Home Intermodal UIRR: perspective ușor pesimiste pentru transportul intermodal în 2023

UIRR: perspective ușor pesimiste pentru transportul intermodal în 2023

UIRR: perspective ușor pesimiste pentru transportul intermodal în 2023

Transportul combinat de marfă în Europa a crescut cu 2,64% în cel de-al treilea trimestru din 2022 comparativ cu aceeași perioadă a anului anterior.

Însă, potrivit raportului trimestrial UIRR Sentiment Index, perspectivele pentru transportul intermodal de marfă sunt “ușor pesimiste“ pentru următoarele 12 luni.

Condițiile de piață pentru 2023 sunt caracterizate de incertitudine pe fondul creșterii explozive a prețurilor pentru energia de tracțiune. În timp ce prețul combustibilor diesel, care alimentează camioanele a crescut cu 70% din februarie 2022, energia electrică pentru tracțiunea feroviară a devenit cu 300 până la 1.000% mai scumpă, în funcție de fiecare stat membru. Mai mult, dificultățile cauzate de lucrările de infrastructură rămân o amenințare în 2023 pentru transportul intermodal. “Culoarele de care au nevoie trenurile intermodale în 2023 încă nu au fost garantate în întregime de către administratorii de infrastructură,“ se arată în raportul UIRR.

Soluții pe termen scurt și lung pentru transportul intermodal

Planul de lucru al Comisiei Europene pentru 2023 confirmă că Pachetul de Ecologizare a Transportului de Marfă va fi lansat în aprilie 2023. Pachetul va include directiva de transport combinat, precum și cele referitoare la greutate și dimensiuni,  noul regulament CountEmissions și o propunere detliată privind capacitatea infrastructurii feroviare.

“Sectorul transportului combinat european aplaudă reforma mult așteptată a cadrului de reglementare al transportului de mărfuri. Având în vedere, însă, timpul necesar pentru ca legislația să intre în vigoare, sectorul intermodal promovează soluții pragmatice și eficiente pe termen scurt, compromisuri creative, care sunt fezabile în cadrul actualului de reglementare. Acestea includ un preț reglementat al energiei electrice de tracțiune, extinderea Manualului de management al situațiilor de urgență RNE pentru a acoperi perturbările legate de lucrări și un transfer de trase de la trenurile PSO cu utilizare redusă la trenurile de marfă intermodale complete,” explică reprezentații UIRR.