Home Intermodal Un nou record pentru CMA CGM Jacques Saade: peste 21.000 containere pline transportate la bordul unei nave

Un nou record pentru CMA CGM Jacques Saade: peste 21.000 containere pline transportate la bordul unei nave

Un nou record pentru CMA CGM Jacques Saade: peste 21.000 containere pline transportate la bordul unei nave

Mega-nava CMA CGM Jacques Saade de 23.000 TEU a stabilit un nou record pentru cel mai mare număr de containere pline transportate la bordul unei singure nave, a anunțat linia maritimă franceză CMA CGM.

Nava portcontainer, cea mai mare din lume alimentată cu LNG, a plecat din Singapore joi, având la bord 21.433 de containere, doborând recordul anterior, de 20.723 containere, înregistrat în octombrie 2020.

CMA CGM Jacques Saade, care face parte din rotația serviciului FAL 1, se îndreaptă către Europa și transportă containere cu bunuri de larg consum, electronice, echipamente de protecție personală și echipamente mecanice. Nava a fost alimentată cu 6.801 mc de LNG în portul Singapore, fiind cel mai mare vas alimentat cu LNG în Asia.

Construită pe șantierul naval din Shanghai, CMA CGM Jacques Saade este prima dintre cele nouă nave cu o capacitate de 23.000 TEU alimentate cu LNG, comandate de CMA CGM în 2017. Flota de portcontainere alimentate cu LNG a grupului francez urmează să crească la 32 de unități până la finalul anului 2022.

Combustibilul LNG, care permite o reducere cu 99% a dioxidului de sulf și a emisiilor de particule fine și o reducere cu 85% a emisiilor de dioxid de azot, este o componentă cheie a strategiei de mediu a CMA CGM. Grupul are ca obiectiv să devină neutru din punct de vedere al amprentei de carbon până în 2050.