Home Logistics Manipularea materialelor Stivuitor eco de la Crown

Stivuitor eco de la Crown

Producătorul American Crown și subdivizia sa Lift Trucks Limited au lansat în decembrie 2010 primul stivuitor alimentat cu gaz petrolier lichefiat. C-5, noul stivuitor alimentat cu GPL, a fost unul din cele mai așteptate produse ale anului 2010 și a fost lansat la IMHX 2010 (Inspiring Materials Handling Excellence) organizat la Birmingham, în Regatul Unit.

Sistemul GPL-ul nu e o tehnologie inovatoare, ci doar o soluție la o veche problemă a stivuitoarelor folosite pe o perioadă mai lungă de timp și în conditii grele de muncă, supraîncălzirea. Răcirea sistemelor GPL este mult mai simplă, iar Crown oferă acum soluția. Motorul special creat pentru C-5 este unul industrial de 2,4 litri realizat de inginerii firmei Crown în colaborare cu John Deere, gigantul constructor de autovehicule agricole, forestiere și de întreținere a terenurilor (ex: terenuri de golf) și a fost conceput special pentru a necesita revizii la distanțe cât mai lungi de timp. Materialul utilizat la confecționarea blocului motor are în componență un procent mai ridicat de fier, care asigură o capacitate de absorbție a căldurii mai mare cu 24% decât aliajul de aluminiu. Un element important constituie rotirea axei cu came direct de cutia de viteze, fapt ce scoate din ecuație cureaua sau lanțul de distribuție, în acest mod costurile de întreținere reducându-se spre zero.
Pentru a oferi mai mult confort șoferului și pentru a prelungi viața componentelor, în compartimentul motor s-au montat două axe stabilizatoare pentru a elimina vibrațiile date de motor. Acest sistem a fost montat în premieră pe un stivuitor, odată cu C-5.

Răcirea este sistem standard
Pentru a mări intervalul de timp dintre două revizii, baia de ulei și filtrul au fost mărite considerabil pentru a face loc unui sistem de răcire, timpul între revizii prelungindu-se până la 1.000 de ore de lucru. Radiatorul este conceput din două părți distincte, putându-se în acest fel separa partea de răcire a motorului de partea de răcire a transmisiei. Motivul a fost reprezentat de temperaturile de funcționare mai mari din interiorul transmisiei decât temperaturile motorului, transferul de căldură cauzat de radiatorul dublu reducându-se spre minim. Optional, pe C-5 se poate monta sistemul ODC (On-Demand Cooling). Sistemul are ca principală componentă un ventilator ce nu introduce aerul spre compartimentul motorului ci, în prealabil pornirii, elimină impuritățile depuse pe radiator. Acest sistem este destinat mediilor ostile unde nivelul de praf și impurități este foarte mare.

Eficientizarea costurilor
C-5 dispune de două setări ale cutiei de viteze: modul economic și modul productiv. Diferențele apar la viteza cu care C-5 își desfașoară activitatea, în modul productiv observându-se și o creștere a consumului de combustibil.
Utilizarea în aer liber afectează și sitemul de frânare a unui stivuitor, rezultând în costuri de întreținere mai mari. Pentru a preîntâmpina această problemă producătorul a montat Crown Power Brake (sistem hidraulic de asistență), sistemul permițând un interval între revizii de până la 3.000 de ore de utilizare. Sistemul hidraulic de asistență intervine asupra presiunii cu care pedala de frână e apăsată, păstrând o presiune în concordanță cu necesitățile.
Crowns Intrinsic Stability System, sistem marcă înregistrata Crown, intervine proactiv asupra stabilității stivuitorului pe teren denivelat. Masa mărită în puncte cheie oferă șoferului o încredere mărită, iar bările stabilizatoare introduse în componența lui C-5 minimalizează torsiunea. Sistemele antiînclinare nu permit ridicarea de către șofer a unei greutăți dacă furca este prea mult înclinată. Viteza este deasemenea modificată automat dacă șoferul ia prea strâns o curbă și există pericolul răsturnării.
C-5 este primul din noua serie de stivuitoare, cea mai recentă generație având costuri de întreținere mai mici, intervale de timp mărite între revizii, sisteme ce reduc uzura componentelor, rezistență mai mare în condiții ostile și nu în ultimul rând, emisii de noxe mult mai mici datorită combustibilului folosit: gaz petrolier lichefiat.