Home Companii Pierderile CFR Marfa se dubleaza

Pierderile CFR Marfa se dubleaza

Pierderile CFR Marfă vor creşte în acest an 2,3 ori, de la 81,2 milioane lei la 192 milioane lei, pentru că Guvernul nu a efectuat o majorare de capital, care ar fi condus la stoparea înregistrării de pierderi şi ariearate la finele acestui an, se arată într-un proiect de HG.
“Întrucât această acţiune nu s-a finalizat, societatea este în prezent în imposibilitate de a reduce arieratele, şi implicit, cheltuielile suplimentare cu accesoriile, fiind astfel prevăzut un nivel majorat al arieratelor la 31 decembrie 2011. Majorarea pierderii pe anul 2011 provine din înregistrarea pe cheltuieli a penalităţilor aferente datoriilor la bugetul general consolidat al statului în valoare de 150 milioane lei”, se precizează în nota de fundamentare a proiectului de HG elaborat de Ministerul Transporturilor pentru rectificarea bugetului companiei.
Ministerul menţionează că bugetul iniţial al CFR Marfă pentru acest an a fost aprobat în condiţiile în care compania urma să beneficieze de majorarea de capital. Bugetul rectificat prevede o creştere a veniturilor cu 10% faţă de nivelul stabilit la începutul anului, la 1,16 miliarde lei şi o majorare a cheltuielilor cu 19,4%, la 1,35 miliarde lei. Plăţile restante vor urca cu 63,2%, de la 765,6 milioane lei la 1,25 miliarde lei, iar nivelul creanţelor a rămas nemodificat la 360 milioane lei.
Totodată, fondul de salarii a crescut cu 3,5%, de la 255,56 milioane lei la 264,71 milioane lei, însă câştigul mediu pe salariat a scăzut cu 77 lei, la 2.385 lei.
CFR Marfă se află printre companiile monitorizate prin acordul cu FMI. Compania va avea management privat, iar statul s-a angajat să vândă 20% din acţiuni.