Am fost întrebat dacă pot și am chef să scriu câteva rânduri despre transportul de echipamente speciale. Și nu orice fel de echipamente, ci din acelea care își aduc aportul la salvarea vieţilor, căci se adresează lumii medicale. Am zis da, și apoi m-am trezit că trebuie să fac asta, dar habar nu am de unde să încep, cum să o apuc…

Așa că înainte de toate să mă prezint, mă numesc Cătălin Olteanu, și am onoarea de a conduce filiala locală a FM Logistic. Pentru cine nu știe, FM Logistic este o firmă de familie pornită din Franţa, devenită între timp internaţională, căci în cei peste 40 de ani de funcţionare s-a extins din China până în Brazilia. FM România există oficial din 2003, anul în care a deschis primul birou la Timișoara, de unde s-a extins apoi la nivel naţional. Astăzi operăm trei depozite și ne mândrim cu un puternic departament de transport, care ne poziţionează printre firmele de logistică de top din România.

Dar să nu divagăm, subiectul meu era legat de un business de nișă, pe care îl facem în România, și anume transport de echipamente pentru destinaţii speciale. Cuvinte pompoase pentru o treaba normală ar spune unii…

Ei bine, nu e chiar așa de normală, pentru că treaba asta are câteva elemente specifice. În primul rând echipamentele astea nu suportă să fie înclinate. Dacă le înclini se strică! Așa sunt ele. Bun, deci asta înseamnă că trebuie un efort sporit în anumite situaţii, mai ales atunci când manipularea nu se mai face cu mașinile din depozit, când echipamentele sunt cărate pe scări inguste până la etaje superioare sau subsoluri, sau când sunt livrate chiar și cu macaraua la etajele de sus. Pe cutii se află tot felul de markere, și de senzori, care îţi vor spune imediat dacă aparatul a fost înclinat mai mult decât suportă și cât este de acceptabil conform cu fișa tehnică. Dacă în mod normal am folosi 3-4 operatori, numărul lor crește considerabil atunci când mașinăria trebuie să stea dreaptă.

În plus, echipamentele sunt grele și…de multe ori agabaritice, așa că livrarea lor nu se face ca într-un contract de transport obișnuit, în care se ia marfa din punctul A (de obicei depozit sau fabrică) și se livrează în B, de obicei pe o rampă a clientului. Nici vorbă! În cazul „jucăriilor” pomenite de mine, mai întâi se face o recunoaștere a zonei de livrare. Cu ruleta în mână, pentru că provocările sunt multiple. Iar provocările sunt din cele mai diferite, constând ba într-o ușă veche ce nu se deschide mai mult de 90 de centimetri, și prin care nici vorbă să intre echipamentul de 120 centimetri lăţime. Și nu uitaţi, nu avem voie să îl înclinăm! Sau un geam insuficient de larg, care să permită accesul mașinăriei pe acolo. Ba niște scări în spirală, înguste și ele, și pe unde abia încape un om, darămite șase haidamaci cu ditai lada în spate. Omul cu ruleta va culege acele informaţii de care avem nevoie să decidem ruta optimă de livrare. De asemenea, tot el va da informaţii către trupele auxiliare, cei care-I însoţesc pe operatorii care cară marfa. Rolul însoţitorilor este să dărâme uși, geamuri, pereţi falși, etc. ca să facă loc echipamentului în drumul său spre locul de montare, și apoi să reconstruiască totul după livrare, pentru că nimeni nu vrea să rămână cu casa dărâmată după ce i s-a livrat mobila.

Bun, deci am cărat marfa, am livrat-o la destinaţia finală, s-ar putea spune că totul s-a încheiat. Sau poate că provocările nu se opresc aici. Echipamentele sunt foarte scumpe, sensibile, și din păcate, oricât de mult ne-am strădui, nu reușim tot timpul să evităm mici accidente. O zgârietură cât de mică înseamnă contaminare, pentru că echipamentele se adresează, cum am mai spus, lumii medicale. Iar contaminarea se rezolvă cu înlocuirea piesei afectate cu una nouă și de obicei acea piesă se dovedește extrem de scumpă, oricât de mică sau comună ar părea la prima vedere. Automat, asigurările devin specifice și, mai ales, scumpe.

Dar tot nu am terminat povestea, pentru că în funcţie de natura contractelor clienţilor noștri, echipamentele astea mai trebuie, din când în când, aduse înapoi în depozit sau duse la service. Ce v-am povestit la început ţine de partea ușoară a livrării, pentru că mașinăriile vin ambalate în cutii de lemn, a căror manipulare este oarecum rezonabilă.

Se mai întâmplâ ca echipamentele foarte mari sau grele să vină în bucăţi, iar asamblarea să se facă la destinaţie. Dar când trebuie să recuperezi mașinăria, de cele mai multe ori nu se mai poate să o faci în la fel de multe bucăţi. Devine și mai grea, și mai dificil de manevrat, și mai expusă riscurilor de accident. Returul devine o provocare și mai mare.

Ei bine, după toată mica mea poveste, pot să spun astăzi că sunt mândru de echipa mea. Sunt câţiva ani buni de când ne ocupăm cu astfel de livrări, și am avut un număr foarte mic de accidente. Cele mai multe la începutul colaborării. Am învăţat din greșeli, ne-am perfecţionat, și astăzi livrarea unor astfel de echipamente a devenit o rutină. Și asta pe un segment de nișă, pe care nu îl înţelege foarte multă lume, care cere multă imaginaţie atunci când soluţiile sunt greu de dat (și mă refer la constrângerile impuse de locaţiile de livrare mai ales), dar cu satisfacţii mari atunci când vezi o treabă încheiată și bine făcută.

Noi avem în cultura organizaţională un cult al satisfacţiei clientului final, și știm că atunci când reușim să ne facem treaba bine, undeva, un client al clienţilor noștri va fi la rândul său servit, și i se va fi rezolvat vreo problemă. Undeva, cineva o să aibă un zâmbet pe faţă, și acel zâmbet înseamnă pentru noi un obiectiv atins.