Home Intermodal Numărul containerelor pierdute pe mare a crescut de 2,5 ori în 2024

Numărul containerelor pierdute pe mare a crescut de 2,5 ori în 2024

Numărul containerelor pierdute pe mare a crescut de 2,5 ori în 2024

Pierderi masive de containere pe mare în 2024: mai mult de o treime au fost cauzate de devierea rutelor comerciale pe la Capul Bunei Speranțe din cauza atacurilor din Marea Roșie.

Conform celui mai recent raport anual “Containers Lost at Sea” publicat de World Shipping Council (WSC), 576 de containere au fost pierdute în larg în 2024, o creștere semnificativă față de cele 221 de containere pierdute în 2023, care a reprezentat un record minim înregistrat.

Motivul principal al acestei creșteri îngrijorătoare este redirecționarea rutelor navelor portcontainer pe la Capul Bunei Speranțe, evitând astfel Marea Roșie. devenită periculoasă din cauza amenințărilor și atacurilor Houthi.

Potrivit WSC, tranzitul prin zona Capului Bunei Speranțe a crescut cu 191% în 2024. Autoritatea Maritimă din Africa de Sud a raportat că aproximativ 200 de containere au fost pierdute doar în această regiune – reprezentând peste o treime din totalul global.

Expunerea navelor la furtuni severe în perioada iunie – august, a avut un impact devastator. Printre cele mai importante incidente s-au numărat:

  • CMA CGM Belem, cu aproximativ 99 de containere pierdute;
  • CMA CGM Benjamin Franklin, cu 44 de containere;
  • MSC Antonia, cu 46 de containere.

“În ciuda eforturilor continue ale industriei pentru prevenirea pierderilor, rerutarea navelor pentru evitarea Mării Roșii a expus transportatorii maritimi unor condiții extreme de navigație. Acest raport subliniază provocările majore cu care se confruntă operatorii globali”, a declarat Joe Kramek, Președinte și CEO al WSC.