Home Automotive Criza semiconductorilor: Dacia oprește producția 7 zile în aprilie

Criza semiconductorilor: Dacia oprește producția 7 zile în aprilie

Criza semiconductorilor: Dacia oprește producția 7 zile în aprilie

 În luna aprilie, Dacia va opri producția timp de 7 zile ca urmare a crizei semiconductorilor, care afectează producătorii de vehicule și componente la nivel global.

În luna aprilie, activitatea de la Uzina Vehicule dacia va fi întreruptă în zilele de 1, 2, 16, 26, 27, 28, 29, în timp ce la Uzina Mecanica și Șasiuri, aceasta va fi întreruptă parțial, pe 1, 2, 16, 28 și 29 aprilie. Astfel, aproximativ 9.000 de salariați vor fi afectați de această decizie, urmând să se afle în șomaj tehnic.

„Penuria de componente electronice care afectează toată industria auto nu ocolește grupul Renault. Compania depune toate eforturile pentru a limita impactul asupra producției. Încă de la debutul acestei crize, lucrăm îndeaproape cu furnizorii noștri pentru a limita cât mai mult posibil impactul. Am organizat o celulă de criză condusă de către direcțiile de Supply Chain și Achiziții, cu întâlniri zilnice, astfel încât să implementam toate acțiunile adecvate. Această criză poate antrena închiderea temporară, în anumite zile, a activității din uzinele grupului”, au declarat reprezentanții Dacia, citați de Economica.

Producția Dacia a mai fost oprită timp de cinci zile în februarie și 2 zile în martie tot din cauza lipsei de microcipuri.  Conform estimărilor Dacia, vârful acestui deficit de componente electronice ar putea fi în al doilea trimestru, compania evaluand un risc de pierdere a producției de 100.000 de noi vehicule anul acesta.