Home Logistics Curierat și e-commerce 32 de unități Mercedes-Benz eVito intră în flota GLS România

32 de unități Mercedes-Benz eVito intră în flota GLS România

32 de unități Mercedes-Benz eVito intră în flota GLS România

Compania de logistică și curierat GLS România își reînnoiește flota de vehicule cu 32 de unități Mercedes-Benz eVito 111 KA (Furgon). Aceasta este cea mai mare flotă de utilitare electrice Mercedes-Benz din Europa de Sud Est livrată în 2021.

Autovehiculele Mercedes-Benz eVito Furgon vor fi utilizate pentru servicii de curierat pe întreg teritoriul României și reprezintă primul pas pentru un viitor sustenabil și complet electric pe care GLS România dorește să-l adopte. Alegerea unei autoutilitare fără emisii în utilizare de către companie reprezintă începutul unui proces de diminuare a emisiiilor de CO2 în parcul său auto, un obiectiv strategic important fiind ca 40% din flotă să fie electrică, până în 2025.

“Cu autovehicule 100% electrice suntem capabili să păstrăm aceeași promisiune de a livra calitate ridicată dar fără emisii de CO2. Putem reduce astfel impactul livrării coletelor asupra mediului, dar și să minimizăm amprenta de CO2 și să construim un viitor mai sustenabil. Alegerea unor parteneri care ne împărtășesc obiectivele de sustenabilitate ne onorează, iar împreună cu Casa Auto Iași și Mercedes-Benz Vans România, reușim să folosim activ la livrări autovehiculele eVito”, a declarat Mihai Szabo, Director Operațional GLS România.

„Mulțumim pentru decizia de a achiziționa eVito și pentru încrederea în produsele Mercedes-Benz Vans. Astfel de alegeri ne dovedesc ca partenerii nostri de afaceri au început să observe la rândul lor că viitorul este unul electric si ne țin constant motivați în atingerea obiectivelor noastre, de a aduce soluțiile de mobilitate fără emisii locale în prim-plan. Un autovehicul electric are în mod clar multiple beneficii, iar dacă grupul GLS România este orientat către inovație în acest sens suntem siguri că această primă colaborare este doar începutul“, declară Alexandru Rugină, COO Mercedes-Benz Vans România.

Casa Auto Iași mediază prima colaborare între Mercedes-Benz Vans România și GLS România și girează o inițiativă sustenabilă în domeniul curieratului într-un mod care să protejeze atât oamenii, cât și mediul, pentru multe generații de acum încolo.

„Ne bucurăm că am putut oferi întreg sprijinul și expertiza Casa Auto Iași  în vederea realizării acestei tranzacții în premieră în România și Europa de Sud Est. GLS România este unul dintre partenerii noștri strategici și printre principalii furnizori de servicii de logistică și curierat din piața națională.  Avem încredere că alegerea produselor Mercedes-Benz este cea mai potrivită, având în vedere renumele global al mărcii și caracteristicile autovehiculului comercial ușor eVito- și garantăm că utlizarea acestei utilitare va depăși așteptările GLS România”, a declarat Teodor Nedelcu, Director Vânzări Casa Auto Iași, centru autorizat de vânzări Mercedes-Benz.

 GLS Group – afaceri de 4,5 miliarde euro

GLS Group este unul dintre principalii furnizori transfrontalieri de servicii de coletărie. Compania oferă servicii de coletărie, de expediere de marfă și expres sigure, de înaltă calitate și personalizate pentru clienți din 41 de țări. Datorită rețelei sale internaționale puternice și cunoștințelor sale semnificative dobândite în piața locală, clienții companiei se pot aștepta la aceleași servicii consistente, flexibile și personalizate pe teritoriul Europei și nu numai. GLS Group este, de asemenea, funcțional prin filiale deținute integral în Canada și pe Coasta de Vest a SUA. Rețeaua GLS constă în 71 de puncte centrale și regionale de transbordare și aproximativ 1500 de depozite care sunt sprijinite de aproximativ 31.000 de vehicule de livrare și 4.000 de camioane de lungă distanță. GLS are peste 21.000 de angajați. În anul fiscal 2020/2021, GLS a generat venituri de 4.5 miliarde de euro și a livrat 840 de milioane de colete, în ciuda provocărilor globale.