Home Companii Sisteme de conveioare

Sisteme de conveioare

Pe o piaţă competitivă, într-un mediu economic dificil, producătorii, distribuitorii, companiile furnizoare de servicii logistice apelează la soluţii menite să eficientizeze procesele interne şi să optimizeze costurile.

Disponibile într-o multitudine de variante, de la cele mai simple la cele mai complexe, – cu bandă, cu role, cu lanţ, pentru paleţi, sistemele de conveioare sunt elemente aproape invizibile în cadrul supply chain-urilor, dar care contribuie vizibil la creşterea productivităţii şi eficienţei acestora.

Însă cum ar trebui ales un sistem de conveioare, ce caracteristici ar trebui să aibă, care sunt avantajele acestora, dar şi în ce măsură sunt pregătite companiile din România pentru adoptarea de sisteme complet automatizate?

Sistemul de conveioare „ideal“

Cel mai adesea, în depozite sau unităţile de distribuţie, rolul conveioarelor este acela de a transporta diverse produse în paşi succesivi până la punctul de destinaţie şi de a asigura volume de marfă tampon pentru a echilibra fluxul atunci când este cazul.

Dar tipul de conveior necorespunzător sau chiar tipul corect, însă utilizat greşit poate diminua rapid eficienţa operaţională a unităţii unde este folosit, scade profitabilitatea şi reduce avantajul competitiv al companiei.

„Pentru a crea un sistem “ideal” de transport şi sortare, beneficiarul trebuie să ţină cont de anumite caracteristici tehnico-comerciale, absolut necesare în discuţia cu furnizorul soluţiei, cum ar fi capacitatea nominală şi maximă a soluţiei tehnice alese, flexibilitatea echipamentelor, posibilitatea de upgradare, sistemele de sortare şi divertare incluse, modalitatea de antrenare a conveioarelor“ este de părere Robert Dumitru, responsabil cu vânzarea sistemelor de conveioare în cadrul companiei Mach FTD, partener pe piaţa din România al unor branduri precum Flexlink şi Soco Systems.

Pornind de la un motto-ul „Simplicity is a prerequisite for reliability“ (Simplitatea este premisa fiabilităţii), Ovidiu Hizanu, Project Manager în cadrul Self Trust, cea mai modernă fabrică de conveioare din România, crede că abordarea unor soluţii simple este cheia către eficienţă.

„Având în vedere faptul că fiecare unitate logistică are propria configuraţie în ceea ce priveşte spaţiul şi fluxurile, primordial pentru alegerea furnizorului este flexibilitatea soluţiei adoptate în raport cu restricţiile existente. Flexibilitatea poate însemna, în anumite situaţii, faptul că perioadele în care instalaţia nu funcţionează sunt reduse la minim, în acest caz accentul căzând pe componentele cu o fiabilitate ridicată şi pe implementarea unor soluţii simple şi eficiente. Dacă discutăm punctual despre caracteristicile sistemului, beneficiarul evaluează performanţa produsului oferit performanţă care se măsoară în număr de unităţi (cutii de picking, paleţi, etc) procesate, acesta fiind punctul de început în configurare soluţiei.

Cristian Brîncuş, manager general Fines Util Concret, companie specializată în producţia de sisteme de conveioare subliniază importanţa acestor sisteme în creşterea eficienţei activităţilor în depozite şi unităţile de producţie. „Linia de conveioare se alege în funcţie de obiectul de activitate al fiecărei societăţi şi se adaptează în funcţie de nevoi şi spațiu. Conveioarele sunt create în special pentru a creşte productivitatea, pentru a micşora numărul de manipulanţi care ar trebui să transporte un produs din punctul A în punctul B. În lipsa unui conveior capacitatea de producţie va fi mai mică şi costurile mai ridicate.“

Caracteristici ale sistemelor de conveioare

În alegerea unor sisteme de conveioare, clienţii ar trebui să caute anumite caracteristici, cum ar fi:

Modularitate – indiferent de tipul de conveior, modularitatea constituie o caracteristică esenţială. Sunt de preferat conveioarele cu secţiuni pre-proiectate, module şi componente care pot fi combinate liber, astfel încât proiectul iniţial să poată fi reconfigurat în caz de necesitate.

Flexibilitate – conveioare care se potrivesc pentru dimensiuni diferite ale produselor, în special pentru lăţimi mai mari. De asemenea, sunt de preferat sistemele care pot răspunde cerinţelor actuale, dar se pot adapta unui nivel de producţie mai ridicat.

Siguranţă – anumite tipuri de conveioare include funcţii de siguranţă din construcţie, în timp ce altele pot necesita măsuri suplimentare pentru protecţia angajaţilor care vin în contact direct cu echipamentul.

Ergonomie – un sistem proiectat respectând principiile ergonomiei ajută la crearea unui mediu de lucru mai confortabil, creşte productivitatea şi reduce riscul de accidente.

Fiabilitate – sistemele care au trecut „testul timpului“, cele care beneficiază de tehnologie de vârf asigură operaţiuni fără întreruperi şi performanţe de lucru mai bune.

Întreţinerea – deşi alegerea unui conveior nu ar trebui limitată la nivelul de expertiză în întreţinere cerut de operaţiuni specifice, sunt de preferat conveioarele uşor de întreţinut. Cu cât este mai uşor de întreţinut şi de reparat un sistem, cu atât va fi mai redus impactul pe care îl va avea asupra operaţiunilor în cazul unei defecţiuni.

Eficient din punct de vedere energetic – deşi anumite conveioare consumă mai puţină energie decât altele, principiile eficienţei energetic pot fi aplicate tutror tipurilor de conveioare. Un lucru extrem de simplu, cum ar fi programarea conveioarelor sau a anumitor component ale sistemului să se închidă sau să treacă în modul „stand-by“ în perioadele de inactivitate, pot avea ca efect reducerea semnificativă a costurilor.

Aplicaţii şi beneficii ale sistemelor de conveioare

Însă, în tot acest proces, nu doar sistemul de conveioare în sine trebuie să corespundă unor parametri, ci şi furnizorul sau producătorul sistemului este la fel de important în ecuaţie, întrucât de acesta depind operaţiunile de mentenanţă, reparaţii, piese de schimb.

„Înainte de a lua o hotărâre în ceea ce priveşte decizia achiziţionării unui sistem de conveioare beneficiarul are obligaţia să se asigure că partenerul său are capacitatea de a realiza soluţia propusă“ spune Robert Dumitru, responsabil cu vânzarea sistemelor de conveioare în cadrul companiei Mach FTD. Acesta atrage atenţia asupra capacităţii furnizorului de a oferi mentenanţă prin furnizarea pieselor de schimb, în cel mai scurt timp, pentru a evita eventualele întreruperi de producţie, a capacităţii de a interveni în regim de urgenţă şi a nivelului de resurse umane capabil să realizeze astfel de proiecte, dar şi a existenţei unui departament de proiectare şi dezvoltare a proiectelor special.

„Sistemele oferite de Mach FTD sunt deja implementate în cadrul unor companii de renume care ne-au ales ca parteneri pentru soluţiile complet automatizate de care dispun. EMAG şi Fashion Days au optat pentru soluţiile noastre integrate, iar aceste sisteme au adus beneficii extraordinare, prin realizarea unor creşteri importante ale productivităţii “ adaugă Robert Dumitru.

Dincolo de abordarea şi implementarea unor soluţii simple pentru creşterea eficienţei operaţiunilor clienţilor, Ovidiu Hizanu, Project Manager Self Trust este de părere că furnizorul şi experienţa acestuia sunt extrem de importante. „Self Trust produce conveioare încă din anul 2005 şi începând cu anul 2012, în urma unei investiţii de 1 milion de euro, compania dispune de un centru – CITCO – Cercetare industrială în tehnologia industrială, astfel putem afirma că suntem experţi în domeniul conveioarelor“ declară acesta.

Recent, compania a implementat un sistem de conveioare pentru colectare cutii de picking pe mai multe nivele şi transportul lor către rampe de expediţie aferente zonelor de livrare pentru un client din domeniul distribuţiei de piese auto.

„Pentru acest client s-a implementat o soluţie de conveioare cu bandă, conveioare cu role antrenate şi rampe de expediţie cu role neantrenate, lungime totală aproape 100 metri. Impactul imediat a fost resimţit prin creşterea eficienţei colectării comenzilor şi pregătirii grupajelor pe zone de livrare ceea ce înseamnă un timp mai mic pentru livrarea produselor către client“ explică Project Manager-ul Self Trust. „Beneficiile pe care produsele noastre le aduc clienţilor sunt multiple: proiectare ingenioasă şi automatizare la un cost redus“ afirmă Cristian Brîncuş, manager general Fines Util Concret. Exemplul pe care ni-l oferă vine să-i susţină afirmaţia. „Unul din proiectele cu foarte mare succes a fost implementarea unui separator magnetic pe linia de transport deşeuri mase plastic. Acest sistem eficientizat activitatea de producţie a clientului şi a dus la amortizarea investiţiei în şase luni prin reducerea costurilor cu forţa de muncă şi consumabilele. Uzura cuţitelor din moara de măcinat, care practic înainte trebuiau schimbate (ascuţite) la 50 de ore de funcţionare, se face acum la 400 de ore, iar dacă înainte de implementare în tot precesul de producţie activau 10 manipulanţi, după implementare numărul acestora a scăzut la 3.“

Politica privind cookie-urile

Cookie-urile sunt date stocate în calculatorul unui utilizator web și utilizate de site pentru a trimite informații către browserul utilizatorului, permițându-i acestuia din urmă să trimită înapoi informații către site-ul original (de exemplu, un ID de sesiune, alegerea unei limbi sau a unei date) .

Cookie-urile permit stocarea informațiilor de stare în timpul perioadei de valabilitate a cookie-ului în cauză ori de câte ori un browser accesează diferitele pagini ale unui site web sau când browserul revine ulterior pe acest site web. Numai emitentul unui cookie poate citi sau modifica informațiile conținute în acesta.

Există diferite tipuri de cookie-uri:

– Cookie-uri de sesiune care dispar imediat ce ieșiți din site;

– Cookie-uri permanente care rămân pe dispozitivul dvs. până la sfârșitul vieții lor utile sau până când le ștergeți, utilizând funcțiile browserului.

Sunteți informat că, în timpul vizitelor pe site, pot fi instalate cookie-uri pe terminalul dvs

SCOPURILE COOKI-URILOR UTILIZATE

Cookie-urile utilizate de noi sunt utilizate în scopul analizei traficului vizitatorilor și a modului în care este utilizat site-ul.

CE COOKIE FOLOSIM?

Cookie-urile utilizate pe site sunt cookie-uri ale unor terțe părți, selectate restrictiv pentru a atinge obiective specifice. Noi folosim serviciile Google Inc., o companie americană de motoare de căutare.

Datele colectate prin intermediul cookie-urilor sunt transmise către și stocate de către; Google Inc. Google Inc. este membru al Privacy Shield (proiectul deciziei de adecvare a scutului de confidențialitate UE-SUA din 12 iunie 2016) și, prin urmare, asigură un nivel adecvat de protecție a datelor cu caracter personal.

Serviciul Google Analytics ne permite să urmărim vizitatorii și să identificam modul în care aceștia utilizează site-ul. Aceste cookie-uri sunt plasate și citite pe terminalul utilizatorului și imediat ce utilizatorii accesează un site web folosind serviciul „Google Analytics”.

Datele generate de aceste cookie-uri se referă la:

– utilizarea dvs. de către site;

– adresa dvs. IP pentru a determina orașul de unde vă conectați la site. Aceste date sunt imediat anonimizate după ce ați fost localizat și nu sunt dezvăluite către noi.

Puteți obține informații suplimentare despre serviciul Google Analytics accesând pagina http://www.google.com/analytics/learn/privacy.html

DENUMIREDESCRIEREFURNIZORDURATA
Tip cookie:
Statistice
_gaAcest tip de cookie este asociat cu Google Universal Analytics.

Acest modul cookie este folosit pentru a distinge utilizatorii unici prin atribuirea unui număr generat aleatoriu, ca un identificator al vizitatorului. Acesta este inclus în fiecare cerere de acces la o pagină dintr-un site și este folosit pentru a calcula numărul de vizitatori.

intermodal-logistics.ro2 ani
_gatAcest tip de cookie este asociat cu Google Universal Analytics. Este folosit pentru a accelera rata de solicitare – limitând colectarea de date pe site-uri de mare trafic.intermodal-logistics.ro2 ani
_gidAcest tip de cookie este asociat cu Google Universal Analytics. Acesta stochează și actualizează o valoare unică pentru fiecare pagină vizitată.intermodal-logistics.ro1 zi
YSCAcest tip de cookie ofera un ID unic vizitatorului, pentru a putea contoriza ce clipuri a urmarit acestaYoutube.comsesiune
LOGIN_INFOAceste module cookie pot stoca preferințele utilizatorilor, pot verifica conturile și pot fi utilizate pentru a personaliza conținutul publicitar.Youtube.com2 ani
VISITOR_INFO1_LIVEAre ca scop estimarea dimensiunii afișării pe pagină a videoclipurilor din canalul Youtube, perioada în care acest cookie este activ este de 179 zile.Youtube.com6 luni
Tip cookie:
Preferenţiale
moove_gdpr_popupAcest tip de cookie salvează preferinţele vizitatorului în materie de cookie.intermodal-logistics.ro1 an
Tip cookie:
Marketing
SIDCCCookie de securitate, protejeaza utilizatorul contra accesarilor neautorizateGoogle/YoutubeO zi
SSIDCookie utilizat pentru a salva preferitele utilizatorului, de exemplu limba de afisare preferataGoogle/Youtube2 ani
__Secure-3PAPISIDFolosit în scopuri de targetare pentru a construi un profil al intereselor vizitatorului website-ului pentru a arăta reclame Google relevante şi personalizate. Datele sunt trimise în S.U.A (adecvat).Google.com2 ani
__Secure-3PSIDFolosit în scopuri de targetare pentru a construi un profil al intereselor vizitatorului website-ului pentru a arăta reclame Google relevante şi personalizate. Datele sunt trimise în S.U.A (adecvat).Google.com2 ani
__Secure-3PSIDCCFolosit în scopuri de targetare pentru a construi un profil al intereselor vizitatorului website-ului pentru a arăta reclame Google relevante şi personalizate. Datele sunt trimise în S.U.A (adecvat).Google.com1 an
CONSENTFolosit pentru stocarea preferințelor de advertising pe rețeaua Google pentru utilizare în reclamele targetate. Datele sunt trimise în S.U.A (adecvat)Google.com20 ani
PREFUtilizat pentru a salva preferintele utilizatorilorYoutube.com10 ani
HSID, APISID, SAPISID, SIDUtilizat pentru a salva preferintele utilizatorilor precum si decizia de a activa sau nu serviciul Google SafeSearchGoogle/Youtube2 ani

CONSIMTAMANT

Ori de câte ori navigați pe site-ul nostru, plasarea și citirea cookie-urilor ne permit să analizăm obiceiurile dvs. de navigare și să măsurăm audiența site-ului web.

Aveți opțiunea de a gestiona cookie-urile utilizate pe site prin setarea browserului, așa cum este detaliat mai jos.

GESTIONAREA COOKI-URILOR

Aveți mai multe opțiuni pentru a șterge cookie-urile.

Într-adevăr, dacă majoritatea browserelor sunt setate în mod implicit și acceptă instalarea cookie-urilor, puteți, dacă doriți, să acceptați toate cookie-urile sau să le respingeți sistematic sau să le alegeți pe cele pe care le acceptați în funcție de emitent.

De asemenea, vă puteți seta browserul astfel încât să accepte sau să respingă cookie-urile de la caz la caz înainte de a fi instalate. De asemenea, puteți șterge în mod regulat cookie-urile de pe dispozitivul dvs. prin intermediul browserului.

Nu uitați să configurați toate browserele diferitelor dispozitive (tablete, smartphone-uri și computere).

Configurația fiecărui browser este diferită pentru gestionarea cookie-urilor și pentru a face alegeri. Este descris în meniul de ajutor al browserului dvs., care vă va permite să aflați cum să modificați preferințele dvs. pentru cookie-uri. Ca exemplu:

Internet Explorer™: http://windows.microsoft.com/fr-FR/windows-vista/Block-or-allow-cookies

Safari™: http://docs.info.apple.com/article.html?path=Safari/3.0/fr/9277.html

Chrome™: http://support.google.com/chrome/bin/answer.py?hl=fr&hlrm=en&answer=95647

Firefox™ : http://support.mozilla.org/fr/kb/Activer%20et%20d%C3%A9sactiver%20les%20cookies

Opera™ : http://help.opera.com/Windows/10.20/fr/cookies.html

Cu toate acestea, dorim să vă informăm că prin setarea browserului dvs. să refuze cookie-urile, anumite caracteristici, pagini sau spații ale site-ului web nu vor mai fi accesibile, fapt pentru care nu putem fi considerați responsabili. De asemenea, vă atragem atenția asupra faptului că, atunci când vă opuneți la instalarea sau utilizarea unui cookie, pe terminalul dvs. este instalat un cookie de refuz. Dacă ștergeți acest cookie de refuz, nu va mai fi posibil să se retina că ați refuzat utilizarea cookie-urilor. În mod similar, atunci când consimți la instalarea cookie-urilor, este setat un cookie de consimțământ. Cookie-urile de consimțământ sau de refuz trebuie să rămână pe calculatorul dvs.