Home Industrii WDP se extinde în România

WDP se extinde în România

WDP se extinde în România

Dezvoltatorul belgian de spaţii logistice și industriale WDP a investit 39 de milioane de euro în noi proiecte pentru retaileri precum Metro, Auchan și Profi în România în prima jumătate a anului 2022.

De asemenea, compania a făcut și trei achiziţii: un teren de aproximativ 65.000 mp în Popești-Leordeni, în apropiere de București, un business park în Arad cu o suprafaţă totală de 42.000 mp, precum și platforma fabricii de mobile Taparo din Târgu Lăpuș, Maramureș.

Proiectul brownfield din Arad presupune transformarea unei platforme industriale într-un parc de afaceri, pretabil pentru activităţi de logistică urbană având în vedere amplasarea în apropierea unei zone rezidenţiale de lângă centrul orașului.

În cazul proiectului de la Târgu Lăpus este vorba de un contract de vânzareînchiriere a clădirilor existente ale producătorului de mobilă Taparo și Techtex, furnizor de textile pentru industria sănătăţii din Baia Mare, cu o suprafaţă totală de peste 32.000 mp. Investiţia s-a ridicat la 16 milioane de euro, iar contractul de închiriere are o durată de 20 și, respectiv 15 ani. Odată cu achiziţia terenului pe care este amplasată fabrica Taparo, va fi realizat și un nou proiect de extindere, care va include aproximativ 15.000 mp de suprafaţă construită și va reprezenta o investiţie de aproximativ 6 milioane de euro. Livrarea este programată pentru al doilea trimestru al anului 2023.

Retailerii alimentari își extind spaţiile logistice

Planurile pentru România ale dezvoltatorului belgian includ și extinderea locaţiei existente a WDP din Roman cu încă 5.700 mp. Investiţia se ridică la aproximativ 6 milioane de euro, iar proiectul este estimat să se încheie până la sfârșitul anului 2022. În prima jumătate a anului, WDP a livrat proiecte a căror suprafaţă totală depășește 111.000 mp. Randamentul brut pentru proiectele finalizate se ridică la 7,5%, iar investiţia la aproximativ 73 de milioane de euro. Termenul mediu de închiriere este de 11 ani.

Proiectele livrate în România în al doilea trimestru din 2022 sunt în valoare de 39 de milioane de euro și reprezintă spaţii de depozitare pentru retailerii alimentari: 3.750 mp pentru Metro (Buzău), 25.000 mp pentru Auchan (Deva) și 12.000 mp pentru Profi (Roman). De asemenea, WDP are în curs de dezvoltare 25.000 mp la Slatina pentru Pirelli, cu livrare în primul trimestru din 2023, 57.000 mp la Timișoara pentru Profi, cu livrare în toamna acestui an, și peste 50.000 mp la Ștefăneștii de Jos, livraţi anul acesta și anul viitor