Home Logistics Depozitare Aquila ridică o nouă centrală fotovoltaică la Ploieşti

Aquila ridică o nouă centrală fotovoltaică la Ploieşti

Aquila ridică o nouă centrală fotovoltaică la Ploieşti

Aquila, unul din principalii jucători din piaţa de distribuţie din România, îşi eficientizează costurile privind energia printr-o investiţie de peste 220.000 de euro în extinderea centralei fotovoltaice inaugurate în acest an şi în ridicarea unei noi centrale în Ploieşti, cu o capacitate totală combinată de 230 Kw.

Punem accentul pe sustenabilitate în multiple arii de activitate, iar sustenabilitatea energetică este una dintre prioritățile-cheie. Pentru un plus de eficiență, previzibilitate și control, am ales să investim accelerat în aria centralelor fotovoltaice. Ne susținem, astfel, un nivel previzibil de cost, ne putem menține angajamentele de calitate și performanță și, în același timp, ne reducem amprenta asupra mediului, prin diminuarea consistentă a emisiilor”, a declarat Razvan Bagherea, Director Organizare și Resurse Umane, Aquila.

Centrala fotovoltaică, recent extinsă la o capacitate totală de 200Kw, va duce la o reducere cu 60% a cantității de energie electrică achiziționată pentru locul respectiv de consum, în timp ce a doua investiție, situată la sediul social al Aquila, va genera, la rândul său, economii de aproximativ 27% din cantitatea de energie electrică achiziționată pentru acest loc de consum.

Investiția este repartizată astfel:

  • Aproximativ 20.000 Euro investiți în ridicarea noii centrale, cu o capacitate de 30 Kw, ce deservește sediul social al Aquila, urmând ca investiția să se amortizeze în 3,5 ani;
  • Peste 202.000 Euro investiți în ridicarea centralei fotovoltaice inaugurată anul acesta cu o capacitate de 100 Kw și în extinderea sa, recent pusă în funcțiune, cu o capacitate adițională de încă 100 Kw. Întreaga investiție se va amortiza în trei ani.

În prezent, mai mult de jumătate din energia electrică consumată de companie provine din surse regenerabile, iar acest aspect confirmă angajamentul companiei de reducere a impactului asupra mediului. Aquila oferă partenerilor săi soluții integrate de distribuție și logistică, prin vânzarea de produse și servicii complementare. Veniturile grupului au crescut cu 13%, ajungând la 1.930 milioane lei, la finalul anului 2021. Compania a înregistrat un profit net de 71 milioane de lei la 31 decembrie 2021, în creștere cu 30% față de 2020.