Home Industrii DP World îşi consolidează strategia către o logistică sustenabilă

DP World îşi consolidează strategia către o logistică sustenabilă

DP World îşi consolidează strategia către o logistică sustenabilă

Operaţiuni derulate într-un mod durabil și responsabil pentru mediul înconjurător reprezintă un deziderat pus în practică de integratorul de servicii logistice DP World. Acesta şi-a fixat un obiectiv pe cât de ambiţios, pe atât de sustenabil: zero emisii nete până în 2050. Iar pentru a atinge această ţintă, compania investește puternic într-o logistică sustenabilă, inclusiv în România…

DP World urmărește sustenabilitatea în primul rând prin soluţiile logistice multimodale propuse clienţilor săi, după cum afirmă Cosmin Cârstea, CEO al DP World în România. „În mod uzual, trenul și transportul fluvial, acolo unde se poate, sunt cele mai bune alternative pe distanţe de peste 300 km. Totuși, în acest an am implementat soluţii logistice care au înlocuit transportul rutier cu transport feroviar electrificat și cu transport fluvial pe distanţe mai scurte de 250 km. Chiar dacă ne-am situat ca şi costuri în zona transportului rutier, avantajele obţinute pr in reducerea substanţială a emisiilor de carbon au contat foarte mult în decizia finală a clientului“, explică oficialul companiei.

Expertiza globală, ce se traduce inclusiv printr- o capacitate de a oferi soluţii flexibile şi prietenoase cu mediul, a transformat DP World într-un diferenţiator. „Prin aceste investiţii ne vom putea diversifica soluţiile propuse către clienţi, transferând în același timp mai multă marfă de pe șosea pe calea ferată.“ Pe de altă parte, sustenabilitatea operaţiunilor proprii este un deziderat la fel de puternic, iar pentru a-l realiza, operatorul urmărește în mod activ planul de reducere a emisiilor de carbon cu obiective clare la nivel de grup pentru anii 2040 şi 2050.

Cu ocazia Summitului COP27 desfășurat la începutul lunii noiembrie în Sharm El Sheik, Președintele grupului DP World, Sultan Ahmed Bin Sulayem, a făcut publică intenţia companiei de a investi 50d0 milioane USD pentru a elimina 700.000 tone de CO2 din operaţiunile sale globale în următorii 5 ani. De aceea, compania investește puternic, inclusiv în România, în creșterea eficienţei consumului de energie şi electrificarea echipamentelor folosite , precum și în utilizarea energiei regenerabile și a combustibililor alternativi cu un conţinut redus de carbon.

Dorneşti, o soluţie ce atinge multe obiective

Operabil din această toamnă, terminalul de la Dorneşti, judeţul Suceava, este situat la doar 30 de km de punctul de trecere a frontierei cu Ucraina (Vadu Siret) şi îndeplineşte mai multe roluri, după cum afirmă Cosmin Cârstea. Pe de-o parte vorbim de o soluţie practică prin care Portul Constanţa este degrevat de numărul mare de camioane, în special din Ucraina şi Republica Moldova, pe de altă parte vorbim o eficientă în termeni de sustenabilitate şi cost. „În aproximativ 36 de ore, marfa încărcată în Dornești ajunge în Portul Constanţa cu emisii foarte reduse de dioxid de carbon și cu un preţ substanţial mai scăzut faţă de transportul rutier.” În plus, datorită faptului că regimul de antrepozit vamal a fost aprobat de Autoritatea Vamală Română, presiunea existentă pe șoferii de camion a fost redusă, iar aceștia nu mai sunt nevoiţi să aștepte în port până la 7 zile pentru operaţiunile de încărcare şi descărcare. „De asemenea, în acest terminal suntem capabili să oferim servicii de manipulare a mărfurilor din/în containere, astfel că putem transfera marfa din camioanele cu prelată în alte unităţi de transport și invers, pentru o mai mare flexibilitate a întregului serviciu de transport.”

Transportul fluvial, o soluţie sustenabilă

Dar transportul intermodal nu este singura modalitate sustenabilă prin care DP World reduce emisiile de dioxid de carbon din operaţiunile sale logistice. Odată cu intrarea portului dunărean Novi Sad în portofoliul terminalelor gestionate de DP World în Europa, compania şi-a îndreptat atenţia către transportul fluvial. „Chiar dacă în acest moment, lipsa lucrărilor de infrastructură care să regularizeze cursul Dunării face transportul fluvial mai dificil prin lipsa predictibilităţii, am avut câteva proiecte de succes în ultimul an care ne-au dat încredere să continuăm”, menţionează Cosmin Cârstea. Paradoxal, explică acesta, deficitul de infrastructură din România face ca în unele zone, chiar şi pe distanţe scurte, transportul fluvial să fie cea mai bună soluţie.

“În contextul în care un accent din ce în ce mai mare se pune pe sustenabilitate, credem în viitorul transportului fluvial și în capacitatea sa de a fi integrat în soluţii eficiente care să lege Portul Constanţa de zona din Centrul Europei” – Cosmin Cârstea, CEO DP World România

Noi investiţii în soluţii verzi

Strategia de investiţii este bazată pe o viziune sustenabilă pe termen lung, astfel că portofoliul va fi dezvoltat printr-o serie de noi terminale ce urmează a fi date în folosinţă în perioada imediat următoare. Este vorba despre terminalul intermodal din Aiud Logistic Park, judeţul Alba, şi terminalul Ro-Ro din Portul Constanţa. Acesta din urmă va fi folosit pentru încărcarea/descărcarea navelor care transportă camioane, semiremorci, echipamente pe roţi și autoturisme, urmând a prelua volumele aflate pe coridorul ce leagă Turcia de Europa Centrală şi de Est. „Prin introducerea transportului maritim pe un segment important al coridorului de transport, vom contribui la reducerea emisiilor nocive pentru mediu și la decongestionarea infrastructurii rutiere.”

 

Politica privind cookie-urile

Cookie-urile sunt date stocate în calculatorul unui utilizator web și utilizate de site pentru a trimite informații către browserul utilizatorului, permițându-i acestuia din urmă să trimită înapoi informații către site-ul original (de exemplu, un ID de sesiune, alegerea unei limbi sau a unei date) .

Cookie-urile permit stocarea informațiilor de stare în timpul perioadei de valabilitate a cookie-ului în cauză ori de câte ori un browser accesează diferitele pagini ale unui site web sau când browserul revine ulterior pe acest site web. Numai emitentul unui cookie poate citi sau modifica informațiile conținute în acesta.

Există diferite tipuri de cookie-uri:

– Cookie-uri de sesiune care dispar imediat ce ieșiți din site;

– Cookie-uri permanente care rămân pe dispozitivul dvs. până la sfârșitul vieții lor utile sau până când le ștergeți, utilizând funcțiile browserului.

Sunteți informat că, în timpul vizitelor pe site, pot fi instalate cookie-uri pe terminalul dvs

SCOPURILE COOKI-URILOR UTILIZATE

Cookie-urile utilizate de noi sunt utilizate în scopul analizei traficului vizitatorilor și a modului în care este utilizat site-ul.

CE COOKIE FOLOSIM?

Cookie-urile utilizate pe site sunt cookie-uri ale unor terțe părți, selectate restrictiv pentru a atinge obiective specifice. Noi folosim serviciile Google Inc., o companie americană de motoare de căutare.

Datele colectate prin intermediul cookie-urilor sunt transmise către și stocate de către; Google Inc. Google Inc. este membru al Privacy Shield (proiectul deciziei de adecvare a scutului de confidențialitate UE-SUA din 12 iunie 2016) și, prin urmare, asigură un nivel adecvat de protecție a datelor cu caracter personal.

Serviciul Google Analytics ne permite să urmărim vizitatorii și să identificam modul în care aceștia utilizează site-ul. Aceste cookie-uri sunt plasate și citite pe terminalul utilizatorului și imediat ce utilizatorii accesează un site web folosind serviciul „Google Analytics”.

Datele generate de aceste cookie-uri se referă la:

– utilizarea dvs. de către site;

– adresa dvs. IP pentru a determina orașul de unde vă conectați la site. Aceste date sunt imediat anonimizate după ce ați fost localizat și nu sunt dezvăluite către noi.

Puteți obține informații suplimentare despre serviciul Google Analytics accesând pagina http://www.google.com/analytics/learn/privacy.html

DENUMIREDESCRIEREFURNIZORDURATA
Tip cookie:
Statistice
_gaAcest tip de cookie este asociat cu Google Universal Analytics.

Acest modul cookie este folosit pentru a distinge utilizatorii unici prin atribuirea unui număr generat aleatoriu, ca un identificator al vizitatorului. Acesta este inclus în fiecare cerere de acces la o pagină dintr-un site și este folosit pentru a calcula numărul de vizitatori.

intermodal-logistics.ro2 ani
_gatAcest tip de cookie este asociat cu Google Universal Analytics. Este folosit pentru a accelera rata de solicitare – limitând colectarea de date pe site-uri de mare trafic.intermodal-logistics.ro2 ani
_gidAcest tip de cookie este asociat cu Google Universal Analytics. Acesta stochează și actualizează o valoare unică pentru fiecare pagină vizitată.intermodal-logistics.ro1 zi
YSCAcest tip de cookie ofera un ID unic vizitatorului, pentru a putea contoriza ce clipuri a urmarit acestaYoutube.comsesiune
LOGIN_INFOAceste module cookie pot stoca preferințele utilizatorilor, pot verifica conturile și pot fi utilizate pentru a personaliza conținutul publicitar.Youtube.com2 ani
VISITOR_INFO1_LIVEAre ca scop estimarea dimensiunii afișării pe pagină a videoclipurilor din canalul Youtube, perioada în care acest cookie este activ este de 179 zile.Youtube.com6 luni
Tip cookie:
Preferenţiale
moove_gdpr_popupAcest tip de cookie salvează preferinţele vizitatorului în materie de cookie.intermodal-logistics.ro1 an
Tip cookie:
Marketing
SIDCCCookie de securitate, protejeaza utilizatorul contra accesarilor neautorizateGoogle/YoutubeO zi
SSIDCookie utilizat pentru a salva preferitele utilizatorului, de exemplu limba de afisare preferataGoogle/Youtube2 ani
__Secure-3PAPISIDFolosit în scopuri de targetare pentru a construi un profil al intereselor vizitatorului website-ului pentru a arăta reclame Google relevante şi personalizate. Datele sunt trimise în S.U.A (adecvat).Google.com2 ani
__Secure-3PSIDFolosit în scopuri de targetare pentru a construi un profil al intereselor vizitatorului website-ului pentru a arăta reclame Google relevante şi personalizate. Datele sunt trimise în S.U.A (adecvat).Google.com2 ani
__Secure-3PSIDCCFolosit în scopuri de targetare pentru a construi un profil al intereselor vizitatorului website-ului pentru a arăta reclame Google relevante şi personalizate. Datele sunt trimise în S.U.A (adecvat).Google.com1 an
CONSENTFolosit pentru stocarea preferințelor de advertising pe rețeaua Google pentru utilizare în reclamele targetate. Datele sunt trimise în S.U.A (adecvat)Google.com20 ani
PREFUtilizat pentru a salva preferintele utilizatorilorYoutube.com10 ani
HSID, APISID, SAPISID, SIDUtilizat pentru a salva preferintele utilizatorilor precum si decizia de a activa sau nu serviciul Google SafeSearchGoogle/Youtube2 ani

CONSIMTAMANT

Ori de câte ori navigați pe site-ul nostru, plasarea și citirea cookie-urilor ne permit să analizăm obiceiurile dvs. de navigare și să măsurăm audiența site-ului web.

Aveți opțiunea de a gestiona cookie-urile utilizate pe site prin setarea browserului, așa cum este detaliat mai jos.

GESTIONAREA COOKI-URILOR

Aveți mai multe opțiuni pentru a șterge cookie-urile.

Într-adevăr, dacă majoritatea browserelor sunt setate în mod implicit și acceptă instalarea cookie-urilor, puteți, dacă doriți, să acceptați toate cookie-urile sau să le respingeți sistematic sau să le alegeți pe cele pe care le acceptați în funcție de emitent.

De asemenea, vă puteți seta browserul astfel încât să accepte sau să respingă cookie-urile de la caz la caz înainte de a fi instalate. De asemenea, puteți șterge în mod regulat cookie-urile de pe dispozitivul dvs. prin intermediul browserului.

Nu uitați să configurați toate browserele diferitelor dispozitive (tablete, smartphone-uri și computere).

Configurația fiecărui browser este diferită pentru gestionarea cookie-urilor și pentru a face alegeri. Este descris în meniul de ajutor al browserului dvs., care vă va permite să aflați cum să modificați preferințele dvs. pentru cookie-uri. Ca exemplu:

Internet Explorer™: http://windows.microsoft.com/fr-FR/windows-vista/Block-or-allow-cookies

Safari™: http://docs.info.apple.com/article.html?path=Safari/3.0/fr/9277.html

Chrome™: http://support.google.com/chrome/bin/answer.py?hl=fr&hlrm=en&answer=95647

Firefox™ : http://support.mozilla.org/fr/kb/Activer%20et%20d%C3%A9sactiver%20les%20cookies

Opera™ : http://help.opera.com/Windows/10.20/fr/cookies.html

Cu toate acestea, dorim să vă informăm că prin setarea browserului dvs. să refuze cookie-urile, anumite caracteristici, pagini sau spații ale site-ului web nu vor mai fi accesibile, fapt pentru care nu putem fi considerați responsabili. De asemenea, vă atragem atenția asupra faptului că, atunci când vă opuneți la instalarea sau utilizarea unui cookie, pe terminalul dvs. este instalat un cookie de refuz. Dacă ștergeți acest cookie de refuz, nu va mai fi posibil să se retina că ați refuzat utilizarea cookie-urilor. În mod similar, atunci când consimți la instalarea cookie-urilor, este setat un cookie de consimțământ. Cookie-urile de consimțământ sau de refuz trebuie să rămână pe calculatorul dvs.