Home Intermodal Taxe de 5 ori mai mari pentru traversarea stâmtorilor Bosfor și Dardanele, din octombrie

Taxe de 5 ori mai mari pentru traversarea stâmtorilor Bosfor și Dardanele, din octombrie

Taxe de 5 ori mai mari pentru traversarea stâmtorilor Bosfor și Dardanele, din octombrie

Turcia crește taxele pentru traversarea strâmtorilor Bosfor și Dardanele, care conectează Marea Mediterană și Marea Neagră, de aproximativ 5 ori începând din octombrie 2022, anunță presa locală.

Creșterea taxelor are loc la scurt timp după ce cele două strâmtori turcești au devenit pioni centrali în transportul cerealelor din Ucraina, ca urma a acordului între Rusia și Ucraina de reluare a exporturilor de cereale ucrainene prin Marea Neagră, acord susținut de ONU.

Citând oficiali ai Ministerului Transporturilor și Infrastructurii din Turcia, cotidianul Sabah notează că noile taxe vor intra în vigoare începând cu 7 octombrie. Astfel, taxa de traversare a strâmtorilor pentru navele comerciale ar urma să crească de la aproximativ 0,8 dolari la 4 dolari pe tonă. Astfel, veniturilor anuale sunt așteptate să crească la 200 de milioane de dolari, comparativ cu veniturile de 40 milioane de dolari, generate în prezent.

Tratatul de la Montreux, din 1936, autorizează Turcia să taxeze traversarea navelor comerciale prin strâmtorile Bosfor și Dardanele pentru costul serviciilor, acestea incluzând printre altele servicii de semnalizare, intervenții de urgență sau servicii medicale. Traversarea stâmtorilor turcești reprezintă o rută mai scurtă pentru navele comerciale, astfel că pot fi transferate volume mai mari de marfă între regiuni.

Trafic de marfă în creștere prin strâmtoarea Bosfor

Strâmtoarea Bosfor traversează Instanbul, cel mai mare oraș al Turciei pe o distanță de aproximativ 30 de kilometri, lățimea maximă fiind de circa 700 de metri în cele mai înguste puncte ale acesteia.

Pentru a reduce presiunea pe Bosfor, guvernul turc a anunțat în aprilie proiectul de construcție a canalului Istanbul. Oficialii turci au subliniat că operațiunile pe Bosfor devin tot mai riscante ca urmare a creșterii traficului de mărfuri. În ultimii 5 ani, în medie 42.000 de nave au traversat anual strâmtoarea, de trei ori mai mult comparativ cu numărul de nave care traversează canalul Suez și de patru ori mai mult decât cele care traversează canalul Panama.

În același timp, procentul mărfurilor periculoase transportate a crescut de la 25% în urmă cu 10 ani la 35% în prezent.