Din momentul în care Marea Britanie a votat să părăsească Uniunea Europeană, au avut loc nenumărate negocieri şi tratative, o multitudine de discursuri şi analize în mass-media, cu prezentarea unor scenarii diferite, deseori contradictorii, în funcţie de „tabăra” în care se afla fiecare purtător de cuvânt.

Totul a fost declanşat în data de 23 iunie 2016, când a avut loc referendumul pe tema rămânerii sau a părăsirii Uniunii Europene de către Marea Britanie. Participarea a fost de 71,8%, cu prezenţa la vot a peste 30 de milioane de persoane, iar cetăţenii britanici care au dorit să nu mai facă parte din UE, au câștigat cu 51,9%. La 29 martie 2017, Regatul Unit a notificat oficial Consiliului European intenţia sa de a părăsi UE, prin declanșarea procedurii prevăzute în articolul 50 din Tratatul de la Lisabona. Articolul 50 prevede ca orice stat membru poate hotărî, în conformitate cu normele sale constituţionale, să se retragă din Uniune, prin demararea unor negocieri, care ar trebui să se finalizeze cu un acord ce va stabili relaţiile viitoare. După doi ani de la notificare, în data de 29 martie 2019, tratatele existente între UE şi Marea Britanie încetează să se aplice, indiferent dacă există un acord de retragere sau nu, cu excepţia cazului în care Consiliul European, în acord cu Regatul Unit, hotărăște în unanimitate să proroge acest termen.

Negocierile au început oficial la aproape un an după referendum, în 19 iunie 2017, prima etapă finalizându-se la 8 decembrie, prin semnarea acordului „Breakthrough Bexit” care prevede că:

• nu va exista „hard border” între Irlanda de Nord și Republica Irlanda
• cetăţenii UE care trăiesc în Marea Britanie și viceversa vor avea protejate dreptul la viaţă, la muncă și la studii
• se va face din partea Marii Britanie către UE o decontare financiară; surse din Downing Street spun că „taxa de divorţ” este în valoare de aproximativ 39 de miliarde de lire sterline, inclusiv contribuţiile bugetare în perioada de tranziţie de doi ani după luna martie 2019. În cei 45 de ani de când Regatul Unit este membră a Uniunii Europene, s-au realizat legături comerciale strânse, demonstrate şi prin cifrele importante din  documentul “Statistics on UK-EU trade” (Matthew Ward, Briefing paper, nr. 7851, 19 Decembrie 2017). Punctele principale sunt următoarele:
• în 2016, livrările (exporturile) din Marea Britanie către UE au fost de 236 de miliarde de lire sterline (43% din totalul exporturilor Regatului Unit), iar achiziţiile (importurile) provenite din UE, au fost de 318 miliarde de lire sterline (54% din importurile Regatului Unit)
• ponderea exporturilor din Marea Britanie către UE a scăzut în timp, de la 54% în 2006, la 43% în 2016.
• ponderea importurilor din UE a scăzut de la 58% în 2002, la 50% în 2011, fiind urmată de o creştere până de 54 % în 2016

Astfel, Uniunea Europeană, luată ca un întreg, este cel mai mare partener comercial al Regatului Unit, acesta având un deficit comercial global de 82 miliarde lire sterline cu UE în 2016. ţara Galilor și Nord-Estul Angliei aveau cel mai mare procent comun de bunuri exportate către UE, în 2016, iar Estul Angliei a avut cel mai mare procent de importuri de bunuri din UE. Această informaţie pare greu de înţeles, din perspectiva votului în cadrul referendumului, deoarece tocmai Anglia şi Ţara Galilor, care au relaţii comerciale mult mai consistente faţă de alte zone geografice din Marea Britanie, au votat în majoritate pentru Brexit, iar Scoţia și Irlanda de Nord pentru non-Brexit.

Negocieri Brexit, runda II

Gestionarea relaţiilor comerciale dintre Bruxelles și Londra va fi în centrul celei de-a doua runde de negocieri, în care fiecare parte îşi construieşte o strategie şi va dori să îşi impună punctul de vedere în privinţa ieșirii Marii Britanii din piaţa unică și la încheierea unui nou acord vamal. Uniunea Europeană se pregăteşte pentru această nouă etapă prin publicarea unor documente orientative care au ca temă principală mai multe domenii de activitate. Acestea poartă titlul generic de “Withdrawal of the United Kingdom and EU rules in the field of…”, printre primele lansate fiind cele despre activitatea vamală. Se precizeză că începând cu data de 30 martie 2019, ora 00:00 (CET) (“withdrawal date”data retragerii), Marea Britanie va deveni o “ţară terţă” şi toată legislaţia Uniunii va înceta să se mai aplice în Regatul Unit.

Efectele ar fi următoarele:

• mărfurile care sunt aduse pe teritoriul vamal al UE din Regatul Unit sau care urmează să fie scoase din acest teritoriu pentru a fi transportate în Regatul Unit vor face obiectul formalităţilor vamale în con formitate cu Codul Vamal al Uniunii
• bunurilor introduse pe teri toriul vamal al UE din Regatul Unit li se aplică taxe vamale, în baza Regulamentului (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 pri  vind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful vamal comun
• materiile prime şi materialele din Regatul Unit care sunt încorporate în mărfurile exportate din UE în ţări terţe, nu vor mai fi considerate drept “originare din UE” fără o atentă verificare a proto coalelor privind originea preferenţială; acest aspect va influenţa capacitatea exportatorilor UE de a face un cumul cu mărfurile originare din Regatul Unit și poate afec ta aplicarea tarifelor prefe renţiale convenite de Uniune cu ţări terţe În data de 2 martie, guvernul Regatului Unit, prin intermediul prim-ministrului Theresa May, transmit Uniunii Europene, planurile pentru activităţile de supply-chain şi cele vamale, într-o epocă post-Brexit. Chiar în preambulul intervenţiei, s-a precizat foarte clar ceea ce Marea Britanie nu doreşte, respingând în mod categoric calitatea de membru al Uniunii vamale a UE şi folosirea într-un nou acord comercial a unor modele deja existente (de exemplu modelul norvegian sau canadian), lănsând în discuţie propriile principii insulare.

Premierul a stabilit şi cinci elemente esenţiale ale unui nou tratat comercial:

• facilitarea circulaţiei mărfurilor la frontiere
• utilizarea pe scară tot mai largă a modelului de “partener de încredere” (de exemplu AEO)
• cooperarea în materie de securitate și control a evi denţei taxelor vamale
• maximizarea automatizării și implementarea soluţiilor IT, pentru reducerea întârzierilor în porturi
• simplificări pentru agenţii eco nomici irlandezi (atât pentru cei din Republica Irlanda şi cei din Irlanda de Nord)

Brexit-ul generează, pentru prima dată în istoria Uniunii Europene, o conjunctură deosebită în care unul dintre cei mai importanţi membri dorește să renunţe la acest statut. Acest lucru crează o situaţie dificilă, întrucât în cele peste patru decenii de la aderarea în UE, s-au construit o multitudine de legături pe care este absurd să încerci să le elimini în aproape un an de zile. Conform ultimelor știri, va exista un proces gradual, care va continua şi după 29 martie 2019, urmând să existe o perioadă de tranziţie, așa cum a solicitat guvernul britanic, care va face parte din uniunea vamală europeană încă doi ani, până la sfârșitul anului 2020.

Având în vedere numeroasele semne de întrebare, pregătirea pentru Brexit nu constituie doar o problemă a autorităţilor de la Londra şi Bruxelles, ci și a operatorilor economici. Conexiunile comerciale puternice dintre Marea Britanie și UE vor fi supuse unor teste multiple cu efecte greu de cuantificat în comerţul european, dar şi în cel global. În ciuda provocărilor și a incertitudinilor, tranzacţiile vor continua între UE și Marea Britanie, iar companiile situate de o parte şi de alta a viitoarei graniţe sunt constrânse să elaboreze un plan de acţiune, deoarece chiar dacă se va ajunge la un acord comercial de liber schimb importurile şi exporturile vor genera blocaje şi costuri mai mari, prin revenirea la procedurile vamale.

Acest demers ar consta în:

• evaluarea reţelelor de supply-chain în care firmele şi partenerii acestora sunt implicaţi
• efectuarea unor analize de risc prin creșterea timpului de tranzit
• găsirea unor soluţii practice pentru optimizarea lanţului logistic
• facilitarea accesului la simplificările vamale prin obţinerea certificării AEO (Authorised Economic Operator).

„ În discursul prim– ministrului Theresa May, reiese că se doreşte o ieşire din piaţa unică a UE, dar tocmai elementele de bază ce o definesc pe aceasta (circulaţia liberă a persoanelor, bunurilor, serviciilor şi a capitalului; eliminarea barierelor din calea comerţului) sunt pilonii propuşi de Marea Britanie în viitorul protocol de colaborare cu Uniunea Europeană “

Brexit

„Oxford English Dictionary” menţionează că Peter Wilding, a folosit pentru prima oară termenul de “Brexit” în mai 2012, cu opt luni înainte ca premierul David Cameron să anunţe organizarea unui referendum. Provine din alăturarea a două cuvinte: „Britain” şi „Exit”, devenind sinonim cu ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.