Home Logistics Depozitare România, în top 10 cele mai bune destinaţii pentru activităţi de logistică

România, în top 10 cele mai bune destinaţii pentru activităţi de logistică

România este singura ţară din Europa Centrală şi de Est prezentă într-un top al celor mai atractive zece destinaţii pentru activităţi de logistică în acest an, dar şi în 2018, dominat de ţări din Europa de Vest, realizat de dezvoltatorul de parcuri industriale şi logistică Prologis, scrie Mediafax.

Bucureştiul şi zona de Vest a României au fost plasate pe locul 8 în topul celor mai “dorite” destinaţii pentru activităţi de logistică în acest an şi pe cinci în 2018, cele mai bune scoruri fiind obţinute la capitolulcosturi din domeniul imobiliar şi flexibilitatea şi disponibilitatea forţei de muncă.

România a reuşit să surclaseze pieţe precum Frankfurt pe Main, Praga, Munchen, Hamburg, Barcelona sau vestul Angliei.

Prologis este unul dintre cei mai mari dezvoltatori de parcuri industriale şi de logistică din lume, în România deţinând un proiect situat în apropierea autostrăzii Bucureşti-Piteşti.