivul dvs. până la sfârșitul vieții lor utile sau până când le ștergeți, utilizând funcțiile browserului.

Sunteți informat că, în timpul vizitelor pe site, pot fi instalate cookie-uri pe terminalul dvs

SCOPURILE COOKI-URILOR UTILIZATE

Cookie-urile utilizate de noi sunt utilizate în scopul analizei traficului vizitatorilor și a modului în care este utilizat site-ul.

CE COOKIE FOLOSIM?

Cookie-urile utilizate pe site sunt cookie-uri ale unor terțe părți, selectate restrictiv pentru a atinge obiective specifice. Noi folosim serviciile Google Inc., o companie americană de motoare de căutare.

Datele colectate prin intermediul cookie-urilor sunt transmise către și stocate de către; Google Inc. Google Inc. este membru al Privacy Shield (proiectul deciziei de adecvare a scutului de confidențialitate UE-SUA din 12 iunie 2016) și, prin urmare, asigură un nivel adecvat de protecție a datelor cu caracter personal.

Serviciul Google Analytics ne permite să urmărim vizitatorii și să identificam modul în care aceștia utilizează site-ul. Aceste cookie-uri sunt plasate și citite pe terminalul utilizatorului și imediat ce utilizatorii accesează un site web folosind serviciul „Google Analytics”.

Datele generate de aceste cookie-uri se referă la:

– utilizarea dvs. de către site;

– adresa dvs. IP pentru a determina orașul de unde vă conectați la site. Aceste date sunt imediat anonimizate după ce ați fost localizat și nu sunt dezvăluite către noi.

Puteți obține informații suplimentare despre serviciul Google Analytics accesând pagina http://www.google.com/analytics/learn/privacy.html

DENUMIREDESCRIEREFURNIZORDURATA
Tip cookie:
Statistice
_gaAcest tip de cookie este asociat cu Google Universal Analytics.

Acest modul cookie este folosit pentru a distinge utilizatorii unici prin atribuirea unui număr generat aleatoriu, ca un identificator al vizitatorului. Acesta este inclus în fiecare cerere de acces la o pagină dintr-un site și este folosit pentru a calcula numărul de vizitatori.

intermodal-logistics.ro2 ani
_gatAcest tip de cookie este asociat cu Google Universal Analytics. Este folosit pentru a accelera rata de solicitare – limitând colectarea de date pe site-uri de mare trafic.intermodal-logistics.ro2 ani
_gidAcest tip de cookie este asociat cu Google Universal Analytics. Acesta stochează și actualizează o valoare unică pentru fiecare pagină vizitată.intermodal-logistics.ro1 zi
YSCAcest tip de cookie ofera un ID unic vizitatorului, pentru a putea contoriza ce clipuri a urmarit acestaYoutube.comsesiune
LOGIN_INFOAceste module cookie pot stoca preferințele utilizatorilor, pot verifica conturile și pot fi utilizate pentru a personaliza conținutul publicitar.Youtube.com2 ani
VISITOR_INFO1_LIVEAre ca scop estimarea dimensiunii afișării pe pagină a videoclipurilor din canalul Youtube, perioada în care acest cookie este activ este de 179 zile.Youtube.com6 luni
Tip cookie:
Preferenţiale
moove_gdpr_popupAcest tip de cookie salvează preferinţele vizitatorului în materie de cookie.intermodal-logistics.ro1 an
Tip cookie:
Marketing
SIDCCCookie de securitate, protejeaza utilizatorul contra accesarilor neautorizateGoogle/YoutubeO zi
SSIDCookie utilizat pentru a salva preferitele utilizatorului, de exemplu limba de afisare preferataGoogle/Youtube2 ani
__Secure-3PAPISIDFolosit în scopuri de targetare pentru a construi un profil al intereselor vizitatorului website-ului pentru a arăta reclame Google relevante şi personalizate. Datele sunt trimise în S.U.A (adecvat).Google.com2 ani
__Secure-3PSIDFolosit în scopuri de targetare pentru a construi un profil al intereselor vizitatorului website-ului pentru a arăta reclame Google relevante şi personalizate. Datele sunt trimise în S.U.A (adecvat).Google.com2 ani
__Secure-3PSIDCCFolosit în scopuri de targetare pentru a construi un profil al intereselor vizitatorului website-ului pentru a arăta reclame Google relevante şi personalizate. Datele sunt trimise în S.U.A (adecvat).Google.com1 an
CONSENTFolosit pentru stocarea preferințelor de advertising pe rețeaua Google pentru utilizare în reclamele targetate. Datele sunt trimise în S.U.A (adecvat)Google.com20 ani
PREFUtilizat pentru a salva preferintele utilizatorilorYoutube.com10 ani
HSID, APISID, SAPISID, SIDUtilizat pentru a salva preferintele utilizatorilor precum si decizia de a activa sau nu serviciul Google SafeSearchGoogle/Youtube2 ani

CONSIMTAMANT

Ori de câte ori navigați pe site-ul nostru, plasarea și citirea cookie-urilor ne permit să analizăm obiceiurile dvs. de navigare și să măsurăm audiența site-ului web.

Aveți opțiunea de a gestiona cookie-urile utilizate pe site prin setarea browserului, așa cum este detaliat mai jos.

GESTIONAREA COOKI-URILOR

Aveți mai multe opțiuni pentru a șterge cookie-urile.

Într-adevăr, dacă majoritatea browserelor sunt setate în mod implicit și acceptă instalarea cookie-urilor, puteți, dacă doriți, să acceptați toate cookie-urile sau să le respingeți sistematic sau să le alegeți pe cele pe care le acceptați în funcție de emitent.

De asemenea, vă puteți seta browserul astfel încât să accepte sau să respingă cookie-urile de la caz la caz înainte de a fi instalate. De asemenea, puteți șterge în mod regulat cookie-urile de pe dispozitivul dvs. prin intermediul browserului.

Nu uitați să configurați toate browserele diferitelor dispozitive (tablete, smartphone-uri și computere).

Configurația fiecărui browser este diferită pentru gestionarea cookie-urilor și pentru a face alegeri. Este descris în meniul de ajutor al browserului dvs., care vă va permite să aflați cum să modificați preferințele dvs. pentru cookie-uri. Ca exemplu:

Internet Explorer™: http://windows.microsoft.com/fr-FR/windows-vista/Block-or-allow-cookies

Safari™: http://docs.info.apple.com/article.html?path=Safari/3.0/fr/9277.html

Chrome™: http://support.google.com/chrome/bin/answer.py?hl=fr&hlrm=en&answer=95647

Firefox™ : http://support.mozilla.org/fr/kb/Activer%20et%20d%C3%A9sactiver%20les%20cookies

Opera™ : http://help.opera.com/Windows/10.20/fr/cookies.html

Cu toate acestea, dorim să vă informăm că prin setarea browserului dvs. să refuze cookie-urile, anumite caracteristici, pagini sau spații ale site-ului web nu vor mai fi accesibile, fapt pentru care nu putem fi considerați responsabili. De asemenea, vă atragem atenția asupra faptului că, atunci când vă opuneți la instalarea sau utilizarea unui cookie, pe terminalul dvs. este instalat un cookie de refuz. Dacă ștergeți acest cookie de refuz, nu va mai fi posibil să se retina că ați refuzat utilizarea cookie-urilor. În mod similar, atunci când consimți la instalarea cookie-urilor, este setat un cookie de consimțământ. Cookie-urile de consimțământ sau de refuz trebuie să rămână pe calculatorul dvs.