Cum alegi depozitul logistic adaptat nevoilor afacerii tale?
Depozitele reprezintă o verigă esențială în dezvoltarea unui lanț logistic eficient. De la companii de logistică la retaileri sau producători, toți jucătorii din sfera produselor fizice au nevoie de un spațiu de depozitare pentru o gestionare optimă a stocurilor astfel încât să poată satisface cerințele clienților lor într-un timp cât mai scurt și la un cost cât mai scăzut.
Astfel, identificarea și alegerea unui depozit logistic sau centru de distribuție, adaptat nevoilor companiei, devine un pilon strategic în succesul unei afaceri, cu atât mai mult în contextul creșterii accelerate a e-commerce-ului care a scurtat lanțul logistic – produsele ajungând din depozit direct către consumator, și care pune o presiune din ce în ce mai mare atât pe timpii, cât și pe costurile de livrare.
Ce elemente sunt importante în alegerea depozitului logistic?
- Calitatea depozitului logistic: alegeți un spațiu logistic clasa A!

Caracteristicile tehnice ale spațiilor de depozitare de clasă A au fost concepute astfel încât să asigure o eficiență operațională cât mai ridicată. Astfel, înălțimea liberă de 10-12 m, capacitatea de stocare a podelei de minim 5 tone, calitatea și planeitatea podelei, distanța dintre stâlpi, numărul și distribuția dock-urilor, toate contribuie la posibilitatea de utilizare intensivă a spațiului pentru depozitarea unei game largi de produse, ajutate de sistemele moderne de rafturi. Totodată, depozitele de clasă A oferă flexbilitatea necesară pentru organizarea într-un mod cât mai eficient a fluxului operațional, bineînțeles, în funcție de particularitățile fiecărei activități.
- Locația depozitului logistic trebuie să corespundă nevoilor afacerii, având un impact semnificativ asupra dezvoltării viitoare, dar și asupra calității serviciilor oferite clienților.
Mai mult decât atât, depozitul trebuie să ofere acces facil la infrastructura de transport și, de preferat, parcul în care se află amplasat să fie conectat nu doar la infrastructura rutieră, ci și la cea feroviară, maritimă sau fluvială, după caz.
- Costurile de operare ale depozitului
Cel mai adesea, depozitul este perceput ca un centru de cost, cu impact semnificativ asupra profitabilității companiei. În alegerea unui depozit logistic nu doar costul chiriei este important, ci și service charge-ul (taxa de servicii) sau costul cu utilitățile.
Dezvoltatorul parcului logistic joacă un rol cheie în acest caz. De modul în care face mentenanța depozitelor și cât de eficient gestionează costurile depinde nivelul costului de operare pentru chiriaș, precum și calitatea activului (a spațiului de depozitare).
- Relația cu dezvoltatorul imobiliar : relația dintre dezvoltator și chiriaș trebuie să fie una de parteneriat, cu beneficii de ambele părți.
În relația cu chiriașul, dezvoltatorul trebuie să răspundă rapid nevoilor acestuia, să rezolve orice problemă care ar putea să apară, astfel încât activitatea chririașului să se poată desfășura fără întreruperi și să rămână atent la nevoile clientului.
- Funcționalități ‘verzi’ : acest element este extrem de important pentru chiriașii ce au o strategie organizațională menită să susțină inițiativele sustenabile.
Tot mai multe companii pun accent pe crearea unor lanțuri de aprovizionare cu impact cât mai redus asupra mediului. Reducerea amprentei de carbon a spațiilor de depozitare este un factor esențial al unei astfel de strategii. De aceea, depozitele logistice care includ cât mai multe funcționalități verzi și sunt construite la standarde moderne, cu certificări în domeniu, precum standardul BREEAM, reprezintă o alegere bună din punct de vedere al emisiilor de CO2, dar și al eficientizării costurilor. De exemplu, cu cât un spațiu de depozitare este mai eficient din punct de vedere energetic, cu atât costurile cu energia sunt mai reduse. Sistemele de iluminat LED sau montarea de panouri solare pe acoperiș reprezintă soluții pentru obținerea eficienței energetice și a reducerii amprentei de carbon.
- Acces rapid sau facilitate de acces la forța de muncă : în România, în special în zonele extrem de bine dezvoltate economic, cum sunt Bucureștiul sau alte orașe mari, logistica reprezintă o industrie care se confruntă cu un deficit al forței de muncă.
Astfel, accesul la o plajă cât mai largă de forță de muncă reprezintă un avantaj pentru companii. De asemenea, poziționarea strategică a parcului logistic în apropierea nodurilor de transport importante, a accesului la autostradă sau linia de cale ferată poate fi un element important în atragerea forței de muncă.
- Facilități suplimentare ale parcului logistic precum creșe, grădinițe, mini-marketuri, puncte medicale, etc., reprezintă avantaje importante pentru chiriași și angajații acestora.
P3 Bucharest A1, destinația potrivită pentru depozitul tău logistic!

Cu o suprafață închiriabilă de 380.000 de mp dispuși în 14 depozite moderne, certificate BREEAM In-Use, și peste 100.000 de mp cu disponibilitate imediată pentru dezvoltări de tip Buil-to-Suit, P3 Bucharest A1 oferă acces direct la infrastructura de transport: A1, soșeaua de centură și coridorul pan-european IV.
Accesul angajaților în parc se poate face cu microbuze speciale, via tren sau cu ajutorul rețelei de infrastructură de transport publică: linia de autobuz R431 Valea Cascadelor-Darvari.
Accesul pe cale feroviară, avantaj în recrutarea forței de muncă
P3 Bucharest A1 vine în întâmpinarea eventualelor cerințe ale chiriașilor și se preocupă de anticiparea tendințelor viitorului, fiind singurul parc logistic din București ce oferă acces chiriașilor și pe cale feroviară.
Începând din 2020, P3 a semnat un protocol de colaborare cu Sucursala Regională de Transport Feroviar de Călători București (CFR Călători). Astfel, trenurile Regio și InterRegio care circulă pe ruta București – Videle și retur opresc în dreptul parcului P3 Bucharest A1.
Această facilitate de transport le permite chiriașilor din parcul P3 Bucharest A1 să recruteze forță de muncă din localitățile adiacente, pe ruta Roșiori – Videle – P3 Bucharest A1 – Basarab – Gara de Nord și retur. De la Gara de Nord sau Basarab se ajunge în parcul P3 în aproximativ 17 – 25 de minute.
De asemenea, din 2021, P3 oferă spații de cazare pentru forța de muncă chiar în cadrul parcului logistic, unde au fost construite o clădire de unități de cazare cu o capacitate de peste 250 locuri și o cantină de 400 de metri pătrați cu terasă proprie și capacitate de a acomoda, la mese, aproximativ 200 de persoane.
În plus, dezvoltatorul pune la dispoziție stații de încărcare pentru autovehicule electrice, iar parcul beneficiază de spații verzi generoase, recent fiind amenajată o pădure urbană pe o suprafață de 4.500 mp.
Pentru 2022, dezvoltatorul de spații industriale și logistice și-a propus consolidarea și extinderea prezenței pe plan local, atât din punct de vedere geografic, cât și din punctul de vedere al suprafețelor construite și administrate.
Printre cei mai mari chiriași ai parcului se regăsesc Carrefour, Emag, Interbrands, Gebruder Weiss, Elit, Altex, E van Wijk, Hopi și Agricover.
