Home Companii Soluţii software pentru optimizarea în supply chain

Soluţii software pentru optimizarea în supply chain

Soluţii software pentru optimizarea în supply chain

Pe măsură ce business-urile devin tot mai globale, iar lupta nu se mai dă doar la nivel de idei, tehnologii și inovaţii, ci mai ales între supply chain-uri și capacitatea companiilor de a se adapta la cerinţele clienţilor și de a răspunde cu promptitudine unor necesităţi imediate, soluţiile pentru managementul supply chain-ului capătă o importanţă covârșitoare. Supply chain-ul reprezintă un avantaj competitive important pentru companii, iar abilitatea de a colabora și de a se interconecta cu supply chain-urile partenerilor, furnizorilor și clienţilor devine un atuu semnificativ în lupta cu competiţia. Însă, nu putem vorbi de eficienţă, performanţă și de o integrare și coordonare globală a supply chain-urilor fără a recunoaște rolul pe care îl joacă software-ul și noile tehnologii.

Creștere susţinută pe piaţa din România

După ce șocul iniţial al crizei economice a fost depășit, iar business-urile s-au adaptat noilor realităţi, investiţiile în noi tehnologii și sisteme pentru optimizarea activităţii companiilor au urmat un trend ascendent.

Caracterizată de majoritatea jucătorilor drept o piaţă dinamică, cu o prezenţă puternică atât a marilor furnizori internaţionali cât și a producătorilor locali, ce activează îndeosebi pe segmentul IMM-urilor, piaţa autohtonă se află de câţiva ani într-o creștere susţinută. Aceasta se datorează in principal nevoilor din ce în ce mari de optimizare a proceselor logistice, coroborate cu creșterea eficienţei şi reducerea costurilor cu depozitarea şi transportul mărfurilor, spune Bogdan Dimitriu, Software Sales Manager SSI Schaefer România.

Daniel Bădiţoiu, Logistics Solutions Manager Novensys, unul dintre cei mai importanţi furnizori de sisteme IT pentru logistică din România, explică contextul actual al pieţei: „Pe fondul creșterii economice din România, piaţa de logistică și-a revenit din punct de vedere al volumului cererii de servicii logistice. Coroborat cu faptul că în perioada de criză a existat o creștere a gradului de diversificare a serviciilor logistice (se dorea mai repede, mai bine ambalat, sortimente mai multe, volume mai mici, servicii cu valoare adăugată, suplimentare, repaletizări) s-a ajuns ca în 2013 să se ceară volume mai mari de produse ce au trecut prin supply chain, dar a rămas diversificarea și gradul crescut de complexitate apărut în perioada de criză. Companiile au recurs la externalizarea de servicii precum forţa de muncă închiriată, echipamente închiriate, servere mutate în cloud și alte activităţi ce ar putea muta cheltuielile de pe CAPEX pe OPEX. În acest sens și piaţa de IT aferentă domeniului logistic s-a aliniat cu funcţionalităţi suplimentare ale soluţiilor software care să răspundă cerinţelor noi din piaţa logistică, de exemplu urmărirea tipului de palet de lemn afferent fiecărui tip de marfă (euro sau non-euro), interfeţe cu curierii, urmărirea unor caracteristici de detaliu al produselor (culoare, mărime, clasă, categorie ABC) etc.“.

Oszkar Bara Laszlo, Chief Technology Officer al Aptus Software, companie care a devenit oficial începând cu anul 2013, partener geo-strategic al Manhattan Associates pentru România și Ungaria, este de părere că acum „companiile sunt obligate, datorită evoluţiei proceselor comerciale, să se orienteze către soluţii omnichannel (care includ magazine fizice, magazine on-line, aplicaţii mobile, cataloage)”, subliniind preferinţa clienţilor pentru soluţii internaţionale, implementate în mii de companii și cu milioane de utilizatori în întreaga lume.

Demand planning și forecasting – pentru un viitor mai cert

Într-un mediu economic global volatil, afectat de instabilitate politică, abilitatea de a „prezice cererea” și de a fi mereu cu un pas înaintea concurenţei, livrând consumatorilor produsul de care au nevoie, atunci când au nevoie, la un preţ just și în cantitatea care trebuie, a devenit nu doar un deziderat, ci și o necesitate a managerilor.

Astfel, unul dintre cele mai notabile trenduri care se remarcă pe piaţă este mutarea polilor de interes spre soluţiile de demand planning, production planning și forecasting. „Cea mai evidentă tendinţă este mutarea polului de interes, în ceea ce priveşte soluţiile ERP sau WMS, dinspre zona de monitorizare şi raportare a activităţilor către zona de previzionare şi lucru cu scenario pe bază de variabile. Managerii vor să poată controla cu adevărat activităţile nu neapărat de astăzi, cât mai ales cele de mâine, să poate fi înainte pieţei, a competitorilor” declară Adrian Bodomoiu, Managing Director Wizrom Software, companie care anul trecut a reușit o creștere a portofoliului de client pe segmentul de manufacturing cu 60%.

„Am avut în ultimii ani câteva experienţe relevante în zona de data sharing și integrări în lanţul de distribuţie, între producători și distribuitori. Sunt proiecte de succes, care oferă clienţilor noștri un avantaj competitive foarte puternic, cu impact semnificativ în zona de forecasting și demand planning”, explică Andrei Pinte, Account Manager Transart.

Comerţul online este un alt trend care modifică essential structura supply chain-urilor tradiţionale, transformări majore la nivel de comerţ, canale de vânzare, relaţia cu clientul final și implicit a soluţiilor tehnologice necesare pentru a asigura competitivitatea companiilor pe acest segment. „Afacerile clienţilor se modifică frecvent, aceștia devin din ce în ce mai exigenţi în special când este vorba de factorul timp, ca de pildă în comerţul electronic (E-Commerce). Aici este vorba de a obţine o fereastră cât mai mică de timp între comandă şi livrare. O altă cerinţă este impusă de clientul final, care din cauza dezvoltării demografice şi prin creșterea bunăstării a devenit mult mai comod, în consecinţă tendinţa de a livra direct acasă va creşte din ce în ce mai mult”, explică Bogdan Dimitriu.

Un alt trend important, evidenţiat de Daniel Toma, Director General Senior Software, este adoptarea tehnologiilor de ultimă generaţie, în special în ceea ce privește activitatea din cadrul depozitelor. Astfel, alături de soluţiile de imprimare și scanare a codurilor de bare devin cunoscute și tehnologiile noi „pick-to-light” și „voice recognition”. Mai mult, consultanţa logistică și împărtășirea de best practices în domeniu a devenit o practică comună, furnizorii de sisteme software încercând să le ofere clienţilor servicii la cel mai înalt nivel de calitate.

„Unul dintre motivele pentru care aplicaţiile de optimizare vor înregistra o creștere în 2014 îl reprezintă intrarea în vigoare încă de anul trecut a obligativităţii existenţei trasabilităţii materiei prime în industria alimentară – ca parte a cadrului legislativ la nivelul Uniunii Europene. Toate companiile din acest domeniu, indiferent de poziţia pe care o ocupă în lanţul de producţie vor trebui să adopte aplicaţii software precum WMS, conectat la sistemele ERP, pentru a urmari produsele de la poarta fermei în coșul cumpărătorului”, declară Tiberiu Pfiszter, Director Tehnic al Romanian Business Consult.

O altă tendinţă a anului 2014, care se manifestă încă de anul trecut, este reprezentată de procesul de înlocuire a vechilor aplicaţii ERP cu unele noi, mai bune, mai puternice, dezvoltate pe tehnologii actuale, la costuri totale de ownership (TCO) mai bune.

Cum se vede 2013?

Pentru producătorul global de sisteme pentru intralogistică SSI Schaefer, anul 2013 a reprezentat lansarea oficială în România a sistemului de management al depozitelor WAMAS®. În ultimii ani, după cum declară reprezentaţii companiei, vânzările de software şi numărul de clienţi în ultimii ani au crescut ușor, însă nu la nivelul așteptărilor. Compania, parte a grupului german SSI Schaefer, a fost implicată în diverse proiecte international (de exemplu Salus / Slovenia, UNICEF / Danemarca, Jipocar /Cehia), astfel că anul 2013 a fost cel mai bun an de până acum. Sistemul WAMAS® are la bază cele mai moderne tehnologii Java/Eclipse (Java Enterprise Edition), iar pentru stocarea datelor este folosită baza de date de la Oracle.

În 2013, Aptus Software a devenit oficial Geo-Partener Manhattan Associates, lider mondial în soluţii pentru lanţul de aprovizionare, dar și partener al Demand Solutions, pe partea de planificare şi previzionare vânzări şi stocuri. Astfel compania a crescut portofoliul de clienţi, atât din punct de vedere numeric, cât şi al diversităţii industriilor din care fac parte, ca de exemplu industria alimentară cu temperatură controlată şi perioade scurte de valabilitate a produselor, unde au fost implementate soluţii pick-by-voice.

Novensys și-a dublat volumul de proiecte logistice în 2013 comparativ cu 2012 atât în ceea ce privește cifra de afaceri cât și numărul de clienţi. Rezultatele pozitive au fost impulsionate și din extinderea soluţiilor oferite de lanţul logistic către zona de producţie în vederea asigurării trasabilităţii. Totodată, o serie de clienţi cu sisteme ERP deja implementate au solicitat soluţii de tip WMS mai complexe, mai puternice care să răspundă cerinţelor pieţei.

Compania Wizrom a obţinut în 2013 o crește a numărului de contracte pe segmentul de manufacturing cu 60% și o creştere de 67% pe segmentul retail şi distribuţie, după ce în prima jumătate de an creşterea a fost de 90%. De asemenea Wizrom a introdus Transvision, cea mai eficientă soluţie de rutare dinamică pentru firmele de distribuţie şi curierat, companiile de salubritate (pentru care există modulul special Waste Management), furnizorii de internet şi televiziune prin cablu, respective firmele care asigură alimentarea cu cash a bancomatelor din ţară sau livrarea de combustibili la benzinării.

Anul 2013 a însemnat pentru Transart, pe lângă creșterea cifrei de afaceri și creșterea portofoliului de clienţi, anunţarea primului modul din Warehouse Manager, aplicaţie proiectată pentru a oferi un set optim de functionalităţi dedicate activităţii operaţionale din depozit, mult mai strâns integrat au sistemele ERP ale Transart: B-Org ERP și Neomanager.

Cifra de afaceri Senior Software a crescut cu 18%, iar ca rezultat al strategiei adoptate, compania a realizat primele implementări ale soluţiilor în afara graniţelor, ceea ce demonstrează capacitatea Senior Software de a fi un furnizpr flexibil și competitiv. Pentru compania Romanian Business Consult, anul 2013 a adus o extindere a portofoliului de clienţi, însă creșterea cifrei de afaceri s-a datorat mai ales implementărilor la clienţi deja existenţi a unor module în partea de transabilitate a zonei de producţie.

Vânzarea prin canale multiple crește piaţa WMS-urilor

Modelul vânzării prin canale multiple crește cererea pentru soluţii WMS venită din partea retailerilor, companiilor producătoare multi-brand și furnizorilor de servicii logistice 3PL. Depozitele retailerilor, care în modelul tradiţional se concentrau pe reaprovizionarea stocurilor, se extind acum în zona comerţului on-line. De asemenea, retailerii achiziţionează soluţii WMS pentru magazine pentru a îmbunătăţi acurateţea stocurilor la nivel de magazine și pentru a-și extinde opţiunile de comandă și îndeplinirea obiectivelor.

Între timp, multe companii producătoare multi-brand se adresează direct consumatorilor finali, vânzarea făcându-se online. Aceste companii achiziţionează sisteme WMS pentru a sprijini iniţiativele integrate de distribuţie. Mai mult, creșterea pe care e-commerce-ul a cunoscut-o în ultimii ani a condus la o creștere a externalizării serviciilor logistice către furnizori 3PL, iar multe companii logistice construiesc centre de distribuţie dedicate exclusiv clienţilor din zona comerţului online.

„Clienţii caută online, cumpără online, transformă viitorul. Cerinţa lor este o experienţă personalizată, oriunde s-ar afla și orice ar alege – de la magazinul online până la cel fizic. Clienţii conduc supply chain-urile. De exemplu în 2013 au mutat cumpărături în valoare de 83 de miliarde de USD de la furnizorii obișnuiţi la alţi furnizori, care le-au oferit o experienţă mai rapidă și persoanlizată de cumpărare”, spune CTO-ul Aptus Software.

Sisteme adaptate cerinţelor specifice business-ului sau solutii comerciale existente? Răspunsul la această întrebare l-aferit Bogdan Dimitriu, Sales Manager SSI Schaefer România. „Sunt clienţi care preferă o soluţie croită pentru afacerea lor, ceea ce implică un grad ridicat de configurare al software-ului–în general companiile multinaţionale şi cele care au un supply chain dezvoltat. O altă categorie o reprezintă firmele locale, cu precădere companii românești, care în ultimii 10-20 ani s-au tot dezvoltat şi care astăzi au dificultăţi în a-şi administra depozitul şi a onora comenzile la timp. Pentru această categorie de clienţi recomandăm soluţiile standard, preconfigurate, care sunt mult mai accesibile din punct de vedere financiar şi al duratei de implementare.”

Politica privind cookie-urile

Cookie-urile sunt date stocate în calculatorul unui utilizator web și utilizate de site pentru a trimite informații către browserul utilizatorului, permițându-i acestuia din urmă să trimită înapoi informații către site-ul original (de exemplu, un ID de sesiune, alegerea unei limbi sau a unei date) .

Cookie-urile permit stocarea informațiilor de stare în timpul perioadei de valabilitate a cookie-ului în cauză ori de câte ori un browser accesează diferitele pagini ale unui site web sau când browserul revine ulterior pe acest site web. Numai emitentul unui cookie poate citi sau modifica informațiile conținute în acesta.

Există diferite tipuri de cookie-uri:

– Cookie-uri de sesiune care dispar imediat ce ieșiți din site;

– Cookie-uri permanente care rămân pe dispozitivul dvs. până la sfârșitul vieții lor utile sau până când le ștergeți, utilizând funcțiile browserului.

Sunteți informat că, în timpul vizitelor pe site, pot fi instalate cookie-uri pe terminalul dvs

SCOPURILE COOKI-URILOR UTILIZATE

Cookie-urile utilizate de noi sunt utilizate în scopul analizei traficului vizitatorilor și a modului în care este utilizat site-ul.

CE COOKIE FOLOSIM?

Cookie-urile utilizate pe site sunt cookie-uri ale unor terțe părți, selectate restrictiv pentru a atinge obiective specifice. Noi folosim serviciile Google Inc., o companie americană de motoare de căutare.

Datele colectate prin intermediul cookie-urilor sunt transmise către și stocate de către; Google Inc. Google Inc. este membru al Privacy Shield (proiectul deciziei de adecvare a scutului de confidențialitate UE-SUA din 12 iunie 2016) și, prin urmare, asigură un nivel adecvat de protecție a datelor cu caracter personal.

Serviciul Google Analytics ne permite să urmărim vizitatorii și să identificam modul în care aceștia utilizează site-ul. Aceste cookie-uri sunt plasate și citite pe terminalul utilizatorului și imediat ce utilizatorii accesează un site web folosind serviciul „Google Analytics”.

Datele generate de aceste cookie-uri se referă la:

– utilizarea dvs. de către site;

– adresa dvs. IP pentru a determina orașul de unde vă conectați la site. Aceste date sunt imediat anonimizate după ce ați fost localizat și nu sunt dezvăluite către noi.

Puteți obține informații suplimentare despre serviciul Google Analytics accesând pagina http://www.google.com/analytics/learn/privacy.html

DENUMIREDESCRIEREFURNIZORDURATA
Tip cookie:
Statistice
_gaAcest tip de cookie este asociat cu Google Universal Analytics.

Acest modul cookie este folosit pentru a distinge utilizatorii unici prin atribuirea unui număr generat aleatoriu, ca un identificator al vizitatorului. Acesta este inclus în fiecare cerere de acces la o pagină dintr-un site și este folosit pentru a calcula numărul de vizitatori.

intermodal-logistics.ro2 ani
_gatAcest tip de cookie este asociat cu Google Universal Analytics. Este folosit pentru a accelera rata de solicitare – limitând colectarea de date pe site-uri de mare trafic.intermodal-logistics.ro2 ani
_gidAcest tip de cookie este asociat cu Google Universal Analytics. Acesta stochează și actualizează o valoare unică pentru fiecare pagină vizitată.intermodal-logistics.ro1 zi
YSCAcest tip de cookie ofera un ID unic vizitatorului, pentru a putea contoriza ce clipuri a urmarit acestaYoutube.comsesiune
LOGIN_INFOAceste module cookie pot stoca preferințele utilizatorilor, pot verifica conturile și pot fi utilizate pentru a personaliza conținutul publicitar.Youtube.com2 ani
VISITOR_INFO1_LIVEAre ca scop estimarea dimensiunii afișării pe pagină a videoclipurilor din canalul Youtube, perioada în care acest cookie este activ este de 179 zile.Youtube.com6 luni
Tip cookie:
Preferenţiale
moove_gdpr_popupAcest tip de cookie salvează preferinţele vizitatorului în materie de cookie.intermodal-logistics.ro1 an
Tip cookie:
Marketing
SIDCCCookie de securitate, protejeaza utilizatorul contra accesarilor neautorizateGoogle/YoutubeO zi
SSIDCookie utilizat pentru a salva preferitele utilizatorului, de exemplu limba de afisare preferataGoogle/Youtube2 ani
__Secure-3PAPISIDFolosit în scopuri de targetare pentru a construi un profil al intereselor vizitatorului website-ului pentru a arăta reclame Google relevante şi personalizate. Datele sunt trimise în S.U.A (adecvat).Google.com2 ani
__Secure-3PSIDFolosit în scopuri de targetare pentru a construi un profil al intereselor vizitatorului website-ului pentru a arăta reclame Google relevante şi personalizate. Datele sunt trimise în S.U.A (adecvat).Google.com2 ani
__Secure-3PSIDCCFolosit în scopuri de targetare pentru a construi un profil al intereselor vizitatorului website-ului pentru a arăta reclame Google relevante şi personalizate. Datele sunt trimise în S.U.A (adecvat).Google.com1 an
CONSENTFolosit pentru stocarea preferințelor de advertising pe rețeaua Google pentru utilizare în reclamele targetate. Datele sunt trimise în S.U.A (adecvat)Google.com20 ani
PREFUtilizat pentru a salva preferintele utilizatorilorYoutube.com10 ani
HSID, APISID, SAPISID, SIDUtilizat pentru a salva preferintele utilizatorilor precum si decizia de a activa sau nu serviciul Google SafeSearchGoogle/Youtube2 ani

CONSIMTAMANT

Ori de câte ori navigați pe site-ul nostru, plasarea și citirea cookie-urilor ne permit să analizăm obiceiurile dvs. de navigare și să măsurăm audiența site-ului web.

Aveți opțiunea de a gestiona cookie-urile utilizate pe site prin setarea browserului, așa cum este detaliat mai jos.

GESTIONAREA COOKI-URILOR

Aveți mai multe opțiuni pentru a șterge cookie-urile.

Într-adevăr, dacă majoritatea browserelor sunt setate în mod implicit și acceptă instalarea cookie-urilor, puteți, dacă doriți, să acceptați toate cookie-urile sau să le respingeți sistematic sau să le alegeți pe cele pe care le acceptați în funcție de emitent.

De asemenea, vă puteți seta browserul astfel încât să accepte sau să respingă cookie-urile de la caz la caz înainte de a fi instalate. De asemenea, puteți șterge în mod regulat cookie-urile de pe dispozitivul dvs. prin intermediul browserului.

Nu uitați să configurați toate browserele diferitelor dispozitive (tablete, smartphone-uri și computere).

Configurația fiecărui browser este diferită pentru gestionarea cookie-urilor și pentru a face alegeri. Este descris în meniul de ajutor al browserului dvs., care vă va permite să aflați cum să modificați preferințele dvs. pentru cookie-uri. Ca exemplu:

Internet Explorer™: http://windows.microsoft.com/fr-FR/windows-vista/Block-or-allow-cookies

Safari™: http://docs.info.apple.com/article.html?path=Safari/3.0/fr/9277.html

Chrome™: http://support.google.com/chrome/bin/answer.py?hl=fr&hlrm=en&answer=95647

Firefox™ : http://support.mozilla.org/fr/kb/Activer%20et%20d%C3%A9sactiver%20les%20cookies

Opera™ : http://help.opera.com/Windows/10.20/fr/cookies.html

Cu toate acestea, dorim să vă informăm că prin setarea browserului dvs. să refuze cookie-urile, anumite caracteristici, pagini sau spații ale site-ului web nu vor mai fi accesibile, fapt pentru care nu putem fi considerați responsabili. De asemenea, vă atragem atenția asupra faptului că, atunci când vă opuneți la instalarea sau utilizarea unui cookie, pe terminalul dvs. este instalat un cookie de refuz. Dacă ștergeți acest cookie de refuz, nu va mai fi posibil să se retina că ați refuzat utilizarea cookie-urilor. În mod similar, atunci când consimți la instalarea cookie-urilor, este setat un cookie de consimțământ. Cookie-urile de consimțământ sau de refuz trebuie să rămână pe calculatorul dvs.