Home Logistics Curierat și e-commerce Piața de curierat ar putea crește cu 10% anul acesta

Piața de curierat ar putea crește cu 10% anul acesta

Piața de curierat ar putea crește cu 10% anul acesta, primele 6 luni fiind destul de bune pentru curieri, volumele de expedieri au fost mai mari cu 10-20% față de anul trecut, potrivit Wall-Street.ro.

DHL România
DHL Express România a înregistrat în primele 6 luni o creștere de 14% a volumelor (numărul de expedieri) față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit lui Daniel Kearvell, directorul general al DHL România.

FAN Courier
FAN Courier a înregistrat o creștere a cifrei de afaceri cu aproximativ 10% după primele șase luni ale anului, estimează Adrian Mihai, unul din cei trei acționari ai companiei.

TNT România
Piața de curierat ar putea crește cu 10% anul acesta, consideră Bogdan Dragotoiu, sales & marketing manager TNT România. TNT Express România a înregistrat un număr de transporturi în creștere cu peste 20%, că urmare a noilor parteneriate și soluții express.

Cargus
Cargus a înregistrat anul acesta o creștere organică, livrările au crescut în primele 6 luni cu 20% față de anul 2012, datorită dezvoltării comerțului electronic, spune Gian Sharp, directorul general Cargus.

Sameday Courier
Sameday Courier a înregistrat în primul semestru o creștere de aproximativ 30% a cifrei de afaceri comparativ cu perioada similiara a anului trecut ajungând, astfel, la o valoare de 2,6 milioane lei.